pentru olimpici - solurile
1. solurile zonale
a. solurile din zona de campie
- cu vegetatie de stepa si silvostepa
- solurile fac parte din clasa MOLISOLURILOR
- tipuri de soluri: cernoziomul, cernoziomul levigat, solul balan dobrogean.
b. solurile din campiile inalte si dealurile joase
- aici vegetatia specifica este padurea de stejari
- solurile fac parte din clasa ARGILUVISOLURI
- tipuri de soluri: brune si brun-roscate
c. solurile din dealurile inalte si muntii josi
- vegetatia cuprinde padurea de fag
- clasa de soluri CAMBISOLURI
- tipuri de soluri: brune si brune-acide
d. solurile din munti
- vegetatia cuprinde padurea de conifere
- clasa de soluri SPODOSOLURI
- tipuri de soluri: podzolul
e. solurile din zona alpina
- vegetatia specifica: pajistile alpine
- soluri alpine
2. solurile azonale
- solurile nisipoase - apar in Campia Carei, Campia Olteniei, Campia Baraganului
- solurile din lunci - se dezvolta in luncile marilor rauri (Siret, OLt, Mures s.a.)
3. solurile intrazonale
- saraturile - contin cantitati mari de saruri
- apar in zonele stepice un de apa freatica se intalneste la mica adancime si unde circulatia apei se face de jos in sus, scotand la suprafata sarurile din roci,
- se intalnesc in Baragan, Campia Crisurilor
- lăcoviștile - sunt soluri îmbibate în exces cu apă
- apar în Delta și Lunca Dunării
pentru olimpici - faza judeteana - 6 apele subterane
Apele freatice
- se află situate spre suprafață,
- sunt continue,
- sunt influențate de precipitații/secetă
- în zonele deluroase sunt influențate de relief, de alcătuirea geologică și au o mineralizare mai mare,
- în zonele montane pot fi discontinui.
Apele de adâncime
- situate sub stratele freatice,
- în V țării au un caracter termal (ape geotermale).
Resursele de ape subterane sunt evaluate la 8,3 mld mc.
sunt repartizate inegal.
sunt abundente și la adâncimi variabile în regiunile cu roci sedimentare.
cele mai mari rezerve de ape subterane sunt distribuite în Cp. Română, Cp. de Vest, Pod. Getic.
peste 5mld mc sunt cantonate în straturi freatice, la adâncimi de câțiva metri și se alimentează din precipitații,
peste 3 mld mc sunt ape de adâncime, cu mineralizare variată și duritate crescută.
Utilizări:
- alimentarea cu apă a așezărilor și a obiectivelor industriale,
- balneoterapie, ca urmare a conținutului chimic variat (cloruro-sodice, sulfuroase, iodurate, carbogazoase, feruginoase).
pentru olimpici - faza judeteana - 5 relieful carstic
Carstul din Carpaţii Orientali este restrâns şi foarte fragmentat.
Se întâlneşte în arealul Rarău, urmat de clipe către Bicaz, Hăşmaş-Bicaz, Perşanii de Nord (bazinul Vârghiş) în sudul Rodnei şi în Bârgău. Cele mai extinse areale carstice sunt determinate de dolomite şi de calcarele mezozoice,
plasate fragmentar pe fâşia cristalino-mezozoică.
În arealul Lucina-Rarău se găsesc creste şi vârfuri piramidale (numite local
„bâtcă”), chei (Lucinei, Tatarcei, Pojorâtei, Moldovei), peştera Lilieci (în Rarău). Între vârfurile piramidale se remarcă şi Pietrele Doamnei din Rarău.
Munţii Hăşmaşu prezintă cel mai extins areal carstic din Orientali, cu cheile
Bicazului. Se compune dintr-o lungă culme, orientată nord-sud (între Bicaz şi Trotuş) şi culmi mai mici şi martori, cu lapiezuri, doline, polii etc.
În sudul Rodnei şi în Bârgău, pe calcarele sunt subţiri şi foarte fisurate, carstul este mai puţin dezvoltat. Se remarcă însă Peştera Izvorul Tăuşoarelor,
din Rodna, formată din patru galerii înguste, lungă de 5.050 m şi coborând pe o diferenţă de nivel de 350 m. Apar şi unele doline şi izbucuri.
Tot în Carpaţii Orientali a fost sesizat şi carst pe roci vulcanice (vulcanocarst), în Căliman şi în Harghita şi Depresiunea Ciucurilor .
