Geosistemul, ecosistemul și peisajul geografic

 1. Introducere

Geografia studiază Pământul ca un sistem complex, alcătuit din elemente naturale și antropice.

În această lecție vom înțelege cum se organizează aceste elemente în unități funcționale: geosistemul, ecosistemul și peisajul geografic.

 2. Geosistemul

- este o unitate funcțională a scoarței terestre, în care componentele naturale (relief, apă, sol, climă, vegetație) interacționează în mod organizat.

Caracteristici:

• este un sistem natural complex, cu fluxuri de energie și materie între componente;
• are limite clare, definite de relieful sau de frontierele hidrografice și ecologice;
• funcționează ca o unitate integrată, influențată de factori naturali și activități umane.

Exemple de geosisteme: munții (ex: Carpații), câmpiile (ex: Câmpia Padului), deșerturi (ex: Sahara).

3. Ecosistemul

- este o unitate ecologică formată din organisme vii (biocenoză) și mediul lor fizico-chimic (biotop), aflate într-o relație de interdependență.

Componente:

1. Biotopul – componenta abiotică: sol, apă, aer, lumină, temperatură.

2. Biocenoză – componenta biotică: plante, animale, microorganisme.

Tipuri de ecosisteme:

Terestre: păduri, pajiști, deșerturi;

Acvatice: lacuri, râuri, mări, oceane.

Caracteristici:

• circulația materiei și energiei între componenta vie și mediul fizic;
• stabilitate și echilibru dinamic;
• sensibilitate la schimbările climatice și intervenția umană.

 4. Peisajul geografic

-reprezintă imaginea vizuală a unui teritoriu, formată prin combinarea elementelor naturale și umane.

Tipuri de peisaje:

1. natural: dominat de elemente naturale (ex: pădure, munte, deșert);

2. antropic: influențat puternic de activități umane (ex: orașe, terenuri agricole);

3. mixt: combinație între natură și activitatea umană (ex: sate rurale, parcuri naționale).

Caracteristici:

este rezultatul interacțiunii dintre geosisteme și ecosisteme;

se poate studia la diferite scări: locală, regională, globală.

 5. Relația dintre geosistem, ecosistem și peisaj geografic

 

6. Exemplu practic

• Geosistem montan: Munții Carpați
• Ecosistem: păduri de foioase și conifere, animale caracteristice
• Peisaj: vârfuri înzăpezite, păduri dese, sate în văi.

Factorii geoecologici

 

Mediul înconjurător este rezultatul unei combinații între forțele naturii și activitatea oamenilor.

Factorii geoecologici sunt cei care dau „forma” mediului și îi influențează toate caracteristicile.

Clasificarea factorilor geoecologici

Factori naturali – țin de componentele naturale ale Terrei (aer, apă, relief, biosferă).

Factori antropici – provin din activitatea omului (orașe, industrie, transporturi).

Factorii geoecologici naturali

a) Factori determinați de caracteristicile Terrei

·       Poziția Pământului în Sistemul Solar (distanța față de Soare →existența vieții).
·       Forma și dimensiunile Terrei (geoidul influențează gravitația și distribuția climei).
·       Mișcările Pământului (rotația → zi/noapte; revoluția → anotimpuri).
·       Proprietăți fizice și chimice (structura internă, câmpul magnetic etc.).

☁️ b) Factori ai atmosferei

·       Aerul și masele de aer.
·       Radiația solară – „motorul” climei.
·       Procese și fenomene meteorologice (ploi, ninsori, furtuni).
·       Climatele Terrei (tropical, temperat, polar etc.).
·       Hazarde climatice (secete, uragane).

c) Factori ai hidrosferei

·       Apa – esența vieții.
·       Hidrosfera (oceane, mări, ape continentale).
·       Apele curgătoare și lacurile.
·       Ghețarii și calotele polare.
·       Circuitul apei în natură.
·       Resursele de apă dulce și sărată.

d) Factori determinați de relief

·       Tipuri și forme de relief (munți, dealuri, câmpii).
·       Unități de relief continentale.
·       Relieful actual al continentelor.
·       Procese geomorfologice (eroziune, alunecări, vulcanism).
·       Relieful suboceanic (dorsale, fose abisale).

e) Factori determinați de biosferă

·       Fotosinteza – baza vieții pe Pământ.
·       Zonele biogeografice (deșert, savană, pădure tropicală, taiga).
·       Ecosistemele (lac, pădure, stepă).
·       Producția de biomasă (hrană, resurse naturale).

