Subcarpații

 - reprezintă un șir de dealuri și depresiuni care însoțesc Carpații de la Valea Moldovei până la Valea Motrului;

- s-au format prin încrețirea scoarței odată cu Carpații;

- alcătuiți din roci sedimentare cutate (gresii, marne, argile);

- au altitudini de 700-1000 m;

- fac trecerea de la munte la podiș/câmpie;

- au resurse variate: ape minerale, petrol, cărbuni.

Diviziuni:

1. Subcarpații Moldovei

- la nord – valea Moldovei
- la sud – valea Trotușului
Aspecte specifice
- atitudinea maxima este de 911 m in Culmea Pleșului;
- fac trecerea de la Carpați la Podișul Moldovei;
- alcătuiți dintr-un singur șir de dealuri si de depresiuni.
Diviziuni :
- Depresiunea Neamțului, străbătută de râul Neamț (Ozana), închisă de Culmea Pleșului (911 m) ;
- Depresiunea Cracau-Bistrița, străbătuta de râurile Cracău și Bistrița ; este mărginită de Dealul Bistriței; 
- Depresiunea Tazlău-Cașin, traversată de râurile Tazlău si Cașin.


2. Subcarpați de Curbura

- la nord – Valea Trotușului
- la vest –Valea Dâmboviței
Aspecte specifice
- Subcarpații de Curbura fac trecerea de la Carpați direct la Câmpia Română
- Altitudinea maxima este de 996 m, in Măgura Odobești
- Reprezintă cel mai complex sector al Subcarpațiilor, fiind alcătuit din două șiruri de dealuri și depresiuni;
- Aici apar fenomene naturale deosebite : «vulcanii noroioși» (de la Berca si Arbănași) și « focurile vii » de la Andreiașu
- in aceasta regiune se produc frecvente cutremure
Diviziuni :
- Depresiuni : Vrancei, Pucioasa, Campina, Vălenii de Munte;
- petrol, gaze naturale, cărbuni, lemn, sare

3. Subcarpații Getici
Limite
- la est – Valea Dâmboviței
- la vest – Valea Motrului
Relieful
- Subcarpati de Curbura fac trecerea de la Carpații Meridionali la Podișul Getic;
- Altitudinea maxima este de 1218 m, in M-gura Chiciora; 
- Depresiuni : Câmpulung, Tismana, Horezu;
- dealuri: Bran, Mg. Slătioarei, Mg. Chiciora
- petrol, gaze naturale, cărbuni, lemn, sare.

Resursele naturale

 1. Resursele mediului geografic

Europa

- solurile favorabile agriculturii (cernoziomurile, în special în partea E a continentului);

- fondul funciar: 34% reprezintă terenuri agricole;

- pășunile cu o pondere mai mare spre N continentului;

- pădurile - acoperă 1/3 din suprafața Europei, mai ales în partea NE (taigaua rusă);

- resursele de apă (cu potențial hidroenergetic: Volga, Dunărea etc);

- resursele piscicole valorificate în țări precum Islanda și Norvegia.

România

- terenurile arabile (42% din fondul funciar);

- pădurile care acoperă 27% din suprafața țării;

- pășunile și fânețele cu 30%;

- apele cu potențial hidroenergetic (Dunărea, Bistrița, Olt, Argeș), apele minerale (zona carpatică și subcarpatică), ape termale (V țării).

2. Resursele scoarței

Europa

- cărbunii - folosiți tot mai puțin se exploatează din bazinele carbonifere Donețk (Ucraina), Silezia (Polonia), Ruhr (Germania);

- petrolul - Marea Nordului, Câmpia Precaspică, zona dintre Volga și Ural;

- minereurile de fier - Ucraina, Rusia și Suedia.

România

- cărbunii - au rezerve modeste (lignit și huilă în Pod. Getic, respectiv în Dep. Petroșani);

- petrolul - rezerve modeste (Subcarpați, Câmpia Română, Câmpia de Vest);

- gazele naturale - cea mai importantă resursă energetică a României (Marea Neagră, DCT);

- minereurile feroase și neferoase - rezerve modeste;

- sarea prezintă rezerve mari (Subcarpați, DCT) și rocile de construcții.

Așezările umane. Satele

 Așezările umane se împart în două categorii: sate (așezări rurale) și orașe (așezări urbane).

Satele sunt așezări cu un număr mic de locuitori în care funcția de bază este agricultura.

Elementele unui sat sunt:

• vatra - suprafața pe care sunt construite casele
• moșia - suprafața agricolă din sat sau din jurul satului
• populația - locuitorii satului.

Satele se diferențiază după câteva criterii:

• după numărul de locuitori:
• sate mici (sub 500 loc)
• sate mijlocii (500-1500 loc)
• sate mari (1500 - 5000 loc)
• sate foarte mari (peste 5000 loc)
• după structură:
• sate risipite (la munte, figura nr. 1)
• sate răsfirate (în dealuri și podișuri, figura nr. 2)
• sate adunate (la câmpie, figura nr. 3)
• sate liniare (formate în lungul unei șosele, figura nr. 4)
• după materialul de construcție al caselor:
• case din gheață - iglu (Groenlanda)
• case din bârne de lemn - izba (Siberia - Rusia)
• case din lut, chirpici (zona stepelor din Europa și Asia)
• case din piatră (zona mediteraneană)
• case din piei de animale (Mongolia)
• după funcție se deosebesc:
• sate agricole (cerealiere, viticole, legumicole, pomicole)
• sate industriale (miniere)
• sate mixte, agro-industriale
• sate agro-turistice.

sat adunat, Moeciu, jud. Brașov

sat răsfirat, Bicău, jud. Satu Mare

 Satul „rotund” Charlottenburg, jud. Timiș

sat liniar

Harta politică a Asiei

 Harta politică a Asiei numără astăzi 47 de state. Se deosebesc:

• state transcontinentale, care se întind pe 2 continente (Rusia, Kazahstan, Georgia, Azerbaidjan, Turcia);
• după poziția geografică:
• state continentale (Mongolia, Kazahstan, China);
• state insulare (Sri Lanka, Japonia, Filipine);
• state peninsulare (India, Coreea de Nor și Coreea de Sud);
• după întindere (state foarte mari Rusia și China; state foarte mici: Nepal);
• după mărime demografică (populație) - se disting India și China, fiecare cu peste 1,3 miliarde locuitori;
• după forma de guvernare:
• republici (Israel, China, Mongolia);
• monarhii (Japonia, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită).

