Regionalizarea

Câteva definiții ale regiunii:

Carta Comunitară a Regionalizării definește regiunea ca fiind „un teritoriu care formează, din punct de vedere geografic, o unitate netă sau un ansamblu similar de teritoriu, în care există continuitate, în care populația posedă anumite elemente comune și care dorește să-și păstreze specificitatea astfel rezultată și să o dezvolte cu scopul de a stimula procesul cultural, social și economic“.

Regiunea, în accepțiunea Consiliului Europei, este o unitate administrativ-teritorială situată imediat sub nivelul statului-unitar, federal etc. –care are o autoritate aleasă a administrației publice și mijloace financiare de susținere a acestei autorități. 

Regionalizarea este procesul prin care se realizează instituirea unei capacități de acțiune autonomă, având ca obiectiv promovarea unui teritoriu și dezvoltarea potențialului său.

Tipuri de regionalizare:

a) regionalizare administrativă;

b) descentralizare regională;

c) regionalizare politică sau autonomie regională;

d) regionalizare prin intermediul colectivității locale;

e) regionalizare prin intermediul autorităților federale.

Procesul regionării desemnează tendința de apropiere din punct de vedere economic sau politic a statelor aparținând aceleiași regiuni geografice. 

Construcția europeană (UE), NAFTA și ASEAN constituie astăzi trei poli principali de regionalizare în lume. După nivelul de integrare economică, se disting următoarele niveluri de cooperare (fondate pe acorduri regionale):

• zona de liber-schimb (prin care se înlătură o mare parte din obstacolele aflate în calea liberei circulații a mărfurilor). De exemplu, Spațiul Economic European (EES), intrat în vigoare în 1993, Forumul de Cooperare Asia–Pacific (APEC), pentru crearea unei vaste zone de liber schimb ș.a.;
• piața comună; de exemplu, Uniunea Europeană, din 1993, a dispus libera circulație a persoanelor, a serviciilor, a bunurilor și a capitalului;
• uniunea vamală, în cadrul căreia partenerii au adoptat o reglementare comercială comună în raport cu țările terțe, creând o zonă de liber schimb.
• uniunea economică este forma de cooperare economică cu cel mai ridicat nivel de integrare.

Relieful Europei

Relieful Europei

Caracteristicile reliefului

- altitudinile maxime se ating în Vf. Elbrus (Mț. Caucaz) cu 5.642 m și în Vf. Mont Blanc (Munții Alpi)de 4.810 m; 

- relieful este variat, cu o multitudine de forme și tipuri de relief;

- relieful este complex, adică s-a format în etape și moduri diferite;

- formele de relief sunt dispuse neuniform pe teritoriul continentului.  

Relieful Europei

Principalele forme de relief de pe cuprinsul continentului nostru sunt:

• munții - cu vârste diferite:
• Munții Scandinaviei sunt cei mai vechi, s-au format în orogeneza caledoniană
• Munții Ural, vechi și aceștia, au luat naștere în orogeneza hercinică
• Munții Alpi, Dinarici, Carpați, Balcani, Caucaz - aceștia sunt cei mai tineri, mai înalți cu altitudini de peste 2000, 3000 și chiar 4000 m. S-au format în orogeneza alpină
• podișurile - ocupă suprafețe mari în E Europei (Podișul Volgăi, Podișul Rusiei Centrale, Podișul Valdai), în C (Podișul Boemiei și Pod. Bavariei)
• câmpiile - reprezintă 50% din suprafața continentului: Câmpia Europei de Est, Câmpia Nord-Europeană, Câmpia Panonică, Câmpia Română ș.a.

Tipuri de relief

• relieful vulcanic - s-a format în urma erupțiilor vulcanice și este prezent în S și NV Europei: vulcanii: Etna și Vezuviu (în Italia), Hekla (Islanda); cuprinde conuri și cratere vulcanice
• relieful glaciar - s-a format sub acțiunea climei și a gheții; îl întâlnim în nordul continentului și pe munții care depășesc 2000 m; cuprinde circuri și văi glaciare
• relieful carstic - se formează în rocile calcaroase; cuprinde chei și peșteri
• relieful litoral - este prezent în apropierea țărmului și cuprinde delte, estuare, lagune, fiorduri.

Lacurile României

România are peste 3.450 de lacuri (aprox. 1,1% din suprafața țării).
Lista lacurilor din România se află aici.
După modul de formare se deosebesc:

• lacuri glaciare - formate sub acțiunea gheții, în circuri glaciare: Lala și Buhăescu (în Mț Rodnei), Capra, Urlea, Avrig, Bâlea (Mț Făgăraș), Bucura (cel mai întins lac glaciar din țară, cu 10 ha) și Zănoaga (cel mai adânc lac glaciar din România, cu 29 m);
• lacuri de baraj natural - formate prin bararea cursurilor unor râuri în urma unor alunecări de teren: Lacul Roșu și Lacul Crucii (Cuiejdel)
• lacuri vulcanice - formate în craterul unor vulcani stinși (Lacul Sfânta Ana)
• lagune - lacuri formate prin bararea cu un cordon de nisip a unor golfuri (Lacul Razim - cel mai întins lac din țară - 415 kmp, Sinoe, Zmeica);
• lacuri formate în masive de sare: Ocna Șugatag și Coștiui (Grupa de Nord, în Depresiunea Maramureșului)
• limanuri - lacuri formate prin bararea cu aluviuni a gurii de vărsare a unui râu în alt râu (limanuri fluviatile) sau a gurii de vărsare a unui râu în mare (liman maritim). Exemple de limanuri fluviatile: Amara pe Ialomița, Oltina. Limanuri maritime: Techirghiol, Agigea
• lacuri antropice sau artificiale - sunt construite de om pe cursul unor râuri: Vidraru (pe Argeș),  Vidra (pe Lotru), Izvorul Muntelui (pe Bistrița), Porțile de Fier (pe Dunăre), Stânca-Costești (pe Prut) sau lacurile de pe valea Oltului, de pe valea Sebeșului, de pe valea Cernei.

imagini cu lacurile României gășiți aici.

Dunărea

 Dunărea

- este al 2 lea fluviu ca lungime din Europa (2860 km), după Volga,
- este cel mai important fluviu european prin numărul de țări străbătute și schimburile comerciale care se realizează prin intermediul său
- străbate 10 țări (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, Bulgaria, România, Moldova, Ucraina) și 4 capitale (Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad)
- se varsă în Marea Neagră printr-o deltă.
- în țara noastră parcurge 1.075 km și formează 4 sectoare:

I. sectorul Baziaș - Porțile de Fier

- aici Dunărea formează cel mai lung defileu din Europa (144 km)
- în acest sector s-a construit sistemul hidroenergetic și de navigație de la Porțile de Fier
- în urma construirii barajului de la Porțile de Fier s-a format un mare lac de acumulare. 

barajul și hidrocentrala Porțile de Fier 

II. sectorul Porțile de Fier - Călărași

- format în S Câmpiei Române
- este cel mai lung sector
- panta de curgere a fluviului este mică
- în acest sector s-au format ostroave (insulițe)
- poduri peste Dunăre Giurgiu - Ruse și Calafat - Vidin 

podul Giurgiu - Ruse

III. sectorul Călărași - Brăila

- cel mai lat sector (10-15 km)
- aici Dunărea se desprinde de 2 ori în 2 brațe formând : Balta Ialomiței și Insula Mare a Brăilei
- poduri: Fetești - Cernavodă și Giurgeni - Vadu Oii

podurile Fetești - Cernavodă

IV. sectorul Brăila - Marea Neagră

- se mai numește Dunărea Maritimă
- permite navigația navelor maritime până la Brăila
- are adâncimi de 7-12 m.

Dunărea la Tulcea

Africa - specificul demografic

 Specificul demografic

Africa este al doilea continent după numărul de locuitori: 1,2 miliarde. 

Densitatea medie este de 40 loc/kmp. Există regiuni cu valori mari ale densității (în lungul fluviilor, zonele litorale): valea Nilului, zona lacurilor africane, litoralul Golfului Guineea, NE și S continentului. Cele mai mici valori ale densității umane se înregistrează în zona deșerturilor (Sahara, Kalahari, Namib).

Densitatea populației

Până la începutul secolului al XX-lea, Africa a fost slab populată, din cauza numeroaselor epidemii și mai ales a comerțului cu sclavi practicat îndeosebi în secolele XVII-XVIII (africanii reprezentând principala sursă de forță de muncă pentru Lumea Nouă). După procesul de decolonizare, acest continent cunoaște o adevărată explozie demografică.

Specificul demografic al Africii este dat de:

• ritmul mediu anual de creștere a populației, diferit de la un stat la altul;
• ponderea foarte ridicată a populației tinere (41% din totalul populației are vârste cuprinse între 0 și 14 ani, respectiv 19% între 15 și 24 de ani);
• puternice contraste teritoriale privind repartiția populației (există areale aproape lipsite de populație și regiuni intens populate, precum litoralul atlantic în jurul Golfului Guineei);
• concentrarea populației în așezările rurale (57,5% populație rurală).

Diversitatea populației Africii se traduce printr-o mare varietate etnică (circa 3 000 de grupuri etnice), lingvistică (peste 1 300 de limbi și dialecte) și religioasă (la religiile animiste s-au adăugat islamismul și creștinismul). Din punct de vedere rasial și etno-cultural, în cadrul Africii se pot identifica două grupe de populații:

• negrii, răspândiți la sud de Sahara și reprezentați prin numeroase grupuri etnice: sudanezi, bantu (în Africa Centrală și Sudică), pigmei (în pădurile Africii Centrale), hotentoți și boșimani (în sudul Africii
• arabo-berberii în Africa de Nord, rezultați din amestecul vechii populații din regiune cu arabii; dintre berberi, mai cunoscuți sunt tuaregii, popor tipic nomad din Sahara.