joi, 11 februarie 2021

Evoluții geodemografice contemporane. Diferențieri regionale

 Evoluții geodemografice

Creșterea rapidă a populației a devenit o problemă fundamentală a omenirii cu multiple implicații în zona socială, economică și a mediului.

Noțiuni introductive

Suprafața Pământului este de 149 mil kmp, din care 1/3 este spațiul locuit (oicumena). Zonele cu activitate economică dar nepopulate permanent (nordul Americii, nordul Siberiei, regiunile montane înalte, deșertul Gobi sau Sahara), formează așa-numita suboicumena. Regiunile lipsite de activitate economică și de populație (Groenlanda, în cea mai mare parte, Antactica, Arctica, arhipegagul nord-canadian) reprezintă anoicumena.

Repartiția teritorială a populației este influențată de o serie de factori:

  • fizico-geografici: relief, climă, sol, resurse, apă
  • sociali: evenimente istorice (conflicte, războaie, migrații, boli)
  • tehnologici și economici - zone cu un înalt grad de dezvoltare au atras întotdeauna populația (Valea Rinului, Silicon Valley)
Dinamica și mobilitatea populației

Pe plan mondial se constată o tendință de scădere a natalității.

Valori mari (peste 30‰) se ating în Africa și unele state asiatice (Nepal, Bangladesh, Arabia Saudită, Yemen, Irak). Valori mici (cca 10‰) sunt specifice în Europa și America de Nord.

Mortalitatea are aceeași repartiție geografică, cu valori ridicate în Africa și Asia (Laos, Cambodgia, Yemen) și valori reduse (sub 10‰) în Australia, Europa, America de Nord.

Bilanțul natural (sau sporul natural) reprezintă diferența dintre natalitate și mortalitate. Este un indicator care ne arată tendința de crește / scădere a populației. Se adaugă bilanțul migratoriu care este diferența din plecați (emigranți) și sosiți (imigranți) într-un stat. 


Cauzele migrațiilor sunt multiple:

  • conflictele militare sau religioase
  • marile descoperiri geografice (au contribuit la plecări masive spre America)
  • sociale - plecări la muncă, specifice mai ales după anii 1970
Astăzi se deosebesc fenomene negative legate de migrații: pe de o parte refugiații care din cauza persecuțiilor, a conflictelor sunt nevoiți să-și părăsească țara de origine, iar pe de altă parte apare traficul de persoane (pentru prostituție sau cerșetorie).

Tranziția demografică se referă la fenomenul prin care trec statele, de-a lungul timpului, prin cele 3 etape ale evoluției demografice:






 Diferențieri regionale

Repartiția populației Terrei (7,6 miliarde locuitori) este neuniformă la nivelul planetei. Factorii care influențează această repartiție au fost enumerați mai sus. Vom analiza influența climei și a reliefului (altitudinea) asupra răspândirii populației analizând aceste reprezentări grafice:





Evoluția numerică a populației Globului

evoluția în timp a populației poate fi urmărită aici



- pe la 40.000 - 35.000 î. Ch populația lumii număra cca 4 - 5 mil loc

- 6.000 - 5.000 î. Ch - 80 mil loc

- la începutul erei noastre se consideră că trăiau 250 mil loc

- din sec al XVIII - lea, odată cu revoluția industrială, populația începe să crească mai repede: 750 mil

- sec al XIX-lea populația ajunge la 950 mil loc

- 1900 - se depășește 1,6 miliarde loc

- 1950 - 2,5 mild

- astăzi suntem 7,6 mild loc.

- pentru anul 2050 se preconizează o populație de 9,2 mld.

Cele mai populate 10 țări sunt:






Problemele actuale ale Africii

 Deși este un continent bogat în resurse naturale și concentrează aproape 10% din populația planetei, Africa se confruntă cu o serie de probleme:


1. resurse de apă insuficiente - Africa deține doar aproximativ 9% din resursele globale de apă dulce. Distribuția inegală a apelor de suprafață și prezența apelor subterane la mare adâncime au puternice implicații negative asupra agriculturii și asupra comunităților umane. Mare parte din populația Africii nu are acces la apă potabilă în condiții de siguranță.

2. subdezvoltarea și sărăcia - sunt prezente în statele africane deși acestea dețin o serie de resurse minerale foarte valoroase (aur, în Africa de Sud, niobiu și tantal în RD Congo, cupru, zinc, minereuri de fier)

3. deșertificarea - fenomenul prin care deșertul se extinde și ocupă noi teritorii. Cauza deșertificării este omul care prin acțiunile sale a favorizat deșertificarea: pășunatul excesiv în zonele de savană și de stepă din apropierea deșerturilor; folosirea extensivă a terenurilor până la secătuirea lor în substanțe nutritive. Combaterea deșertificării se poate realiza prin reîmpăduriri și prin practicarea unei agriculturi diversificate în alternanță cu zonele forestiere.

4. creșterea rapidă a populației - are efecte asupra mediului: crește nevoia de noi terenuri agricole. Apare un conflict între nevoile omului și ale animalelor sălbatice. soluția o reprezintă parcurile și rezervațiile naturale.

5. epidemiile - care fac ravagii în continent din cauza subdezvoltării (ebola, SIDA, boala somnului). 

duminică, 7 februarie 2021

Hidrografia Europei

 Europa are o hidrografie bogată și variată: fluvii, lacuri, râuri, canale. Rețeaua hidrografică este influențată de relief, climă, geologie.


Pe noi ne interesează câteva elemente care caracterizează râurile/fluviile:

- lungimea (măsurată de la izvor până la vărsare; se măsoară în km)

- debitul (cantitatea de apă pe care o transportă râul/fluviul printr-o secțiune într-un anumit timp; se măsoară în mc/s)

- sursele de alimentare, adică de unde își adună râurile apele (din precipitații, din topirea zăpezilor, din subteran)

- unitățile de relief străbătute de la izvoare până la vărsare.

Pentru toate acestea avem nevoie de hartă!

La o analiză atentă a hărții observăm că:

  • în sudul continentului fluviile sunt scurte și au un debit redus vara și mare iarna (Pad, Tibru). Râurile se varsă în Marea Mediterană
  • în vestul continentului fluviile au debit mare tot anul și se varsă prin estuare în Oceanul Atlantic (Rin, Sena, Tamisa)
  • în nordul Europei fluviile îngheață iarna, și se varsă prin estuare în Oceanul Arctic (Înghețat): Dvina de Nord, Peciora
  • în Europa Estică fluviile au debit mare primăvara și se varsă în Marea Neagră (Dunărea) și în Marea Caspică (Volga).

Lacurile se împart după modul de formare în:
  • lacurile glaciare, formate sub acțiunea gheții. Se întâlnesc în nordul continentului pe locul unor calote glaciare care acopereau în trecut continentul nostru (L. Ladoga și L. Onega) și în munții înalți (peste 2000 m altitudine): Como, Garda, Maggiore, Bucura și Zănoaga.
  • lacurile vulcanice, formate în craterul unor vulcani stinși (L. Sf. Ana din țara noastră sau L. Albano )
  • lacurile de baraj natural, formate prin bararea unui râu în urma unei alunecări de teren (L. Roșu)
  • lacurile tectonice, formate în crăpăturile scoarței terestre (Marea Caspică, L. Balaton)
  • lacurile antropice sau artificiale formate prin acțiunea omului: pe Dunăre (L. Porțile de Fier) sau pe Volga (L. Volgograd).

Deșerturile Asiei