Asia a fost împărțită în mai multe regiuni:

- Orientul Apropiat (SV Asiei, spre Marea Mediterană);

- Orientul Mijlociu (regiunea cuprinsă între Peninsula Arabia și Golful Persic);

- Orientul Îndepărtat (E și SE Asiei).

Orizontul local. Depresiunea Neamțului

 Orașul Târgu Neamț este situat în Depresiunea Neamțului din cadrul Subcarpaților Moldovei. Această depresiune este mărginită de Munții Stânișoarei la vest, Culmea Pleșului (911 m, cu Cetatea Neamțului și Monumentul Vânătorilor de Munte) la est, iar la sud se învecinează cu Dealul Boiștea.

Profil transversal prin Depresiunea Neamțului (vest - est)

 

poziția Depresiunii Neamțului în Subcarpații Moldovei

Poziția Depresiunii Neamțului în România

Depresiunea Neamțului este traversată de râurile Ozana (Neamț) și Topolița.

Mai multe despre Depresiunea Neamțului găsiți aici.

Contraste biogeografice

 Întinderea mare a continentului, din zona polară până în zona ecuatorială, face ca în Asia să găsim toate formațiunile vegetale. Astfel, de la N la S se deosebesc:

• tundra - dincolo de Cercul Polar de Nord; formată din salcia pitică, mesteacănul pitic, mușchi, licheni; ursul polar, vulpea polară;
• taigaua - (pădurea de conifere) - se întinde de la Mț. Ural până la Oc. Pacific; este formată din molid, brad, pin, tisa, zada; fauna: tigrul siberian, lupul, ursul;
• pădurea de foioase - ocupă o fâșie îngustă la sud de taiga; fagul, stejarul; mistrețul, vulpea, lupul; 
• stepa - C Asiei; ierburi și rozătoare;
• vegetația deșertică - se dezvoltă în C și SV Asiei; specii adaptate la uscăciune; dromaderul

Hidrografia Asiei

 Asia are o hidrografie bogată, variată cu mări, fluvii, lacuri, ghețari. O mare parte din suprafața continentului este endoreică (fără scurgere spre mările sau oceanele din jur, cum sunt zonele din C și SV Asiei).

Asia deține o serie de fluvii foarte mari care se evidențiază atât prin lungime, cât și prin debit:

• Chang Jiang (Yang Tze) cu peste 6.300 km;
• Enisei (5.500 km);
• Huang He (5.400 km); etc (pentru comparație, rețineți că Dunărea are doar 2.860 Km).

După bazinul de scurgere se remarcă următoarele fluvii:

- spre Oc. Arctic, se scurg: Obi, Enisei, Lena;

- spre Oc. Pacific: Amur, Huang He, Yangtze, Mekong;

- spre Oc. Indian: Gange + Brahmaputra, Indus, Tigru și Eufrat;

- spre Lacul Aral: Amudaria și Sîrdaria.

Lacurile Asiei se deosebesc după origine:

• glaciare - în N continentului ți pe munții înalți;
• tectonice: Marea Caspică (cel mai întins lac de pe planetă, 370.000 kmp), Lacul Baikal (cel mai adânc lac de pe Terra, 1620 m), Lacul Aral;
• lacuri vulcanice (arh. japonez, arh. indonezian);
• lacuri antropice (Rusia, China). 

Carpații Orientali - diviziuni

 1. Grupa de Nord (Grupa Maramureșului și a Bucovinei)

Limite
- la nord: granița cu Ucraina
- la sud : depresiunile Dornelor si Câmpulung
Geneza
Grupa de Nord s-a format prin încrețirea scoarței, în orogeneza alpină și prin erupții vulcanice.
Geologia
- in partea de vest sunt roci vulcanice;
- in partea centrală – șisturi cristaline;
- in partea de est – roci sedimentare cutate (fliș)
Relieful
- altitudinea maxima este de 2.3003 m in Mt. Rodnei;
- orientarea culmilor pe direcția NV-SE;
- tipuri de relief: vulcanic (în V), glaciar (la peste 2000 m)
Diviziuni :
- munții : Maramureșului, Rodnei, Obcinele Bucovinei;
- depresiuni : Maramureșului, Dornelor, Câmpulung (pe valea Moldovei).

2. Grupa Centrală (Grupa Moldo-Transilvană)

Limite
- la nord depresiunile Dornelor si Câmpulung
- la sud Depresiunea Brașovului si Valea Oituzului
Geologia
- in partea de vest sunt roci vulcanice
- in partea centrală – șisturi cristaline
- in partea de est – roci sedimentare cutate (fliș)
Relieful
- altitudinea maxima este de 2.100 m in Mt. Călimani;
- orientarea culmilor pe direcția NV-SE;
- tipuri de relief: vulcanic, glaciar, carstic (Cheile Bicazului);
Diviziuni :
- munții : Călimani, Ceahlău si Hășmașul Mare (alcătuiți din calcare si conglomerate), Stânișoarei, Bistriței;
- depresiuni : Giurgeului, Ciucului.