Factorii antropici (determinați de activitatea umană)

·       Populația – creștere, migrații.
·       Așezările umane – sate și orașe.
·       Transporturile – drumuri, căi ferate, avioane.
·       Urbanizarea – extinderea orașelor, megalopolisurile.
·       Știința și tehnologia – schimbă radical mediul (energie, industrie, digitalizare).

Timpul ca factor geoecologic

Timpul modelează și transformă permanent mediul:

·       evoluția continentelor și a bazinelor oceanice (deriva continentelor),
·       evoluția reliefului (eroziunea, orogeneza),
·       evoluția biosferei (apariția și dispariția speciilor),
·       evoluția mediului terestru în ansamblu,
·       relația om–mediu de-a lungul istoriei (de la agricultură la revoluția industrială și era digitală).

 Factorii geoecologici sunt „piesele de lego” ale mediului. Unii vin din natură, alții sunt creați de om, iar timpul le schimbă mereu relațiile. Împreună dau imaginea complexă a mediului în care trăim.

Relațiile dintre elementele mediului

1. Mediul – un sistem

Mediul geografic este un sistem complex format din elemente (relief, climă, ape, soluri, vegetație, faună, om).

Acestea nu acționează izolat, ci interacționează permanent.

Schimbarea unuia determină reacții în lanț asupra celorlalte.

Exemplu: dacă dispare pădurea → solul se degradează → scad apele freatice → clima locală devine mai uscată → animalele și oamenii au de suferit.

 

2. Tipuri de relații

Ø  Relații de interdependență – toate elementele depind unele de altele.

Ø  Relații de cauzalitate – un element determină modificarea altuia (clima influențează vegetația).

Ø  Relații de echilibru – mediul tinde să se autoregleze (ciclul apei, rotația culturilor în agricultură).

Ø  Relații de dezechilibru – când o intervenție (naturală sau umană) rupe armonia (ex.: inundațiile după defrișări).

 

3. Exemple de interacțiuni

     Relief ↔ Climă: munții înalți rețin nori și produc ploi (Carpații Orientali).

     Ape ↔ Soluri: irigațiile pot fertiliza solurile, dar pot duce și la sărăturare.

     Vegetație ↔ Faună: pădurile oferă hrană și adăpost animalelor.

     Om ↔ Mediu: omul transformă mediul (baraje, drumuri), dar și mediul condiționează omul (zonele deșertice limitează agricultura).

 

4. Echilibrul mediului

În mod natural, elementele tind să se mențină în echilibru.

Catastrofe naturale (cutremure, erupții) sau activități umane (defrișări, poluare) pot destabiliza sistemul.

Efectul: modificări climatice, dispariția unor specii, degradarea resurselor.

Studiu de caz: Efectele defrișărilor în Amazonia sau în România (alunecări de teren, inundații).

Mediul înconjurător – aspecte generale

Elemente introductive

Spațiu, alcătuit din ceea ce ne înconjoară și cu care interacționăm permanent, poartă

numele de mediul înconjurător.

Putem privi mediul la mai multe „niveluri”:

• ü  mediul imediat– ceea ce ne este cel mai aproape și cu care intrăm zilnic în

contact (aerul pe care îl respirăm, clădirile, strada, parcul din cartier);

• ü  mediul apropiat– elemente cu care interacționăm mai rar (orașe din

vecinătate, zonele unde mergem în excursii, resursele naturale pe care le

folosim);

• ü  mediul îndepărtat– pe care îl percepem ocazional, de exemplu prin informații,

imagini sau călătorii (alte continente, oceane, zone polare sau chiar spațiul

cosmic).