Munţii Apuseni au carstul cel mai dezvoltat şi acesta se găseşte în următoarele
unităţi: Bihor şi împrejurimi, Pădurea Craiului, Codru-Moma, Trascău-Metaliferi.
Are cele mai multe peşteri şi avene din ţară, câmpuri mari de lapiezuri şi doline, polii, văi oarbe şi 5 gheţari subterani: Scărişoara (50.000 m3
gheaţă, în bazinul Gârda), Vârtop (bazinul Gârda Seacă), Focul Viu şi Barsa (în bazinul Crişul Pietros) şi gheţarul din avenul Borţig.
În cadrul Apusenilor se detaşează Munţii Bihorul şi Pădurea Craiului, cu cel mai
diversificat şi dezvoltat carst. Mozaicul tectonic şi petrografic din Bihor şi-a spus cuvântul în puternica fragmentare a reţelei de peşteri şi de scurgeri subterane din Padiş, Poiana Ponor, Cetăţile Ponorului şi Cheile Galbenii.
Există aici peste 200 de peşteri, între care Peştera Vântului (32 km, sub Pădurea Craiului), Meziad, Cetăţile Ponorului, Scărişoara ş.a.
chei impresionante pe văile: Roşia, Galbena , Someşul Cald, Turzii, Râmeţilor (pe Geoagiu de Nord), Intregalde, Geoagiu ş.a.
Munţii Banatului
platouri carstice complexe, chei (Caraş, Miniş, Nera), peşteri în general mici – Comarnic, Popovăţ,;
isbucuri – Caraşului, Bigăr (pe Miniş); lacul Buhui ş.a. Fâşia din Munţii Almăjului este cea care a impus Cazanele Dunării.
Carstul din Podişul Mehedinţi este dezvoltat pe o fâşie lungă de calcare
mezozoice dispusă între cele două benzi marginale de cristalin. Este un carst complex. Se evidenţiază prin prin poduri naturale (Ponoare, Casa de Piatră), depresiuni de contact litologic (Ponoare, Zăton) care uneori menţin lacuri, peşteri (Topolniţa – peste 11 km, Epuran, Bulba, Lazu, Curecea ş.a. ).
În Dobrogea de Nord carstul este moştenit de la perioade mai vechi şi se păstrează
pe porţiuni din Dealurile Tulcei şi mai ales în Podişul Babadag. Specificul exterior este dat azi de inselberguri. Apar şi chei pe Teliţa şi Taiţa, peşteri puţine (Tunel, Călugărul ş.a.), izvoare carstice (în Babadag).
Dobrogea de Sud prezintă un carst mulat de o pătură groasă de loess. Există şi doline, izvoare carstice, avene, chiar unele peşteri. Văile mai mari (Mangalia) formează chiar chei, iar majoritatea celorlalte sunt în principal seci.
Dobrogea Centrală
Şi aici există inselberguri (în special în arealul Casimcea), chei (Casimcea), doline, peşteri (La Adam) şi resturi de atoli.
Se întâlneşte în arealul Rarău, urmat de clipe către Bicaz, Hăşmaş-Bicaz, Perşanii de Nord (bazinul Vârghiş) în sudul Rodnei şi în Bârgău. Cele mai extinse areale carstice sunt determinate de dolomite şi de calcarele mezozoice,
plasate fragmentar pe fâşia cristalino-mezozoică.
În arealul Lucina-Rarău se găsesc creste şi vârfuri piramidale (numite local
„bâtcă”), chei (Lucinei, Tatarcei, Pojorâtei, Moldovei), peştera Lilieci (în Rarău). Între vârfurile piramidale se remarcă şi Pietrele Doamnei din Rarău.
Munţii Hăşmaşu prezintă cel mai extins areal carstic din Orientali, cu cheile
Bicazului. Se compune dintr-o lungă culme, orientată nord-sud (între Bicaz şi Trotuş) şi culmi mai mici şi martori, cu lapiezuri, doline, polii etc.
În sudul Rodnei şi în Bârgău, pe calcarele sunt subţiri şi foarte fisurate, carstul este mai puţin dezvoltat. Se remarcă însă Peştera Izvorul Tăuşoarelor,
din Rodna, formată din patru galerii înguste, lungă de 5.050 m şi coborând pe o diferenţă de nivel de 350 m. Apar şi unele doline şi izbucuri.
Tot în Carpaţii Orientali a fost sesizat şi carst pe roci vulcanice (vulcanocarst), în Căliman şi în Harghita şi Depresiunea Ciucurilor .