3. Grupa Sudica (Grupa Curburii)

Limite
- la nord – Valea Oituzului
- la sud – Subcarpații de Curbura
- la vest – Valea Prahovei
Geologia
Grupa Sudica este alcătuită din fliș (roci sedimentare cutate)
Relieful
Aspecte specifice
- aici lipsesc rocile vulcanice si șisturile cristaline
- h max 1.954 m in Mt. Ciucaș
- aici Carpații se curbează, culmile montane fiind orientate pe directia NE-SV
- relief dezvoltat pe calcare si conglomerate in Mt Ciucaș
Diviziuni :
- munții : Vrancei, Întorsurii,
- depresiunea Brașovului – de origine tectonica, are altitudini de cca 500 m, are un relief de dealuri, este străbătută de Olt și de afluentul său Râul Negru.

Hidrografia Europei și a României - aspecte generale

 Europa

Caracteristici ale hidrografiei

- hidrografia Europei este variată: mări, oceane, fluvii, lacuri, ghețari;

- hidrografia este influențată de relief (dispunerea rețelei hidrografice), climă (debitul fluviilor).

Oceanele și mările din jurul Europei constituie hidrografia apelor exterioare care înconjoară continentul nostru. Masa apelor oceanice / a mărilor influențează clima din jur și indirect scurgerea de suprafață.  

Fluviile și râurile sunt tributare oceanelor și mărilor de pe cuprinsul continentului.

a. spre Marea Caspică - se scurg Volga (cel mai lung fluviu european) și Ural;

b. spre Marea Neagră: Dunărea (al II-lea fluviu ca lungime), Nistru, Nipru;

c. spre Marea Mediterană: Elba, Rhon, Pad;

d. spre Oc. Atlantic: Garonne, Loara, Sena, Rhin, Elba;

e. Spre Marea Baltică: Vistula, Dvina de Vest;

f. spre Oc. Arctic: Dvina de Nord, Peciora.

Lacurile - după modul de formare se deosebesc:

• lacuri glaciare situate în N continentului (Ladoga și Onega) și în munții înalți (Alpi: Como, Garda, Maggiore);
• lacuri vulcanice (Sf. Ana, Vulcano);
• lacuri artificiale (Porțile de Fier);
• lagune și limanuri.

Ghețarii sunt prezenți în N și în munții înalți (peste 3000 m, Alpi, Pirinei, Scandinaviei); banchiza este prezentă în Oc. Înghețat.

România, caracteristici hidrografice

- rețeaua hidrografică este unitară (aproape toate râurile sunt colectate de Dunăre și se varsă în Marea Neagră);

- rețeaua hidrografică este variată: râuri, lacuri, fluviul Dunărea, Marea Neagră și apele subterane. 

Râurile sunt organizate pe bazine hidrografice.

Lacurile acoperă 1,1 % din suprafața țării. Se disting:

- lacuri glaciare: Lala și Bucura;

- lagune (Razim, Sinoe);

- artificiale (L. Izvorul Muntelui sau Stânca - Costești).

Apele subterane sunt prezente în zonele de câmpie. În Cp. de Vest au o componentă termală.

Dunărea

- 2860 km;

- izvorăște din Mț Pădurea Neagră și se varsă în M. Neagră;

- străbate continentul de la V la E, traversând 10 țări și 4 capitale (Viena, Bratislava, Budapeste și Belgrad);

- formează 3 sectoare:

• sectorul superior (de la izvoare până la Viena); debitul aici este de 450 mc/s;
• sectorul mijlociu (Viena - Baziaș); debitul 2350 mc/s;
• sectorul inferior (Baziaș - Marea Neagră), debitul 6480 mc/s.

În România se disting mai multe sectoare:

• Baziaș - Porțile de Fier - aici Dunărea formează cel mai lung defile din Europa (144 km);
• Porțile de Fier - Călărași - un sector cu pantă mică de scurgere;
• Călărași - Brăila - cel mai lat sector (20 km);
• Brăila -Marea Neagră - Dunărea maritimă.

Marea Neagră

- mare de tip continental;

- comunică cu Oceanul Planetar prin strâmtorile Bosfor și Dardanele;

- relieful este alcătuit din:

1. platforma continentală (de la 0 - 200 m adâncime);
2. abruptul continental (200 - 2000 m);
3. bazinul M. Negre (la peste 2000 m).

- salinitatea crește cu adâncimea (17-21‰);

- mareea este mică;

- apele sunt stratificate;

- curenții marini sunt de suprafață (provocați de vânt) și de transfer (schimb de ape cu Mediterana);

- litoralul românesc 244 km.

Carpații Orientali

 Carpații Orientali

caracteristici generale:

- limite: încep de la granița cu Ucraina în N și țin până la Valea Prahovei în S;

- sunt alcătuiți din 3 șiruri de roci: vulcanice (V), șisturi cristaline (C) și fliș (E și S);

- h max: 2303 m (Mț. Rodnei);

- sunt fragmentați, „castel de ape” și umanizați;

- tipuri de relief: vulcanic, glaciar și carstic (Cheile Bicazului);

- diviziuni:

1. Grupa de Nord

2. Grupa Centrală

3. Grupa Sudică

Carpații - caracteristici

- încep din Bazinul Vienei și țin până la Valea Timokului;

- străbat mai multe țări: Slovacia, Polonia, Ucraina, România, Serbia;

- sunt munți tineri;

- altitudinea maximă: 2.655 m (Mț. Tatra) și 2.544 m (Mț. Făgăraș);

- s-au format prin încrețirea scoarței în orogeneza alpină;

- sunt alcătuiți dintr-o varietate de roci;

- sunt fragmentați (au multe depresiuni);

- sunt „castel de ape” (de aici izvorăsc multe râuri);

- sunt umanizați (populați);

Diviziuni:

1. Carpații Orientali

2. Carpații Meridionali

3. Carpații Occidentali.

Unitățile majore de relief

 Unitățile majore de relief sunt suprafețe întinse care au caracteristici omogene ale reliefului (mod de formare, geologie, altitudini, tip de relief).