Mediul este alcătuit din două mari categorii de elemente:

1. Elemente naturale– aerul, apa, solul, formele de relief, plantele, animalele.

2. Elemente antropice (create de om)– populația, așezările, drumurile, activitățile

economice, infrastructura, dar și poluarea sau deșeurile.

Între aceste două componente există o interacțiune continuă. Natura influențează

viața omului, iar omul, la rândul său, transformă natura prin activitățile sale.

 

Organizarea mediului

Toate aceste elemente se grupează în mari sisteme numite geosfere:

Ø  litosfera (învelișul solid al Pământului),

Ø  atmosfera (aerul),

Ø  hidrosfera (apele),

Ø  biosfera (viața),

care sunt permanent în legătură unele cu altele.

Ceea ce ne interesează în mod special este spațiul de interferență dintre geosfere–

acolo unde scoarța terestră este populată. Aici, mediul natural și societatea umană

se întâlnesc și formează împreună un nou tip de spațiu –mediul geografic–, locul

unde omul trăiește, lucrează și își construiește civilizația.

Mediul înconjurător - aspecte generale

 

Mediul înconjurător

Introducere Componente Geosfere Mediul Geografic

Introducere Componente Geosfere Mediul Geografic

Mediul înconjurător – Aspecte generale

Spațiul în care trăim și cu care interacționăm zilnic se numește mediul înconjurător. Acesta ne influențează viața, iar noi, la rândul nostru, îl transformăm. Putem privi mediul la mai multe niveluri:

Mediul imediat

Ceea ce ne este cel mai aproape: aerul, clădirile, strada, parcul din cartier.

Mediul apropiat

Orașe din vecinătate, zone de excursii, resursele naturale pe care le folosim.

Mediul îndepărtat

Pe care îl percepem ocazional: alte continente, oceane, spațiul cosmic.

Din ce este format mediul înconjurător?

Mediul este alcătuit din două mari categorii de elemente, care sunt într-o **interacțiune continuă** una cu cealaltă.

Elemente naturale

• 🌍 Aerul, apa, solul.
• 🌲 Plantele și animalele.
• 🏔️ Formele de relief.

Elemente antropice (create de om)

• 👨‍👩‍👧‍👦 Populația și așezările umane.
• 🛣️ Drumurile, infrastructura, activitățile economice.
• 🚮 Poluarea și deșeurile.

Organizarea mediului: Geosferele

Toate elementele mediului se grupează în sisteme complexe numite geosfere, care sunt în permanentă interacțiune.

Litosfera

Este învelișul solid al Pământului. Include scoarța terestră, solul și rocile, fiind baza pe care se sprijină viața și activitățile umane.

Atmosfera

Reprezintă învelișul de aer al Pământului, esențial pentru respirație și pentru reglarea temperaturii planetei. Vremea și clima sunt rezultatul proceselor din atmosferă.

Hidrosfera

Este totalitatea apelor de pe Pământ: oceane, mări, râuri, lacuri, ape subterane și ghețari. Apa este vitală pentru toate formele de viață și pentru economie.

Biosfera

Este învelișul de viață al planetei, care include toate organismele vii – plantele, animalele și microorganismele – și mediile lor de viață.

Zona cea mai importantă pentru noi

Ceea ce ne interesează în mod special este spațiul de interferență dintre geosfere – acolo unde scoarța terestră este populată. Aici, mediul natural și societatea umană se întâlnesc și formează împreună un nou tip de spațiu, numit mediul geografic. Acesta este locul unde omul trăiește, lucrează și își construiește civilizația, fiind o sinteză dinamică a tuturor componentelor.

© 2025 Lecții de Geografie. Prezentare interactivă despre mediu.