Munţii Apuseni au carstul cel mai dezvoltat şi acesta se găseşte în următoarele
unităţi: Bihor şi împrejurimi, Pădurea Craiului, Codru-Moma, Trascău-Metaliferi.
Are cele mai multe peşteri şi avene din ţară, câmpuri mari de lapiezuri şi doline, polii, văi oarbe şi 5 gheţari subterani: Scărişoara (50.000 m3
gheaţă, în bazinul Gârda), Vârtop (bazinul Gârda Seacă), Focul Viu şi Barsa (în bazinul Crişul Pietros) şi gheţarul din avenul Borţig.
În cadrul Apusenilor se detaşează Munţii Bihorul şi Pădurea Craiului, cu cel mai
diversificat şi dezvoltat carst. Mozaicul tectonic şi petrografic din Bihor şi-a spus cuvântul în puternica fragmentare a reţelei de peşteri şi de scurgeri subterane din Padiş, Poiana Ponor, Cetăţile Ponorului şi Cheile Galbenii.
Există aici peste 200 de peşteri, între care Peştera Vântului (32 km, sub Pădurea Craiului), Meziad, Cetăţile Ponorului, Scărişoara ş.a.
chei impresionante pe văile: Roşia, Galbena , Someşul Cald, Turzii, Râmeţilor (pe Geoagiu de Nord), Intregalde, Geoagiu ş.a.
Munţii Banatului
platouri carstice complexe, chei (Caraş, Miniş, Nera), peşteri în general mici – Comarnic, Popovăţ,;
isbucuri – Caraşului, Bigăr (pe Miniş); lacul Buhui ş.a. Fâşia din Munţii Almăjului este cea care a impus Cazanele Dunării.
Carstul din Podişul Mehedinţi este dezvoltat pe o fâşie lungă de calcare
mezozoice dispusă între cele două benzi marginale de cristalin. Este un carst complex. Se evidenţiază prin prin poduri naturale (Ponoare, Casa de Piatră), depresiuni de contact litologic (Ponoare, Zăton) care uneori menţin lacuri, peşteri (Topolniţa – peste 11 km, Epuran, Bulba, Lazu, Curecea ş.a. ).
În Dobrogea de Nord carstul este moştenit de la perioade mai vechi şi se păstrează
pe porţiuni din Dealurile Tulcei şi mai ales în Podişul Babadag. Specificul exterior este dat azi de inselberguri. Apar şi chei pe Teliţa şi Taiţa, peşteri puţine (Tunel, Călugărul ş.a.), izvoare carstice (în Babadag).
Dobrogea de Sud prezintă un carst mulat de o pătură groasă de loess. Există şi doline, izvoare carstice, avene, chiar unele peşteri. Văile mai mari (Mangalia) formează chiar chei, iar majoritatea celorlalte sunt în principal seci.
Dobrogea Centrală
Şi aici există inselberguri (în special în arealul Casimcea), chei (Casimcea), doline, peşteri (La Adam) şi resturi de atoli.
pentru olimpici - faza judeteana - 4 relieful pe roci cristaline
Aceste roci includ pe cele metamorfice şi vulcanice vechi. Relieful corespunzător
este specific masivelor cristaline din Carpaţi, în primul rând în Meridionali, Rodna, Bihor ş.a., apoi în măgurile din nordul Dealurilor de Vest, în Munţii Măcinului şi Dobrogea Centrală, sau în Podişul Mehedinţi .
Fiind vorba de roci dure, cristalizate, forma de relief principală rezultată este aceea de masiv şi/sau culmi netede. Masivele au aspect de cupolă (exemplu Poiana Ruscăi, Gilău-Muntele Mare, Bihor ş.a.), uneori modelate în trepte. Culmile montane se desprind adesea dintr-un nod central al masivului (ca cele din Meridionali, Rodna, Semenic ş.a.),dar pot avea şi formă de obcină (Obcina Mestecăniş, Munţii Perşani). Văile au un profil transversal în V ascuţit, cu versanţi foarte înclinaţi dar uniformi ca pantă. Ele formează
obişnuit defilee (Lăpuş, Jiu, Olt, Porţile de Fier), sau chei (Barcău). Un specific aparte îl dau şi abrupturile marginale,în special cele de la contactul cu reliefurile mai joase (depresiuni, podişuri, dealuri).
Masivele şi culmile de peste 1800 m conservă de asemenea relieful glaciar si relieful periglaciar, care însă coboară mult mai jos, la circa 800 m (grohotişuri
fosile şi abrupturi, grohotişuri active în etajul alpin).