În România se deosebesc următoarele unități majore de relief, fiecare cu o serie de subunități:

• Carpații (Orientali, Meridionali, Occidentali);
• Subcarpații (Moldovei, de Curbură, Getici);
• Depresiunea Colinară a Transilvaniei;
• Podișul Moldovei;
• Podișul Getic;
• Podișul Dobrogei;
• Podișul Mehedinți;
• Dealurile de Vest;
• Câmpia Română;
• Câmpia de Vest;
• Delta Dunării.

Carpații

 Caractere generale

- sunt un lanț montan 

Clima - factorii genetici, elementele climatice și regionarea climatică

 Europa - factorii genetici

Clima Europei este influențată de următorii factori:

• radiația solară (scade din S spre N, de la 130-140 kcal/cmp/an la 80-100 kcal/cmp/an);
• prezența oceanelor Atlantic și Arctic;
• curentul Atlanticului de Nord;
• relieful prin dispunere și altitudine;
• circulația maselor de aer predominant din sector vestic.

Elementele climei

• temperatura medie anuală scade de la S la N: 
• 15° C în zona mediteraneană;
• 10-15° C în C continentului (CNT);
• 5-10° C în E CNT;
• 0-5° C în Scandinavia și N Rusiei;
• -5-0° C în N extrem al CNT.
• precipitațiile medii anuale scad de la V la E și cresc cu altitudinea:
• 1000 - 1200 mm/an în V;
• 700 - 1000 mm/an în C;
• 500 - 700 mm/an în E;
• 500 mm/an în NE și SE.

România - factorii genetici

• circulația maselor de aer, predominant din sector vestic;
• relieful - barează circulația maselor de aer și impune o etajare a elementelor climatice;
• Marea Neagră;
• radiația solară - scade de la S la N.

Elementele climei

• temperatura medie anuală scade de la S la N:
• 10-11° C în S (Lunca și Delta Dunării);
• 10° C în câmpii;
• 6-8° C în dealuri și podișuri;
• 0-6° C în munți;
• -2 - 0° C la peste 2000 m altitudine.
• precipitațiile scad de la V la E și cresc cu altitudinea:
• 600 -700 mm/an în V și 400 mm/an în Deltă și Pod. Dobrogei;
• 500 mm/an Cp. Română;
• 600 -700 mm/an dealuri și pod.;
• 1000 -1200 mm/an în munți. 

Regionarea climatică - Europa

1. climatul polar și subpolar - în N CNT; ierni lungi și aspre, vânturi polare, temperaturi scăzute tot anul;
2. climatul temperat-oceanic - în V CNT; ierni mai blânde, veri ploioase;
3. climatul temperat-continental - C și E CNT; ierni aspre, veri secetoase, fierbinți; spre SE dă nuanțe de ariditate
4. climatul mediteranean - în S; ierni blânde și umede, veri fierbinți;
5. climatul montan - pe munții înalți (peste 2000 m) - etajare climatică).

Regionarea climatică - România

1. etajul de câmpie (10-11°C și 500-600 mm/an);
2. etajul de dealuri și podișuri (7-9°C și 700-800 mm/an);
3. etajul montan (0-6° C, 1000-1200 mm/an);
4. etajul alpin (-2 - 0° C și peste 1200 mm/an).

Influențele climatice:

- baltice în N;

- continentale - E și SE;

- pontice - SE; pe o fâșie îngustă de litoral și Deltă;

- mediteraneene în SV;

- de tranziție, de la cele mediteraneene la cele continentale în S.

Relieful României

1. Modul de formare a reliefului

Cea mai veche unitate de relief este Podișul Dobrogei. Acesta s-a format in timpul orogenezelor caledoniană (Podisul Casimcei) și hercinică (Muntii Măcinului).
Carpații s-au format prin încrețirea scoarței, în timpul orogenezei alpine.

Subcarpații s-au format odată cu înălțarea Carpaților, prin încrețirea scoarței.

Dealurile si podișurile s-au format mai recent prin depunerea unor sedimente aduse de râurile carpatice.
Excepție fac Podișul Mehedinti, care s-a format prin încretirea scoarței si Podișul Transilvaniei, care s-a format prin scufundarea si umplerea treptata cu sedimente.

Câmpiile s-au format pe locul unor foste mări sau lacuri, prin depunere de sedimente.

Delta Dunării s-a format pe locul unui fost golf al Marii Negre, prin acțiunea a trei factori: Dunărea cu aluviunile sale, mareea mică si curenții marini.

2. Geologia unităților de relief

(Un aspect foarte important in invațarea si mai ales în înțelegerea reliefului României, îl reprezintă alcătuirea geologică sau geologia).

Carpații Orientali

- sunt alcătuiți din 3 șiruri de roci, orientate de la V-E: roci vulcanice, șisturi cristaline și fliș (=roci sedimentare cutate, încrețite). Excepție face Grupa Sudică; ea este alcătuită doar din fliș SGrupele de Nord si Centrala: roci vulcanice (andezit) in V ; șisturi cristaline in C ; flis (roci sedimentare cutate) in 

Carpații Meridionali

Alcătuiți din șisturi cristaline, doar la extremități apar calcare si conglomerate

Carpații Occidentali

Grupa Banatului - calcare (relief carstic), șisturi cristaline;

Poiana Rusca – șisturi cristaline si marmură;

Apusenii – varietate mare de roci (șisturi, calcare, granite) : « mozaic petrografic »

Subcarpații

Fliș : gresii, marne, conglomerate

Podișurile :

Moldovei, Transilvaniei, Getic,: roci sedimentare necutate (stratele sunt orizontale sau ușor înclinate) : gresii, marne, pietrișuri, argile;

Pod. Dobrogei : granit si bazalt in Mt. Măcinului; șisturi verzi in Pod Casimcei;

Pod. Mehedinți : șisturi cristaline, calcare;

Dealurile de Vest : roci sedimentare necutate (gresii, marne, argile);

Câmpiile:

Argile, nisipuri, pietrisuri, loess;

Delta Dunării

aliviuni : nisipuri, pietrișuri, mâluri.