Rolul unor state în sistemul mondial actual

Există diferențieri între state în ceea ce privește rolul pe care îl au în lumea contemporană. Diferențierile constau într-o serie de factori care se reflectă în:

- suprafața teritoriului;

- populație;

- resursele naturale;

- tradițiile istorice și culturale;

- resursele financiare;

- voința politică;

- existența unui proiect național ș.a.

SUA - este astăzi principala putere economică, politică, financiară și militară pe plan mondial. Controlează întinse teritorii prin calitatea de lider NATO (Europa și Canada), iar prin bazele militare își asigură prezența în Turcia, Arabia Saudită, Oceanul Indian, Japonia, Coreea de Sud, Oceanul Pacific.

Urmează 3 puteri regionale UE, Federația Rusă și China.

 U.E. - are o putere economică mare și un nivel de trai comparabil cu cel american. Este dominată de Franța (multiple calități militare) și Germania (valențe economice remarcabile).

Federația Rusă dispune de mari resurse naturale, de un potențial militar ridicat și de o suprafață (17 mil. kmp) care o face cea mai cea mai întinsă țară din lume.

China - a devenit o mare putere economică a lumii; se adaugă teritoriul cu peste 9 mil kmp și o populație de peste 1,3 miliarde loc. În ultimul timp a devenit și o mare putere militară și geopolitică regională.

Se disting apoi 3 puteri subregionale: India, Franța și Regatul Unit.

India - se distinge prin populație (peste 1,2 miliarde loc), întindere (3,2 mil kmp) și arsenal atomic. Are probleme geostrategice cu China și Pakistanul. 

Franța și Regatul Unit se remarcă prin „teritoriile de peste mări” și prin programul spațial ”Arianne” (Franța).

Evoluția economiei mondiale și sistemul economic mondial

 1. Apariția economiei mondiale

Economia mondială a parcurs un drum lung până la forma actuală:

- prima diviziune a muncii are loc atunci când triburile de păstori se separă de celelalte triburi și apare acum plusprodusul;

- a doua diviziune a muncii se produce odată cu separarea meșteșugarilor de agricultori. Apare acum producția destinată schimbului;

- a treia diviziune a muncii (antichitate) apare odată cu negustorii care mijloceau schimbul de mărfuri; acum putem vorbi de primele manifestări ale comerțului exterior. Fenicienii sunt considerați primii afaceriști la mare distanță. Ei fondează o serie de târguri, în special în spațiul mediteranean: Creta, Cipru, Malta, Marsilia, Cadiz, Catagena, Sardinia, Tyr, Sidon ș.a. Aria geografică a comerțului era destul de limitată: părți din Europa (S și V), părți din Asia, Africa de N;

- în Evul mediu apar și se dezvoltă centrele comerciale: Veneția, Genova, Bagdad, Anvers, Nijni-Novgorod. Aria geografică a comerțului se extinde și la Marea Baltică, Oceanul Indian-Marea Roșie, China, Asia Centrală.

2. Formarea economiei mondiale

- odată cu marile descoperiri geografice (sec XV-XVI) și a cuceririlor coloniale aria geografică a comerțului se extinde și mai mult: cele două Americi, vaste regiuni din Asia și Africa;

- apar acum manufacturile (ateliere în care se lucrează manual, producția fiind destinată în trecut mai ales schimbului) în special în zonele portuare; Olanda este țara care domină comerțul mondial în perioada manufacturieră;

- în sec. XVIII-XIX (prima revoluție industrială) se caracterizează printr-o productivitate a muncii crescută; apar acum primele state naționale și primele economii naționale.

3. Stadiile mondializării

- dacă până în sec XIX agenții economici produceau bunuri în interiorul țării pentru a le vinde în exterior, din sec XX firmele mari trec granițele și își relochează producția în afara țării de origine. De acum înainte mare parte din bunuri sunt produse concomitent în mai multe țări.

- stadiile mondializării:

•    mondializarea prin comerț exterior;
•    preponderența investițiilor externe de capital;
•    integrarea activităților economice la scară planetară.

4. Conceptul de sistem economic mondial

Economia mondială este economia lumii, considerată ca fiind schimbul internațional de bunuri și servicii. Ea este formată din economiile naționale ale statelor lumii.  

