Organizarea spațiului mondial și raportul nord-sud

 Raportul nord-sud

Mult timp s-a discutat despre împărțirea lumii în 2 mari areale: nordul (mai dezvoltat) și sudul (în curs de dezvoltare și mai slab industrializat).

Astăzi, această împărțire a lumii nu mai reflectă realitatea: în primul rând China, care aparține „sudului” reprezintă astăzi motorul dezvoltării economice pe plan mondial; țări din spațiul ex-sovietic incluse în „nord” sunt de fapt slab dezvoltate; unele țări din emisfera sudică au fost incluse în „nord” (Australia, Noua Zeelandă) sau țări din zona Golfului Persic care au un nivel ridicat de dezvoltare.

Există o serie de caracteristici specifice celor 2 areale: nordul dispune de o civilizație de tip occidental, urbanizată și parcurge un regres în ceea ce privește dinamica populației; sudul are o dezvoltare demografică accelerată, o populație predominant rurală și o agricultură în mare parte de subzistență.

Organizarea spațiului mondial

- presupune atât elemente de nogociere cât și elemente supuse unor decizii personale, arbitrare.

- a devenit o problemă globală;

- se realizează în cadrul statelor.

Studiu de caz Brazilia.

Elementele naturale care influențează amenajarea teritorială sunt: întinderea mare a țării (8,5 mil kmp), resurse naturale diversificate (minereuri de fier, cupru, plumb, zinc, cărbuni), populația (cca 200 mil loc) concentrată în special pe litoralul SE, mare parte din suprafață este slab valorificată.

Amenajarea teritorială a pornit din SE, de pe litoral. Aici se află și cele 3 mari centre urbane/industriale (Sao Paulo, Rio de Janeiro și Belo Horizonte). A urmat partea din imediata vecinătate, suprapusă peste Podișul Braziliei unde a fost construită noua capitală Brasilia. Urmează a fi amenajate întinse suprafețe spre NE și spre NV (Nordul Amazoniei).

Rolul unor state în sistemul mondial actual

 Există diferențieri între state în ceea ce privește rolul pe care îl au în lumea contemporană. Diferențierile constau într-o serie de factori care se reflectă în:

- suprafața teritoriului;

- populație;

- resursele naturale;

- tradițiile istorice și culturale;

- resursele financiare;

- voința politică;

- existența unui proiect național ș.a.

SUA - este astăzi principala putere economică, politică, financiară și militară pe plan mondial. Controlează întinse teritorii prin calitatea de lider NATO (Europa și Canada), iar prin bazele militare își asigură prezența în Turcia, Arabia Saudită, Oceanul Indian, Japonia, Coreea de Sud, Oceanul Pacific.

Urmează 3 puteri regionale UE, Federația Rusă și China.

 U.E. - are o putere economică mare și un nivel de trai comparabil cu cel american. Este dominată de Franța (multiple calități militare) și Germania (valențe economice remarcabile).

Federația Rusă dispune de mari resurse naturale, de un potențial militar ridicat și de o suprafață (17 mil. kmp) care o face cea mai cea mai întinsă țară din lume.

China - a devenit o mare putere economică a lumii; se adaugă teritoriul cu peste 9 mil kmp și o populație de peste 1,3 miliarde loc. În ultimul timp a devenit și o mare putere militară și geopolitică regională.

Se disting apoi 3 puteri subregionale: India, Franța și Regatul Unit.

India - se distinge prin populație (peste 1,2 miliarde loc), întindere (3,2 mil kmp) și arsenal atomic. Are probleme geostrategice cu China și Pakistanul. 

Franța și Regatul Unit se remarcă prin „teritoriile de peste mări” și prin programul spațial ”Arianne” (Franța).

Sistemul geopolitic mondial actual

- până la finele Războiului Rece existau 2 superputeri: SUA și URSS (un sistem bipolar);

- după 1990, odată cu destrămarea URSS, SUA a devenit cea mai mare putere economică, politică și militară de pe planetă;

- urmează câteva țări cu potențial economic și militar: China, Rusia, UE, Brazilia, India;

- harta politică a lumii este foarte dinamică (apar țări independente - după destrămarea URSS și a Iugoslaviei, altele se reunesc - Germania, altele se despart - Cehoslovacia);

- astăzi tendința este spre o lume multipolară;

- există o legătură între caracteristicile interne ale unei țări și rolul lor exterior (Germania și Marea Britanie);

- importanță prezintă poziția geografică și stabilitatea internă (cadrul legislativ) a unui stat (Singapore);

- multe țări mici și foarte mici și-au păstrat individualitatea și au identificat elementele  care le asigură prosperitatea (ex. Elveția, insulele din Pacific, Monaco sau San Marino). 

Transporturile I

 Transporturile feroviare

- asigură transportul de mărfuri și produse pe distanțe mari;

- prezintă importanță magistralele feroviare (8) și nodurile feroviare.

Magistralele feroviare pornesc din București și se îndreaptă spre:

1. Timișoara, prin Roșiori de Vede - Craiova - DT Severin - Timișoara, iar de aici spre Serbia (prin Jimbolia și Moravița);
2. Arad, prin Ploiești - Brașov - Sibiu - Arad, iar de aici spre Ungaria (prin Deda);
3. Oradea, prin Ploiești - Brașov - Blaj - Cluj Napoca - Oradea, iar de aici prin Episcopia Bihorului se ajunge în Ungaria;
4. Satu Mare, prin Ploiești - Brașov - Miercurea Ciuc - Deda - Dej - Baia Mare - Satu Mare (prin Halmeu se trece în Ucraina);
5. Suceava, prin Ploiești - Buzău - Pașcani - Suceava (prin Siret se trece în Ucraina);
6. Iași, prin Ploiești - Focșani - Tecuci - Vaslui - Iași (prin Ungheni se ajunge în Rep. Moldova);
7. Galați, prin Urziceni - Făurei - Brăila - Galați;
8. Constanța, prin Fetești-Cernavodă - Medgidia - Constanța - Mangalia.