Clima Asiei

 Întinderea mare a continentului, din zona ecuatorială până în zona polară, face ca aici să întâlnim toate tipurile climatice:

• polar și subpolar - se dezvoltă în N, dincolo de Cercul Polar de N; temperaturile sunt negative, iernile lungi și aspre; bat vânturile polare;
• temperat - cu o nuanță continentală (C Asiei) și una oceanică (pe litoralul Pacific); temperaturi medii anuale de 10 C; în C Asiei s-au format deșerturi temperate (Deșetul Gobi);
• subtropical - cu o nuanță mediteraneană (pe litoralul mediteranean, Turcia, Siria, Israel etc) și una pacifică (NE Chinei, Japonia) - iernile aici sunt blânde și umede, verile secetoase;
• tropical - cu 2 subtipuri - deșertic (SV Asiei cu deșerturile Arabiei, Afganistan etc) și umed sau musonic (SE, Indochina, determinat de muson). Musonul este un vânt periodic care bate vara dinspre Oc. Indian spre SE Asiei și aduce ploi foarte consistente, iar iarna bate în sens invers și este uscat.
• ecuatorial - cald și umed tot anul: 25 C, 2500-3000 mm/an. Se dezvoltă în lungul ecuatorului (Arhipelagul Indonezian).
• se adaugă tipul montan - specific munților înalți. Aici temperatura scade cu altitudinea iar precipitațiile cresc cu altitudinea. Pe cale mai mari vârfuri, la peste 3000 m, sunt ghețari.

ELEMENTE FIZICO-GEOGRAFICE ALE EUROPEI ȘI ALE ROMÂNIEI

 1. Relieful major - trepte și unități morfostructurale

Trepte de relief

Europa

- predomină treapta de relief câmpia (peste 50%);

- h max. 4807 m Mț. Alpi (Vf. Mont Blanc) / 5642 m Mț. Caucaz (Vf. Elbrus);

- h min. -27 m M. Caspică.

România

 - se poate vorbi de o proporționalitate a treptelor de relief (aprox. 1/3 munți, 1/3 dealuri și podișuri, 1/3 câmpii).

Unități morfostructurale

în Europa se disting 4 unități morfostructurale: 

- primul nucleu continental (E Europei);

- caledoniană și hercinică (foarte vechi), în N cont,;

- alpină (cea mai nouă) în S;

- vulcanică recentă (Islanda și Pen. Italică).

Pentru România predomină treapta alpină, dar există și porțiuni cu alte caracteristici:

- NE (Pod. Moldovei) -  are un fundament ce aparține primului nucleu;

- Câmpia Română - are un fundament foarte vechi;

- Pod. Dobrogei - caledonian și hercinic.

Unități majore de relief

Europa

• unități montane: 
• alpine (Alpi, Apenini, Dinarici, Carpați, Balcani, Caucaz);
• caledoniene (Alpii Scandinaviei);
• hercinice (Munții Ural).
• unități de podiș:
• vechi (Podișul Rusiei Centrale. Donețk, Dobrogei);
• noi (Pod. Getic);
• unități de câmpie
• fluvio-glaciare (Cp. Nord Europeană);
• fluvio-lacustre (Cp. Română, Cp. Panonică);
• cu structură de podiș (Cp. Europei de Est);
• fluvio-litorale (Cp. Mării Negre, Cp. Mării Caspice).

România

• unități majore carpatice: Carpații și DCT (Depresiunea Colinară a Transilvaniei);
• unități de dealuri și podișuri (Subcarpații, Pod. Moldovei, Pod. Dobrogei, Pod. Getic, Pod. Mehedinți, Dle de Vest)
• unități de câmpie (Câmpia Română, Cp. de Vest, Delta Dunării și Câmpia lagunară Razim-Sinoe)

SPAȚIUL ROMÂNESC ȘI SPAȚIUL EUROPEAN

 Europa și România - caracteristici geografice de ansamblu

Europa

- are aspectul unei „peninsule” asiatice (de unde și denumirea de Eurasia dată de unii autori);

- limita cu Asia este dată de: Munții și fluviul Ural, Marea Caspică, Mț. Caucaz;

- țărmurile sunt dantelate și prezintă: insule, peninsule, golfuri, mări interioare și exterioare;

- organizarea naturală pe fâșii longitudinale.

România

- elementele naturale care definesc țara noastră:

• Carpații
• Dunărea
• Marea Neagră
• Câmpia Panonică.

Poziția geografică și limitele

Europa

- situată în emisfera nordică, între Oc. Artcic (N), M. Mediterană (S), Mț. și fluviul Ural, M. Caspică (E), Mț. Caucaz și M. Neagră (SE), Oc. Atlantic (V);

- între aceste limite Europa are o suprafață de 10 mil. kmp;

- punctele extreme: Capul Nord (N), Capul Tarifa (S), Capul Roca (V);

- dpdv climatic aparține climatului temperat (excepție N, cu climă subpolară și S, cu climă mediteraneană);

- tectonic aparține Plăcii Eurasia.    

România

- situată în partea CSE a continentului;

- la intersecția paralelei de 45 lat N cu meridianul de 25 long E;

- clima are un caracter temperat continental.

Organizarea spațiului mondial și raportul nord-sud

 Raportul nord-sud

Mult timp s-a discutat despre împărțirea lumii în 2 mari areale: nordul (mai dezvoltat) și sudul (în curs de dezvoltare și mai slab industrializat).

Astăzi, această împărțire a lumii nu mai reflectă realitatea: în primul rând China, care aparține „sudului” reprezintă astăzi motorul dezvoltării economice pe plan mondial; țări din spațiul ex-sovietic incluse în „nord” sunt de fapt slab dezvoltate; unele țări din emisfera sudică au fost incluse în „nord” (Australia, Noua Zeelandă) sau țări din zona Golfului Persic care au un nivel ridicat de dezvoltare.

