Evoluții geodemografice contemporane. Diferențieri regionale

 Evoluții geodemografice

Creșterea rapidă a populației a devenit o problemă fundamentală a omenirii cu multiple implicații în zona socială, economică și a mediului.

Noțiuni introductive

Suprafața Pământului este de 149 mil kmp, din care 1/3 este spațiul locuit (oicumena). Zonele cu activitate economică dar nepopulate permanent (nordul Americii, nordul Siberiei, regiunile montane înalte, deșertul Gobi sau Sahara), formează așa-numita suboicumena. Regiunile lipsite de activitate economică și de populație (Groenlanda, în cea mai mare parte, Antactica, Arctica, arhipegagul nord-canadian) reprezintă anoicumena.

Repartiția teritorială a populației este influențată de o serie de factori:

• fizico-geografici: relief, climă, sol, resurse, apă
• sociali: evenimente istorice (conflicte, războaie, migrații, boli)
• tehnologici și economici - zone cu un înalt grad de dezvoltare au atras întotdeauna populația (Valea Rinului, Silicon Valley)

Dinamica și mobilitatea populației

Pe plan mondial se constată o tendință de scădere a natalității.

Valori mari (peste 30‰) se ating în Africa și unele state asiatice (Nepal, Bangladesh, Arabia Saudită, Yemen, Irak). Valori mici (cca 10‰) sunt specifice în Europa și America de Nord.

Mortalitatea are aceeași repartiție geografică, cu valori ridicate în Africa și Asia (Laos, Cambodgia, Yemen) și valori reduse (sub 10‰) în Australia, Europa, America de Nord.

Bilanțul natural (sau sporul natural) reprezintă diferența dintre natalitate și mortalitate. Este un indicator care ne arată tendința de crește / scădere a populației. Se adaugă bilanțul migratoriu care este diferența din plecați (emigranți) și sosiți (imigranți) într-un stat. 

Cauzele migrațiilor sunt multiple:

• conflictele militare sau religioase
• marile descoperiri geografice (au contribuit la plecări masive spre America)
• sociale - plecări la muncă, specifice mai ales după anii 1970

Astăzi se deosebesc fenomene negative legate de migrații: pe de o parte refugiații care din cauza persecuțiilor, a conflictelor sunt nevoiți să-și părăsească țara de origine, iar pe de altă parte apare traficul de persoane (pentru prostituție sau cerșetorie).

Tranziția demografică se referă la fenomenul prin care trec statele, de-a lungul timpului, prin cele 3 etape ale evoluției demografice:

 Diferențieri regionale

Repartiția populației Terrei (7,6 miliarde locuitori) este neuniformă la nivelul planetei. Factorii care influențează această repartiție au fost enumerați mai sus. Vom analiza influența climei și a reliefului (altitudinea) asupra răspândirii populației analizând aceste reprezentări grafice:

Evoluția numerică a populației Globului

evoluția în timp a populației poate fi urmărită aici

- pe la 40.000 - 35.000 î. Ch populația lumii număra cca 4 - 5 mil loc

- 6.000 - 5.000 î. Ch - 80 mil loc

- la începutul erei noastre se consideră că trăiau 250 mil loc

- din sec al XVIII - lea, odată cu revoluția industrială, populația începe să crească mai repede: 750 mil

- sec al XIX-lea populația ajunge la 950 mil loc

- 1900 - se depășește 1,6 miliarde loc

- 1950 - 2,5 mild

- astăzi suntem 7,6 mild loc.

- pentru anul 2050 se preconizează o populație de 9,2 mld.

Cele mai populate 10 țări sunt:

Problemele actuale ale Africii

 Deși este un continent bogat în resurse naturale și concentrează aproape 10% din populația planetei, Africa se confruntă cu o serie de probleme:

1. resurse de apă insuficiente - Africa deține doar aproximativ 9% din resursele globale de apă dulce. Distribuția inegală a apelor de suprafață și prezența apelor subterane la mare adâncime au puternice implicații negative asupra agriculturii și asupra comunităților umane. Mare parte din populația Africii nu are acces la apă potabilă în condiții de siguranță.

