Rolul unor state în sistemul mondial actual

 Există diferențieri între state în ceea ce privește rolul pe care îl au în lumea contemporană. Diferențierile constau într-o serie de factori care se reflectă în:

- suprafața teritoriului;

- populație;

- resursele naturale;

- tradițiile istorice și culturale;

- resursele financiare;

- voința politică;

- existența unui proiect național ș.a.

SUA - este astăzi principala putere economică, politică, financiară și militară pe plan mondial. Controlează întinse teritorii prin calitatea de lider NATO (Europa și Canada), iar prin bazele militare își asigură prezența în Turcia, Arabia Saudită, Oceanul Indian, Japonia, Coreea de Sud, Oceanul Pacific.

Urmează 3 puteri regionale UE, Federația Rusă și China.

 U.E. - are o putere economică mare și un nivel de trai comparabil cu cel american. Este dominată de Franța (multiple calități militare) și Germania (valențe economice remarcabile).

Federația Rusă dispune de mari resurse naturale, de un potențial militar ridicat și de o suprafață (17 mil. kmp) care o face cea mai cea mai întinsă țară din lume.

China - a devenit o mare putere economică a lumii; se adaugă teritoriul cu peste 9 mil kmp și o populație de peste 1,3 miliarde loc. În ultimul timp a devenit și o mare putere militară și geopolitică regională.

Se disting apoi 3 puteri subregionale: India, Franța și Regatul Unit.

India - se distinge prin populație (peste 1,2 miliarde loc), întindere (3,2 mil kmp) și arsenal atomic. Are probleme geostrategice cu China și Pakistanul. 

Franța și Regatul Unit se remarcă prin „teritoriile de peste mări” și prin programul spațial ”Arianne” (Franța).

Evoluția economiei mondiale și sistemul economic mondial

 1. Apariția economiei mondiale

Economia mondială a parcurs un drum lung până la forma actuală:

- prima diviziune a muncii are loc atunci când triburile de păstori se separă de celelalte triburi și apare acum plusprodusul;

- a doua diviziune a muncii se produce odată cu separarea meșteșugarilor de agricultori. Apare acum producția destinată schimbului;

- a treia diviziune a muncii (antichitate) apare odată cu negustorii care mijloceau schimbul de mărfuri; acum putem vorbi de primele manifestări ale comerțului exterior. Fenicienii sunt considerați primii afaceriști la mare distanță. Ei fondează o serie de târguri, în special în spațiul mediteranean: Creta, Cipru, Malta, Marsilia, Cadiz, Catagena, Sardinia, Tyr, Sidon ș.a. Aria geografică a comerțului era destul de limitată: părți din Europa (S și V), părți din Asia, Africa de N;

- în Evul mediu apar și se dezvoltă centrele comerciale: Veneția, Genova, Bagdad, Anvers, Nijni-Novgorod. Aria geografică a comerțului se extinde și la Marea Baltică, Oceanul Indian-Marea Roșie, China, Asia Centrală.

2. Formarea economiei mondiale

- odată cu marile descoperiri geografice (sec XV-XVI) și a cuceririlor coloniale aria geografică a comerțului se extinde și mai mult: cele două Americi, vaste regiuni din Asia și Africa;

- apar acum manufacturile (ateliere în care se lucrează manual, producția fiind destinată în trecut mai ales schimbului) în special în zonele portuare; Olanda este țara care domină comerțul mondial în perioada manufacturieră;

- în sec. XVIII-XIX (prima revoluție industrială) se caracterizează printr-o productivitate a muncii crescută; apar acum primele state naționale și primele economii naționale.

3. Stadiile mondializării

- dacă până în sec XIX agenții economici produceau bunuri în interiorul țării pentru a le vinde în exterior, din sec XX firmele mari trec granițele și își relochează producția în afara țării de origine. De acum înainte mare parte din bunuri sunt produse concomitent în mai multe țări.

- stadiile mondializării:

•    mondializarea prin comerț exterior;
•    preponderența investițiilor externe de capital;
•    integrarea activităților economice la scară planetară.

4. Conceptul de sistem economic mondial

Economia mondială este economia lumii, considerată ca fiind schimbul internațional de bunuri și servicii. Ea este formată din economiile naționale ale statelor lumii.  

Raportul dintre așezări și dezvoltare. Tendințe ale evoluției așezărilor

 Asocierea omului în grupuri sociale a dus la apariția primelor forme de locuire: satele și orașele. Aceste forme au evoluat continuu, de la forme simple la forme tot mai complexe, de la sate la megalopolisuri.