Există o serie de caracteristici specifice celor 2 areale: nordul dispune de o civilizație de tip occidental, urbanizată și parcurge un regres în ceea ce privește dinamica populației; sudul are o dezvoltare demografică accelerată, o populație predominant rurală și o agricultură în mare parte de subzistență.

Organizarea spațiului mondial

- presupune atât elemente de nogociere cât și elemente supuse unor decizii personale, arbitrare.

- a devenit o problemă globală;

- se realizează în cadrul statelor.

Studiu de caz Brazilia.

Elementele naturale care influențează amenajarea teritorială sunt: întinderea mare a țării (8,5 mil kmp), resurse naturale diversificate (minereuri de fier, cupru, plumb, zinc, cărbuni), populația (cca 200 mil loc) concentrată în special pe litoralul SE, mare parte din suprafață este slab valorificată.

Amenajarea teritorială a pornit din SE, de pe litoral. Aici se află și cele 3 mari centre urbane/industriale (Sao Paulo, Rio de Janeiro și Belo Horizonte). A urmat partea din imediata vecinătate, suprapusă peste Podișul Braziliei unde a fost construită noua capitală Brasilia. Urmează a fi amenajate întinse suprafețe spre NE și spre NV (Nordul Amazoniei).

Rolul unor state în sistemul mondial actual

 Există diferențieri între state în ceea ce privește rolul pe care îl au în lumea contemporană. Diferențierile constau într-o serie de factori care se reflectă în:

- suprafața teritoriului;

- populație;

- resursele naturale;

- tradițiile istorice și culturale;

- resursele financiare;

- voința politică;

- existența unui proiect național ș.a.

SUA - este astăzi principala putere economică, politică, financiară și militară pe plan mondial. Controlează întinse teritorii prin calitatea de lider NATO (Europa și Canada), iar prin bazele militare își asigură prezența în Turcia, Arabia Saudită, Oceanul Indian, Japonia, Coreea de Sud, Oceanul Pacific.

Urmează 3 puteri regionale UE, Federația Rusă și China.

 U.E. - are o putere economică mare și un nivel de trai comparabil cu cel american. Este dominată de Franța (multiple calități militare) și Germania (valențe economice remarcabile).

Federația Rusă dispune de mari resurse naturale, de un potențial militar ridicat și de o suprafață (17 mil. kmp) care o face cea mai cea mai întinsă țară din lume.

China - a devenit o mare putere economică a lumii; se adaugă teritoriul cu peste 9 mil kmp și o populație de peste 1,3 miliarde loc. În ultimul timp a devenit și o mare putere militară și geopolitică regională.

Se disting apoi 3 puteri subregionale: India, Franța și Regatul Unit.

India - se distinge prin populație (peste 1,2 miliarde loc), întindere (3,2 mil kmp) și arsenal atomic. Are probleme geostrategice cu China și Pakistanul. 

Franța și Regatul Unit se remarcă prin „teritoriile de peste mări” și prin programul spațial ”Arianne” (Franța).

Sistemul geopolitic mondial actual

- până la finele Războiului Rece existau 2 superputeri: SUA și URSS (un sistem bipolar);

- după 1990, odată cu destrămarea URSS, SUA a devenit cea mai mare putere economică, politică și militară de pe planetă;

- urmează câteva țări cu potențial economic și militar: China, Rusia, UE, Brazilia, India;

- harta politică a lumii este foarte dinamică (apar țări independente - după destrămarea URSS și a Iugoslaviei, altele se reunesc - Germania, altele se despart - Cehoslovacia);

- astăzi tendința este spre o lume multipolară;

- există o legătură între caracteristicile interne ale unei țări și rolul lor exterior (Germania și Marea Britanie);

- importanță prezintă poziția geografică și stabilitatea internă (cadrul legislativ) a unui stat (Singapore);

- multe țări mici și foarte mici și-au păstrat individualitatea și au identificat elementele  care le asigură prosperitatea (ex. Elveția, insulele din Pacific, Monaco sau San Marino). 

Transporturile I

 Transporturile feroviare

- asigură transportul de mărfuri și produse pe distanțe mari;

- prezintă importanță magistralele feroviare (8) și nodurile feroviare.

Magistralele feroviare pornesc din București și se îndreaptă spre:

1. Timișoara, prin Roșiori de Vede - Craiova - DT Severin - Timișoara, iar de aici spre Serbia (prin Jimbolia și Moravița);
2. Arad, prin Ploiești - Brașov - Sibiu - Arad, iar de aici spre Ungaria (prin Deda);
3. Oradea, prin Ploiești - Brașov - Blaj - Cluj Napoca - Oradea, iar de aici prin Episcopia Bihorului se ajunge în Ungaria;
4. Satu Mare, prin Ploiești - Brașov - Miercurea Ciuc - Deda - Dej - Baia Mare - Satu Mare (prin Halmeu se trece în Ucraina);
5. Suceava, prin Ploiești - Buzău - Pașcani - Suceava (prin Siret se trece în Ucraina);
6. Iași, prin Ploiești - Focșani - Tecuci - Vaslui - Iași (prin Ungheni se ajunge în Rep. Moldova);
7. Galați, prin Urziceni - Făurei - Brăila - Galați;
8. Constanța, prin Fetești-Cernavodă - Medgidia - Constanța - Mangalia.

Nodurile feroviare sunt punctele în care se intersectează mai multe linii de cale ferată: București, Pașcani, Brașov, Timișoara etc.

Transporturile rutiere

- asigură transportul de mărfuri și persoane pe distanțe medii și acolo unde transporturile feroviare nu pot ajunge;

- importanță prezintă drumurile europene (care străbat continentul nostru de la nord la sud și de la est la vest) și autostrăzile.