Raportul dintre așezări și dezvoltare. Tendințe ale evoluției așezărilor

 Asocierea omului în grupuri sociale a dus la apariția primelor forme de locuire: satele și orașele. Aceste forme au evoluat continuu, de la forme simple la forme tot mai complexe, de la sate la megalopolisuri.

Satele sunt așezări cu un număr mic de locuitori, în care populația se ocupă, în special, cu agricultura. Satele au apărut în zone favorabile: cu relief, climă, ape și resurse optime pentru dezvoltare. 

Elementele unui sat: 

• vatra sau intravilanul; 
• moșia (terenurile agricole) și 
• populația. 

După structură se deosebesc:  

• sate risipite - zona montană;
• sate răsfirate - zona deluroasă;
• sate adunate, compacte - zona de câmpie;
• sate liniare - în lungul unei căi de comunicație;
• sate stup - în zona mediteraneană, cu relief accidentat.

După funcție putem discuta despre sate:

• agricole;
• industriale;
• mixte;
• agro-turistice.

Orașele sunt așezări cu un număr mare de locuitori, cu funcții și dotări complexe.

cele mai vechi orașe au fost Ierihon și Ur (apărute în mileniul VII î.Ch); Memphis și Teba (Egipt) (2.800 î. Ch); în perioada romană (Roma, Londra, Paris, Napoca, Tomis); în perioada medievală apar și se dezvoltă târgurile (Hamburg sau St. Petersburg, Târgu Mureș) și orașele cetate (Suceava, Făgăraș, Timișoara).

Structura populației pe medii: urban - rural

La nivel global există diferențe dpdv de la un continent la altul, de la o țară la alta sau chiar de la o regiune la alta. Cert este că proporția populației rurale se află într-un proces de scădere: de la 77% (1950) la 50% (2005), iar prognozele dau 28% pentru 2030.

Populația urbană în schimb cunoaște o creștere tot mai accentuată în ultimele decenii pe baza creșterii industrializării, a creșterii productivității agricole, dezvoltării transporturilor. Dacă în 1900 populația urbană reprezenta doar 10% din populația globală, astăzi are valori de peste 50% și prognoze pentru 2030 de 72%.

Pe continente se detașează America de Nord cu 77%, iar la polul opus Africa cu 3,7%.

Pe țări, Hong Kong și Singapore au peste 95%, Australia, Belgia și Olanda peste 87%; Mali și Uganda doar 5%.

Orașele milionare au crescut și ele de la 17 în anul 1900, la 300 în anul 2000. Cele mai mari orașe din lume pot fi analizate aici. 

Odată cu creșterea orașelor s-au diversificat și funcțiile acestora. Astăzi se întâlnesc orașe:

• industriale - majoritatea orașelor mici și foarte mici (Petroșani);
• porturi - Rotterdam, Singapore, Constanța;
• comerciale - Leipzig;
• administrative - capitale: Budapesta, Cairo, Seul;
• turistice: Vatra Dornei, sinaia, Karlovy-Vary;
• complexe - marile orașe.

Consecințe ale creșterii necontrolate a urbanizării

- poluarea excesivă;

- insuficiența apei potabile și a locuințelor;

- aglomerarea cu automobile;

- șomajul;

- insecuritatea;

- prostituția, drogurile, alcoolismul și slăbirea legăturilor familiale.