Satele sunt așezări cu un număr mic de locuitori, în care populația se ocupă, în special, cu agricultura. Satele au apărut în zone favorabile: cu relief, climă, ape și resurse optime pentru dezvoltare. 

Elementele unui sat: 

• vatra sau intravilanul; 
• moșia (terenurile agricole) și 
• populația. 

După structură se deosebesc:  

• sate risipite - zona montană;
• sate răsfirate - zona deluroasă;
• sate adunate, compacte - zona de câmpie;
• sate liniare - în lungul unei căi de comunicație;
• sate stup - în zona mediteraneană, cu relief accidentat.

După funcție putem discuta despre sate:

• agricole;
• industriale;
• mixte;
• agro-turistice.

Orașele sunt așezări cu un număr mare de locuitori, cu funcții și dotări complexe.

cele mai vechi orașe au fost Ierihon și Ur (apărute în mileniul VII î.Ch); Memphis și Teba (Egipt) (2.800 î. Ch); în perioada romană (Roma, Londra, Paris, Napoca, Tomis); în perioada medievală apar și se dezvoltă târgurile (Hamburg sau St. Petersburg, Târgu Mureș) și orașele cetate (Suceava, Făgăraș, Timișoara).

Structura populației pe medii: urban - rural

La nivel global există diferențe dpdv de la un continent la altul, de la o țară la alta sau chiar de la o regiune la alta. Cert este că proporția populației rurale se află într-un proces de scădere: de la 77% (1950) la 50% (2005), iar prognozele dau 28% pentru 2030.

Populația urbană în schimb cunoaște o creștere tot mai accentuată în ultimele decenii pe baza creșterii industrializării, a creșterii productivității agricole, dezvoltării transporturilor. Dacă în 1900 populația urbană reprezenta doar 10% din populația globală, astăzi are valori de peste 50% și prognoze pentru 2030 de 72%.

Pe continente se detașează America de Nord cu 77%, iar la polul opus Africa cu 3,7%.

Pe țări, Hong Kong și Singapore au peste 95%, Australia, Belgia și Olanda peste 87%; Mali și Uganda doar 5%.

Orașele milionare au crescut și ele de la 17 în anul 1900, la 300 în anul 2000. Cele mai mari orașe din lume pot fi analizate aici. 

Odată cu creșterea orașelor s-au diversificat și funcțiile acestora. Astăzi se întâlnesc orașe:

• industriale - majoritatea orașelor mici și foarte mici (Petroșani);
• porturi - Rotterdam, Singapore, Constanța;
• comerciale - Leipzig;
• administrative - capitale: Budapesta, Cairo, Seul;
• turistice: Vatra Dornei, sinaia, Karlovy-Vary;
• complexe - marile orașe.

Consecințe ale creșterii necontrolate a urbanizării

- poluarea excesivă;

- insuficiența apei potabile și a locuințelor;

- aglomerarea cu automobile;

- șomajul;

- insecuritatea;

- prostituția, drogurile, alcoolismul și slăbirea legăturilor familiale.

Forme ale aglomerării urbane

- orașul propriu-zis - cu limite bine exprimate;

- aglomerarea urbană - format dintr-un oraș și comunele și orășelele din jur;

- conurbația - cuprinde orașe mari apropiate, gen Osaka-Kobe;

- metropola - este formată dintr-un oraș milionar și alte orașe din jur (Tokyo, New York, Moscova);

- megalopolisul - este cea mai avansată formă de aglomerare urbană ce se întinde pe zeci de mii de kmp și cuprinde zeci de milioane de oameni. Megalopolisul este format din mai multe metropole care funcționează ca poli de creștere (de atracție): Boswash (are o suprafață de 40.000 kmp și peste 50 mil locuitori; aici se află orașele: Boston, Washington, New York, Baltimore, Philadelphia ș.a.), Chipitts sau Megalopolisul Marilor Lacuri (cu peste 55 mil. locuitori: Chicago, Pittsburg, Detroit, Cleveland, Toronto), Sansan sau Megalopolisul californian (peste 38 mil. loc: San Francisco, San Diego, Los Angeles ș.a) și megalopolisul brazilian (45 mil. loc: Rio de Janeiro, Sao Paulo, Belo Horizonte).