Drumurile europene care străbat România:

E85 (vine din nordul Europei) - Siret - Suceava - Bacău - Buzău - Urziceni - București - Giurgiu (se continuă în sudul Europei prin Bulgaria și Grecia);

E60 (vine din vestul Europei) - Oradea - Cluj Napoca - Tg. Mureș - Brașov - Ploiești - București - Constanța - Agigea;

E70 (vine din vestul continentului) Timișoara - DT Severin - Craiova - Roșiori de Vede - București - Giurgiu (se continuă spre Bulgaria).

Autostrăzile

București - Pitești (A1);

București - Constanța (A2);

Sectoare terminate: Sibiu - Deva; Arad - Timișoara - Lugoj.

Autostrăzi în construcție / proiect: Târgu Mureș - Târgu Neamț - Iași (Autostrada Unirii), Ploiești - Brașov.
  

hărți găsiți aici

Industria constructoare de mașini

Industria constructoare de mașini este variată și produce:

• utilaj petrolier: Ploiești, Bacău;
• rulmenți: Bârlad, Alexandria;
• utilaj minier: Baia Mare;
• automobile la Craiova (Ford) și Pitești (Dacia-Renault);
• locomotive: Craiova, Reșița, București;
• vagoane: Arad;
• avioane: București, Craiova, Brașov, Bacău;
• nave fluviale și maritime: Galați, Constanța, Brăila, Tulcea, DT Severin;
• frigidere: Găești;
• IT: București, Cluj Napoca, Iași.

Industria energetică și a energiei electrice

Industria energiei electrice produce curent electric în termocentrale (pe bază de cărbuni, gaze naturale, păcură), hidrocentrale, atomocentrale (pe baza metalelor radioactive), centrale eoliene și solare.

Cele mai mari termocentrale sunt situate în Podișul și Subcarpații Getici (Turceni, Rogojel, Ișalnița), DCT (Mintia-Deva, Luduș-Iernut). 

Hidrocentralele valorifică forța apelor curgătoare. Au fost construite pe Dunăre (Porțile de Fier I și II), pe Bistrița (Bicaz), pe Prut (Stânca-Costești), pe Lotru (Vidra), pe Argeș (Vidraru) ș.a. Cele mai multe hidrocentrale sunt construite pe Olt și pe Bistrița.

România dispune de o atomocentrală din 1996 la Cernavodă. Această atomocentrală are 4 reactoare, dar funcționează doar 2 care produc 20% din energia țării.

În ultimii ani ponderea energiei electrice produsă în termocentrale a scăzut. Câștigă teren sursele și resursele „verzi”: centralele eoliene (cu parcuri eoliene în număr mare în Podișul Dobrogei) și centralele solare. Sunt de dorit aceste surse pentru că nu poluează și sunt inepuizabile.

Resursele naturale și valorificarea lor

 România dispune de resurse naturale variate a căror valorificare datează din cele mai vechi timpuri: 

• sarea și aurul (cunoscute din perioada daco-romană);
• lemnul;
• rocile de construcție (marmura, calcarul, granitul).

Mai mult decât atât, țara noastră deține câteva premiere mondiale:

• prima sondă de petrol cu foraj mecanic din lume a fost pusă în funcțiune în anul 1861 lângă Târgu Ocna, pe valea Trotușului;
• prima rafinărie din lume a fost cea de la Ploiești, inaugurată la începutul anului 1857;
• prima țară din lume exportatoare de benzină;
• prima țară din Europa exportatoare de gaze naturale.

Resursele energetice primare (cărbunii, petrolul și gazele naturale) încep să fie înlocuite cu resurse „verzi” din cauza diminuării resurselor și mai ales din cauza poluării.

Cărbunii se exploatează din bazinele Petroșani (cărbuni superiori: huila) și Motru-Rovinari (cărbuni inferiori: lignit).

Petrolul se extrage din Subcarpați, în Podișul Getic și în estul Câmpiei Române, la care se adaugă exploatările din platforma continentală a Mării Negre.
Gazele naturale cuprind zăcămintele de gaz metan acumulate în domurile din Câmpia Transilvaniei și Podișul Târnavelor și gazele de sondă asociate zăcămintelor de petrol.

Alte resurse:
Minereurile feroase (fier, mangan) și neferoase (cupru, plumb, zinc, bauxită, metale prețioase) se extrag în principal din arealele carpatice, în timp ce carierele pentru exploatarea rocilor de construcție (calcare, granite, andezite, bazalte, marmură etc.) au o distribuție legată de localizarea formațiunilor geologice:

• granit și bazalt în Pod. Dobrogei;
• marmură: Munții Apuseni și Munții Poiana Ruscă;
• minereuri de fier: Munții Poiana Ruscă;
• aur și argint: Apuseni
• cupru, plumb, zinc: Munții Gutâi și Apuseni. 

Resursele naturale și valorificarea lor- clasa a VI-a

Resursele Europei
resursele naturale sunt mijloace de existență oferite omului de mediu înconjurător.
resursele pot fi împărțite în 2 mari categorii:

1. Resurse epuizabile
Cărbunii - se găsesc și se exploatează din Rusia, Polonia, România, Ucraina, Marea Britanie, Germania. Se utilizează în termocentrale și în ind. chimică.
Petrolul-se exploatează din Marea Nordului, Marea Caspică, Marea Neagră, din Rusia, Marea Britanie, România, Norvegia, Ucraina.
Gazele naturale - se extrag din Marea Nordului, Marea Caspică, Marea Neagră, din Rusia, Marea Britanie, România, Norvegia, Ucraina, Olanda.
Minereurile de fier - se extrag din Suedia, Rusia, Ucraina, Franța, Spania, Germania. Se utilizează în siderurgie la fabricarea fontei, a oțelului, a sârmei, a tablei etc.