2. subdezvoltarea și sărăcia - sunt prezente în statele africane deși acestea dețin o serie de resurse minerale foarte valoroase (aur, în Africa de Sud, niobiu și tantal în RD Congo, cupru, zinc, minereuri de fier)

3. deșertificarea - fenomenul prin care deșertul se extinde și ocupă noi teritorii. Cauza deșertificării este omul care prin acțiunile sale a favorizat deșertificarea: pășunatul excesiv în zonele de savană și de stepă din apropierea deșerturilor; folosirea extensivă a terenurilor până la secătuirea lor în substanțe nutritive. Combaterea deșertificării se poate realiza prin reîmpăduriri și prin practicarea unei agriculturi diversificate în alternanță cu zonele forestiere.

4. creșterea rapidă a populației - are efecte asupra mediului: crește nevoia de noi terenuri agricole. Apare un conflict între nevoile omului și ale animalelor sălbatice. soluția o reprezintă parcurile și rezervațiile naturale.

5. epidemiile - care fac ravagii în continent din cauza subdezvoltării (ebola, SIDA, boala somnului). 

Hidrografia Europei

 Europa are o hidrografie bogată și variată: fluvii, lacuri, râuri, canale. Rețeaua hidrografică este influențată de relief, climă, geologie.

Pe noi ne interesează câteva elemente care caracterizează râurile/fluviile:

- lungimea (măsurată de la izvor până la vărsare; se măsoară în km)

- debitul (cantitatea de apă pe care o transportă râul/fluviul printr-o secțiune într-un anumit timp; se măsoară în mc/s)

- sursele de alimentare, adică de unde își adună râurile apele (din precipitații, din topirea zăpezilor, din subteran)

- unitățile de relief străbătute de la izvoare până la vărsare.

Pentru toate acestea avem nevoie de hartă!

La o analiză atentă a hărții observăm că:

• în sudul continentului fluviile sunt scurte și au un debit redus vara și mare iarna (Pad, Tibru). Râurile se varsă în Marea Mediterană
• în vestul continentului fluviile au debit mare tot anul și se varsă prin estuare în Oceanul Atlantic (Rin, Sena, Tamisa)
• în nordul Europei fluviile îngheață iarna, și se varsă prin estuare în Oceanul Arctic (Înghețat): Dvina de Nord, Peciora
• în Europa Estică fluviile au debit mare primăvara și se varsă în Marea Neagră (Dunărea) și în Marea Caspică (Volga).

Lacurile se împart după modul de formare în:

• lacurile glaciare, formate sub acțiunea gheții. Se întâlnesc în nordul continentului pe locul unor calote glaciare care acopereau în trecut continentul nostru (L. Ladoga și L. Onega) și în munții înalți (peste 2000 m altitudine): Como, Garda, Maggiore, Bucura și Zănoaga.
• lacurile vulcanice, formate în craterul unor vulcani stinși (L. Sf. Ana din țara noastră sau L. Albano )
• lacurile de baraj natural, formate prin bararea unui râu în urma unei alunecări de teren (L. Roșu)
• lacurile tectonice, formate în crăpăturile scoarței terestre (Marea Caspică, L. Balaton)
• lacurile antropice sau artificiale formate prin acțiunea omului: pe Dunăre (L. Porțile de Fier) sau pe Volga (L. Volgograd).