Forme ale aglomerării urbane

- orașul propriu-zis - cu limite bine exprimate;

- aglomerarea urbană - format dintr-un oraș și comunele și orășelele din jur;

- conurbația - cuprinde orașe mari apropiate, gen Osaka-Kobe;

- metropola - este formată dintr-un oraș milionar și alte orașe din jur (Tokyo, New York, Moscova);

- megalopolisul - este cea mai avansată formă de aglomerare urbană ce se întinde pe zeci de mii de kmp și cuprinde zeci de milioane de oameni. Megalopolisul este format din mai multe metropole care funcționează ca poli de creștere (de atracție): Boswash (are o suprafață de 40.000 kmp și peste 50 mil locuitori; aici se află orașele: Boston, Washington, New York, Baltimore, Philadelphia ș.a.), Chipitts sau Megalopolisul Marilor Lacuri (cu peste 55 mil. locuitori: Chicago, Pittsburg, Detroit, Cleveland, Toronto), Sansan sau Megalopolisul californian (peste 38 mil. loc: San Francisco, San Diego, Los Angeles ș.a) și megalopolisul brazilian (45 mil. loc: Rio de Janeiro, Sao Paulo, Belo Horizonte).

Clasa a XI-a Protecția, conservarea și ocrotirea mediului

Protecția, conservarea și ocrotirea mediului

Mediul înconjurător a suferit o serie de transformări cauzate de activitatea antropică: agricultură, industrie, transporturi. În felul acesta mediul și-a modificat caracteristicile inițiale (aer, apă, aer, sol).

Faptul că mediul este un sistem structurat, face ca orice modificare a unui element al său să aibă urmări asupra mediului în ansamblu:

industria > poluarea aerului > starea de sănătate

agricultură > îngrășăminte chimice > poluarea solului

Cauzele degradării mediului

• naturale: erupțiile vulcanice elimină în atmosferă cantități uriașe de cenușă vulcanică și gaze
• antropice: economia
• naturale influențate antropic: alunecările de teren.

Problema mediului a devenit una globală și a fost abordată în cadrul unor conferințe internaționale:

- Stockholm, 1972 s-a lansat ideea unui singur Pământ 

- Rio de Janeiro, 1992 s-a lansat conceptul de dezvoltare durabilă

Conservarea și ocrotirea mediului

- se realizează în cadrul monumentelor, rezervațiilor și parcurilor naturale

- sunt protejate specii de plante și animale (rare sau amenințate cu dispariția), dar și peisaje, elemente geologice etc.

Se acordă importanță protejării reliefului, ca suport al tuturor componentelor mediului. Aici problematică este eroziunea accelerată a solului/terenului. Se impun plantări forestiere și reducerea exploatărilor intensive a terenurilor agricole.

De asemenea, pădurea prin funcțiile sale reprezintă un element natural esențial al mediului:

- funcția climatică - manifestată prin caracterul reglator asupra climatului; microclimat

- funcția antipoluantă - degajă cantități mari de oxigen

- funcție antierozională - prin rădăcinile și tulpinile arborilor

- funcție antiaridizantă - prin apa reținută în sol și în coronamentul arborilor

- funcție recreativă, estetică etc.

În fine, atenție trebuie acordată și exploatării și utilizării resurselor neregenerabile care astăzi reprezintă principala sursă de poluare. Soluția: utilizarea rațională a acestora.  

Despăduririle, deșertificarea și poluarea

Despăduririle, deșertificarea și poluarea duc la degradarea mediului.

Despăduririle

Dacă o perioadă lungă de timp defrișarea a fost un proces echilibrat, astăzi despăduririle au depășit puterea de regenerare a pădurilor. Lemnul este valorificat industrial: hârtie, mobilă, celuloză.

Suprafața inițială cu pădure (62 mil. kmp) s-a diminuat în ultimele două secole cu 1/3. Această distrugere a pădurii a condus la apariția unor fenomene negative:

- diminuarea biomasei

- distrugerea unui mediu complex

- reducerea cantității de oxigen cedat atmosferei

- reducerea diversității lumii vii

-eroziunea solului.

Cele mai mari suprafețe forestiere sunt ocupate cu taiga (12 mil kmp), pădurea ecuatorială (8 mil kmp), pădurile de foioase din zona temperată (6 mil kmp).

Deșertificarea

Deșertificarea este un proces de extindere a deșerturilor în arealele limitrofe. Cele mai mari suprafețe deșertice sunt în Africa (Sahara, Kalahari), Asia (Peninsula Arabia, Asia Centrală), Australia, America.