Nodurile feroviare sunt punctele în care se intersectează mai multe linii de cale ferată: București, Pașcani, Brașov, Timișoara etc.

Transporturile rutiere

- asigură transportul de mărfuri și persoane pe distanțe medii și acolo unde transporturile feroviare nu pot ajunge;

- importanță prezintă drumurile europene (care străbat continentul nostru de la nord la sud și de la est la vest) și autostrăzile.

Drumurile europene care străbat România:

E85 (vine din nordul Europei) - Siret - Suceava - Bacău - Buzău - Urziceni - București - Giurgiu (se continuă în sudul Europei prin Bulgaria și Grecia);

E60 (vine din vestul Europei) - Oradea - Cluj Napoca - Tg. Mureș - Brașov - Ploiești - București - Constanța - Agigea;

E70 (vine din vestul continentului) Timișoara - DT Severin - Craiova - Roșiori de Vede - București - Giurgiu (se continuă spre Bulgaria).

Autostrăzile

București - Pitești (A1);

București - Constanța (A2);

Sectoare terminate: Sibiu - Deva; Arad - Timișoara - Lugoj.

Autostrăzi în construcție / proiect: Târgu Mureș - Târgu Neamț - Iași (Autostrada Unirii), Ploiești - Brașov.
  

hărți găsiți aici

Industria constructoare de mașini

Industria constructoare de mașini este variată și produce:

• utilaj petrolier: Ploiești, Bacău;
• rulmenți: Bârlad, Alexandria;
• utilaj minier: Baia Mare;
• automobile la Craiova (Ford) și Pitești (Dacia-Renault);
• locomotive: Craiova, Reșița, București;
• vagoane: Arad;
• avioane: București, Craiova, Brașov, Bacău;
• nave fluviale și maritime: Galați, Constanța, Brăila, Tulcea, DT Severin;
• frigidere: Găești;
• IT: București, Cluj Napoca, Iași.

Industria energetică și a energiei electrice

Industria energiei electrice produce curent electric în termocentrale (pe bază de cărbuni, gaze naturale, păcură), hidrocentrale, atomocentrale (pe baza metalelor radioactive), centrale eoliene și solare.

Cele mai mari termocentrale sunt situate în Podișul și Subcarpații Getici (Turceni, Rogojel, Ișalnița), DCT (Mintia-Deva, Luduș-Iernut). 

Hidrocentralele valorifică forța apelor curgătoare. Au fost construite pe Dunăre (Porțile de Fier I și II), pe Bistrița (Bicaz), pe Prut (Stânca-Costești), pe Lotru (Vidra), pe Argeș (Vidraru) ș.a. Cele mai multe hidrocentrale sunt construite pe Olt și pe Bistrița.

România dispune de o atomocentrală din 1996 la Cernavodă. Această atomocentrală are 4 reactoare, dar funcționează doar 2 care produc 20% din energia țării.

În ultimii ani ponderea energiei electrice produsă în termocentrale a scăzut. Câștigă teren sursele și resursele „verzi”: centralele eoliene (cu parcuri eoliene în număr mare în Podișul Dobrogei) și centralele solare. Sunt de dorit aceste surse pentru că nu poluează și sunt inepuizabile.

Resursele naturale și valorificarea lor

 România dispune de resurse naturale variate a căror valorificare datează din cele mai vechi timpuri: 

• sarea și aurul (cunoscute din perioada daco-romană);
• lemnul;
• rocile de construcție (marmura, calcarul, granitul).

Mai mult decât atât, țara noastră deține câteva premiere mondiale:

• prima sondă de petrol cu foraj mecanic din lume a fost pusă în funcțiune în anul 1861 lângă Târgu Ocna, pe valea Trotușului;
• prima rafinărie din lume a fost cea de la Ploiești, inaugurată la începutul anului 1857;
• prima țară din lume exportatoare de benzină;
• prima țară din Europa exportatoare de gaze naturale.

Resursele energetice primare (cărbunii, petrolul și gazele naturale) încep să fie înlocuite cu resurse „verzi” din cauza diminuării resurselor și mai ales din cauza poluării.

Cărbunii se exploatează din bazinele Petroșani (cărbuni superiori: huila) și Motru-Rovinari (cărbuni inferiori: lignit).

Petrolul se extrage din Subcarpați, în Podișul Getic și în estul Câmpiei Române, la care se adaugă exploatările din platforma continentală a Mării Negre.
Gazele naturale cuprind zăcămintele de gaz metan acumulate în domurile din Câmpia Transilvaniei și Podișul Târnavelor și gazele de sondă asociate zăcămintelor de petrol.

Alte resurse:
Minereurile feroase (fier, mangan) și neferoase (cupru, plumb, zinc, bauxită, metale prețioase) se extrag în principal din arealele carpatice, în timp ce carierele pentru exploatarea rocilor de construcție (calcare, granite, andezite, bazalte, marmură etc.) au o distribuție legată de localizarea formațiunilor geologice:

• granit și bazalt în Pod. Dobrogei;
• marmură: Munții Apuseni și Munții Poiana Ruscă;
• minereuri de fier: Munții Poiana Ruscă;
• aur și argint: Apuseni
• cupru, plumb, zinc: Munții Gutâi și Apuseni.