Identitatea, uniformizarea și diversitatea lumii contemporane

Identitatea lumii contemporane presupune identificarea unor caracteristici ale omenirii. În acest sens se poate vorbi despre:

• comunitatea de rasă; practic specia umană reprezintă o singură rasă
• comunitatea caracteristicilor ca specie: fizionomie, vorbire, înclinații artistice, familie
• similaritatea proceselor tehnologice și abordarea cercetării științifice într-un mod similar
• existența unor caracteristici duale:
• cooperare și colaborare
• concurență și competiție
• existența unei singure civilizații pe planeta noastră cu mai multe culturi

Prin lansarea sondei spațiale Voyager 10, (1972), s-a realizat o primă „carte de vizită” care reda elementele semnificative ale societății terestre din acea perioadă. Astfel, pe o  placă de aluminiu anodizat cu aur (152 x 229 mm) sunt prezentați un bărbat și o femeie cu mai multe simboluri concepute pentru a oferi informații despre originea navei spațiale.

By Vectors by Oona Räisänen (Mysid); designed by Carl Sagan & Frank Drake; artwork by Linda Salzman Sagan - Vectorized in CorelDRAW from NASA image GPN-2000-001623, Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=1433765

Astăzi, identitatea poate fi văzută și sub forma unui posibil proiect global care s-ar referi la:

-explorarea spațiului cosmic

- accelerarea dezvoltării economice cu accent pe dezvoltarea durabilă

- lupta împotriva degradării mediului.

Uniformitatea lumii contemporane este rezultatul elementelor de identitate comună.

Diversitatea lumii contemporane este evidentă și se identifică în:

• diversitatea lingvistică
• ideologică
• comportamentală
• de grup
• de comunitate
• de organizare socială
• adaptărilor la mediu

Prin tradiție țările și comunitățile insistă pe păstrarea diversității.

Marea Neagră

 

Marea Neagră 

este situată în partea de sud-est a Europei, la limita cu Asia, fiind străbătută, în partea nordică, de paralela de 45 ̊lat. N. Este o mare de tip continental fiind dominată de suprafețe continentale, dar comunică cu Marea Mediterană prin strâmtorile Bosfor și Dardanele.

Are o suprafață de peste 420.000 kmp și o adâncime maximă de 2245 m.

Țărmurile sunt puțin crestate și prezintă puține insule, peninsule, golfuri sau strâmtori:

- Golful Odessa

- Strâmtoarea Kerci

- Peninsula Crimeea

- Insula Șerpilor

Relieful cuprinde: platforma continentală, abruptul continental, câmpia abisală.
Salinitatea Mării Negre are valori mici (17-18‰) lângă țărmuri și la adâncimi de 0-200m și cresc la 22-23 ‰ în larg și la adâncimi mai mari.

Curenții din Marea Neagră sunt de mai multe categorii:

- curenți de suprafață, provocați de vânt; au direcția NE-SV

- curenți de compensație - care fac schimb de ape între Mediterana și Marea Neagră. În Marea Neagră sosesc ape mai sărate din Mediterana, pe la fund și se duc în Mediterana apa mai puțin sărate, pe la suprafață.

- curenții verticali lipsesc. Aceasta este o caracteristică a Mării Negre care duce la stratificarea apei :

    - un strat mai puțin sărat la suprafață, oxigenat, cu viețuitoare (alge, pești, moluște)

    - un strat de adâncime (200- 2.200 m), sărat, lipsit de viețuitoare, cu gaze toxice (H2S).

Viețuitoarele din Marea Neagră

- pești: sturioni (morunul, cega, păstruga), glosa, delfini, guvizi, pisica de mare

- alge, scoici

- pescăruși

• Litoralul românesc al Mării Negre se desfășoară pe o lungime de 245 km, între brațul Musura și Vama Veche. Cuprinde două sectoare: unul nordic, jos, deltaic și lagunar, între brațul Musura și Capul Midia (165 km), și unul sudic, înalt, cu faleze și plaje, între Capul Midia și Vama Veche (80 km). În acest sector s-au dezvoltat stațiunile românești.

    

Harta politică și marile orașe

Harta politică cuprinde în prezent 54 de state, dintre care, după forma de guvernământ, trei sunt monarhii (Maroc, Lesotho și Swaziland) și restul republici. Cel mai întins stat african este Algeria (2 381 741 km2, locul 10 de glob), iar cel mai populat este Nigeria (190,9 mil. loc., locul 7 pe glob). În cadrul acestui continent se remarcă, de asemenea, Egiptul, ca stat transcontinental, Lesotho și Swaziland ca state enclave.