Identitatea, uniformizarea și diversitatea lumii contemporane

Identitatea lumii contemporane presupune identificarea unor caracteristici ale omenirii. În acest sens se poate vorbi despre:

• comunitatea de rasă; practic specia umană reprezintă o singură rasă
• comunitatea caracteristicilor ca specie: fizionomie, vorbire, înclinații artistice, familie
• similaritatea proceselor tehnologice și abordarea cercetării științifice într-un mod similar
• existența unor caracteristici duale:
• cooperare și colaborare
• concurență și competiție
• existența unei singure civilizații pe planeta noastră cu mai multe culturi

Prin lansarea sondei spațiale Voyager 10, (1972), s-a realizat o primă „carte de vizită” care reda elementele semnificative ale societății terestre din acea perioadă. Astfel, pe o  placă de aluminiu anodizat cu aur (152 x 229 mm) sunt prezentați un bărbat și o femeie cu mai multe simboluri concepute pentru a oferi informații despre originea navei spațiale.

By Vectors by Oona Räisänen (Mysid); designed by Carl Sagan & Frank Drake; artwork by Linda Salzman Sagan - Vectorized in CorelDRAW from NASA image GPN-2000-001623, Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=1433765

Astăzi, identitatea poate fi văzută și sub forma unui posibil proiect global care s-ar referi la:

-explorarea spațiului cosmic

- accelerarea dezvoltării economice cu accent pe dezvoltarea durabilă

- lupta împotriva degradării mediului.

Uniformitatea lumii contemporane este rezultatul elementelor de identitate comună.

Diversitatea lumii contemporane este evidentă și se identifică în:

• diversitatea lingvistică
• ideologică
• comportamentală
• de grup
• de comunitate
• de organizare socială
• adaptărilor la mediu

Prin tradiție țările și comunitățile insistă pe păstrarea diversității.

Regionalizarea

Câteva definiții ale regiunii:

Carta Comunitară a Regionalizării definește regiunea ca fiind „un teritoriu care formează, din punct de vedere geografic, o unitate netă sau un ansamblu similar de teritoriu, în care există continuitate, în care populația posedă anumite elemente comune și care dorește să-și păstreze specificitatea astfel rezultată și să o dezvolte cu scopul de a stimula procesul cultural, social și economic“.

Regiunea, în accepțiunea Consiliului Europei, este o unitate administrativ-teritorială situată imediat sub nivelul statului-unitar, federal etc. –care are o autoritate aleasă a administrației publice și mijloace financiare de susținere a acestei autorități. 

Regionalizarea este procesul prin care se realizează instituirea unei capacități de acțiune autonomă, având ca obiectiv promovarea unui teritoriu și dezvoltarea potențialului său.

Tipuri de regionalizare:

a) regionalizare administrativă;

b) descentralizare regională;

c) regionalizare politică sau autonomie regională;

d) regionalizare prin intermediul colectivității locale;

e) regionalizare prin intermediul autorităților federale.

Procesul regionării desemnează tendința de apropiere din punct de vedere economic sau politic a statelor aparținând aceleiași regiuni geografice. 

Construcția europeană (UE), NAFTA și ASEAN constituie astăzi trei poli principali de regionalizare în lume. După nivelul de integrare economică, se disting următoarele niveluri de cooperare (fondate pe acorduri regionale):

• zona de liber-schimb (prin care se înlătură o mare parte din obstacolele aflate în calea liberei circulații a mărfurilor). De exemplu, Spațiul Economic European (EES), intrat în vigoare în 1993, Forumul de Cooperare Asia–Pacific (APEC), pentru crearea unei vaste zone de liber schimb ș.a.;
• piața comună; de exemplu, Uniunea Europeană, din 1993, a dispus libera circulație a persoanelor, a serviciilor, a bunurilor și a capitalului;
• uniunea vamală, în cadrul căreia partenerii au adoptat o reglementare comercială comună în raport cu țările terțe, creând o zonă de liber schimb.
• uniunea economică este forma de cooperare economică cu cel mai ridicat nivel de integrare.

clasa a XI-a Managementul mediului înconjurător

Prin management se înțelege arta/știința de a conduce. Scopul managementului este de a obține rezultate maxime cu resursele materiale și umane de care dispui. Managementul presupune: organizare, planificare, activități, monitorizare și evaluare. Dacă inițial managementul se aplica în zona economicului, astăzi este prezent în toate domeniile de activitate, inclusiv în zona mediului înconjurător.