Poluarea

a. Poluarea aerului - presupune modificarea caracteristicilor aerului prin introducerea în atmosferă de către om a unor substanțe nocive  asupra lumii vii. Surse de poluare: industria energetică, siderurgică, chimică, transporturile. Efectele poluării sunt accentuate în așezările situate în depresiuni (calm atmosferic, ca în Los Angeles, Ciudad de Mexico, Tokyo).

b. poluarea apelor continentale (fluvii, râuri, lacuri) - surse: industria, agricultura, accidentele tehnologice

c. poluarea oceanelor - se petrece direct (deversări de substanțe poluante, chimice) sau indirect (prin aportul apelor poluate care se varsă în oceane). Cele mai poluate mări/oceane/țărmuri: Marea Mediterană, Marea Neagră, Marea Nordului, Golful Mexic, Marea Japoniei, litoralul pacific al Americii.

clasa a XI-a Tipuri de peisaje geografice

Între caracteristicile mediului și aspectul lui exterior există o legătură directă. Aceste caracteristici sunt bine surprinse în peisajul geografic. De exemplu mediul pădurilor ecuatoriale cuprinde un peisaj cu vegetație bogată, variată și etajată.

În cadrul mediului înconjurător există un element central care dă personalitate mediului și peisajului:

• relieful - pentru mediul și peisajul montan
• apa - pentru mediul și peisajul: lacurilor, deltelor, fluviilor
• gheața - dacă discutăm de mediul și peisajul Groenlandei sau al Antarcticii
• vegetația - când vorbim de mediul și peisajul corespunzător din taiga etc

Mediul și peisajul se caracterizează și prin dinamică și prin evoluție. În urma evoluției, mediile și peisajele se pot modifica temporar sau definitiv.

Amintim în acest sens:

• eroziunea terenurilor - determinată de agenți externi (vânt, precipitații, om), cu efecte asupra scurgerii, a rețelei hidrografice, a vegetației și a solurilor
• glaciațiile - au dus la modificări asupra reliefului, a vegetației, faunei
• erupțiile vulcanice - aduc modificări rapide asupra atmosferei și asupra reliefului
• cutremurele - modifică rapid peisajul
• poluarea - aerului, apei, solului.

Factorii geoecologici

Factorii geoecologici determină și influențează caracteristicile mediului înconjurător.

Mediul înconjurător (MÎ) reprezintă un sistem de elemente, procese și fenomene care îi conferă anumite caracteristici.

Factorii geoecologici se împart în 2 mari categorii:

• factori naturali - își au originea în componentele naturale ale MÎ (apă, aer, relief, biosferă)
• factori antropici - își au originea în activitățile omului

Fiecare categorie se grupează după mai multe criterii:

- factorii geoecologici determinați de caracteristicile Terrei:

        - poziția Terrei în Sistemul Solar

        - forma și dimensiunile Pământului

        - mișcările Pământului

        - proprietățile fizice și chimice ale Terrei

- factorii geoecologici ai atmosferei:    

        - aerul și masele de aer

        - radiația solară

        - procese și fenomene meteo

        - clima și climatele Terrei

        - hazarde climatice

- factorii geoecologici ai hidrosferei:

        - apa

        - hidrosfera

        - apele continentale

        - oceanele și mările

        - ghețarii

        - circuitul apei în natură

        - resursele hidrosferei

-Factorii geoecologici determinați de relief:

        - tipuri și forme de relief

        - unități de relief

        - relieful actual al continentelor

        - procese geomorfologice

        - relieful suboceanic

- Factorii geoecologici determinați de biosferă

         - fotosinteza

        - zonele biogeografice

        - ecosistemele

        - producția de biomasă

Factorii de determinați de activitățile umane

        - populația

        - așezările umane

        - transporturile

        - urbanizarea

        - științele și tehnologia

Timpul ca factor geoecologic

- evoluția continentelor și a bazinelor oceanice

- evoluția reliefului

- evoluția biosferei

- evoluția mediului terestru

-relația om-mediu în timp