În raport cu celelalte continente, Africa prezintă cel mai redus grad de urbanizare (42,5% populație urbană, 2018), însă, în ultimele decenii, se remarcă o dezvoltare rapidă a orașelor. Dacă acum 50 de ani în Africa erau doar opt orașe cu peste un milion de locuitori, în prezent sunt 63, dintre care opt au peste cinci milioane de locuitori. Conform estimărilor, în anul 2030 Africa va deține 99 de orașe cu peste un milion de locuitori, care vor concentra peste 25% din totalul populației acestui continent.

Africa se distinge în ultimele decenii prin cel mai rapid ritm de urbanizare din lume, înregistrând o creștere accelerată a populației urbane, a numărului de orașe, în paralel cu extinderea acestora în teritoriu.
Majoritatea așezărilor urbane au sub 500 000 de locuitori, dar numărul orașelor cu peste un milion de locuitori este într-o permanentă creștere. Oferind speranța unor locuri de muncă, a unor condiții mai bune de viață și șanse mai mari la educație, orașele reprezintă o atracție pentru populațiile rurale. Dar aceste deplasări masive de populație rurală spre orașe au determinat nu numai creșterea demografică a orașelor ci și extinderea lor în teritoriu, prin apariția la periferii a unor cartiere insalubre, lipsite de confort și igienă minimă, adevărate focare de boli, de violență și de criminalitate. Prin aspectul lor, aceste cartiere periferice ale sărăciei, cunoscute sub numele de mahalale, ghetouri sau bidonviluri contrastează puternic cu părțile centrale ale marilor orașe.

Regionalizarea

Câteva definiții ale regiunii:

Carta Comunitară a Regionalizării definește regiunea ca fiind „un teritoriu care formează, din punct de vedere geografic, o unitate netă sau un ansamblu similar de teritoriu, în care există continuitate, în care populația posedă anumite elemente comune și care dorește să-și păstreze specificitatea astfel rezultată și să o dezvolte cu scopul de a stimula procesul cultural, social și economic“.

Regiunea, în accepțiunea Consiliului Europei, este o unitate administrativ-teritorială situată imediat sub nivelul statului-unitar, federal etc. –care are o autoritate aleasă a administrației publice și mijloace financiare de susținere a acestei autorități. 

Regionalizarea este procesul prin care se realizează instituirea unei capacități de acțiune autonomă, având ca obiectiv promovarea unui teritoriu și dezvoltarea potențialului său.

Tipuri de regionalizare:

a) regionalizare administrativă;

b) descentralizare regională;

c) regionalizare politică sau autonomie regională;

d) regionalizare prin intermediul colectivității locale;

e) regionalizare prin intermediul autorităților federale.

Procesul regionării desemnează tendința de apropiere din punct de vedere economic sau politic a statelor aparținând aceleiași regiuni geografice. 

Construcția europeană (UE), NAFTA și ASEAN constituie astăzi trei poli principali de regionalizare în lume. După nivelul de integrare economică, se disting următoarele niveluri de cooperare (fondate pe acorduri regionale):

• zona de liber-schimb (prin care se înlătură o mare parte din obstacolele aflate în calea liberei circulații a mărfurilor). De exemplu, Spațiul Economic European (EES), intrat în vigoare în 1993, Forumul de Cooperare Asia–Pacific (APEC), pentru crearea unei vaste zone de liber schimb ș.a.;
• piața comună; de exemplu, Uniunea Europeană, din 1993, a dispus libera circulație a persoanelor, a serviciilor, a bunurilor și a capitalului;
• uniunea vamală, în cadrul căreia partenerii au adoptat o reglementare comercială comună în raport cu țările terțe, creând o zonă de liber schimb.
• uniunea economică este forma de cooperare economică cu cel mai ridicat nivel de integrare.