2. Resursele inepuizabile
Hidroenergia - valorifică forța apelor în cadrul hidrocentralelor. Norvegia, Suedia, Elveția, Rusia, România utilizează această energie.
Cele mai mari hidrocentrale și baraje din lume pot fi văzute aici și aici.
Energia mării - valorifică forța valurilor și a mareelor. In La Rance, Franța există o centrală mareemotrică.
Energia eoliană - forța vântului este captată și valorificată în țări precum: Olanda (Țara Morilor de vânt), Germania, Marea Britanie.
Energia solară - este folosită la încălzirea locuințelor dar și la producerea curentului electric. Rezultate notabile obțin în această direcție: Italia, Spania, Franța, Germania.

Mai multe informații găsiți aici.

Evoluția economiei mondiale și sistemul economic mondial

 1. Apariția economiei mondiale

Economia mondială a parcurs un drum lung până la forma actuală:

- prima diviziune a muncii are loc atunci când triburile de păstori se separă de celelalte triburi și apare acum plusprodusul;

- a doua diviziune a muncii se produce odată cu separarea meșteșugarilor de agricultori. Apare acum producția destinată schimbului;

- a treia diviziune a muncii (antichitate) apare odată cu negustorii care mijloceau schimbul de mărfuri; acum putem vorbi de primele manifestări ale comerțului exterior. Fenicienii sunt considerați primii afaceriști la mare distanță. Ei fondează o serie de târguri, în special în spațiul mediteranean: Creta, Cipru, Malta, Marsilia, Cadiz, Catagena, Sardinia, Tyr, Sidon ș.a. Aria geografică a comerțului era destul de limitată: părți din Europa (S și V), părți din Asia, Africa de N;

- în Evul mediu apar și se dezvoltă centrele comerciale: Veneția, Genova, Bagdad, Anvers, Nijni-Novgorod. Aria geografică a comerțului se extinde și la Marea Baltică, Oceanul Indian-Marea Roșie, China, Asia Centrală.

2. Formarea economiei mondiale

- odată cu marile descoperiri geografice (sec XV-XVI) și a cuceririlor coloniale aria geografică a comerțului se extinde și mai mult: cele două Americi, vaste regiuni din Asia și Africa;

- apar acum manufacturile (ateliere în care se lucrează manual, producția fiind destinată în trecut mai ales schimbului) în special în zonele portuare; Olanda este țara care domină comerțul mondial în perioada manufacturieră;

- în sec. XVIII-XIX (prima revoluție industrială) se caracterizează printr-o productivitate a muncii crescută; apar acum primele state naționale și primele economii naționale.

3. Stadiile mondializării

- dacă până în sec XIX agenții economici produceau bunuri în interiorul țării pentru a le vinde în exterior, din sec XX firmele mari trec granițele și își relochează producția în afara țării de origine. De acum înainte mare parte din bunuri sunt produse concomitent în mai multe țări.

- stadiile mondializării:

•    mondializarea prin comerț exterior;
•    preponderența investițiilor externe de capital;
•    integrarea activităților economice la scară planetară.

4. Conceptul de sistem economic mondial

Economia mondială este economia lumii, considerată ca fiind schimbul internațional de bunuri și servicii. Ea este formată din economiile naționale ale statelor lumii.  

Forme de aglomerare urbană

 

Forme de aglomerare urbană

Aspecte generale

America este continentul cel mai urbanizat din lume (80% din populația Americii trăiește în orașe). cele mai mari valori le au Argentina și Uruguay (peste 90%), Canada SUA, Mexic (peste 80%).
New York a fost primul oraș multimilionar din lume.

Forme de aglomerare urbană

metropola - oraș care depășește 1 milion de locuitori; cele mai mari metropole americane sunt: Sao Paulo, Ciudat de Mexico, New York, Buenos Aires, Rio de Janeiro;
megalopolisul - este cea mai mare formă de aglomerare urbană ce se întinde pe sute de mii de kmp și cuprinde zeci de milioane de oameni. Megalopolisul este format din mai multe metropole care funcționează ca poli de creștere (de atracție). 

În America se disting următoarele megalopolisuri: 

• Boswash (are o suprafață de 40.000 kmp și peste 50 mil locuitori; aici se află orașele: Boston, Washington, New York, Baltimore, Philadelphia ș.a.), 
• Chipitts sau Megalopolisul Marilor Lacuri (cu peste 55 mil. locuitori: Chicago, Pittsburg, Detroit, Cleveland, Toronto), 
• San-San sau Megalopolisul californian (peste 38 mil. loc: San Francisco, San Diego, Los Angeles ș.a) și 
• megalopolisul brazilian (45 mil. loc: Rio de Janeiro, Sao Paulo, Belo Horizonte).

Megalopolisul „Boswah”, SUA

Oameni și locuri - Orașele Europei

Orașele- sunt așezări cu un număr mare de locuitori, cu funcții și dotări complexe.

Clasificarea orașelor

• după vechime se disting orașele antice (Knossos, Atena, Roma, Tomis, Marsilia), orașele medievale (cetăți și târguri, Hamburg, Sighișoara, Strasbourg, Moscova), orașele moderne și contemporane (Petroșani, Duisburg);
• după mărime: mici (sub 25.000 loc), mijlocii (sub 100.000 loc), mari (peste 100.000 loc), foarte mari (peste 1 milion loc). Cele mai mari orașe europene sunt Moscova, Londra și Paris, fiecare cu cca 10 mil loc;
• după funcție: orașe industriale (Galați, Milano, Bilbao), orașe port (Rotterdam, Duisburg, Constanța, Liverpool, Genova), orașe capitală (Budapesta, Sofia, Bratislava, Berna), orașe turistice (Karlovy Vary, Veneția, Sinaia) sau orașe universitare (Oxford, Cambridge, Uppsala).

Marile orașe europene

Moscova - capitala Rusiei, este un centru politic major, economic, cultural, științific, religios, financiar, educațional și de transport. Moscova este orașul cel mai nordic cu o populație care depășește 10 milioane de locuitori. 

Moscova City

râul Moscova

Piața Roșie, Moscova

Paris - capitala Franței este situat pe fluviul Sena. Este unul dintre cele mai mari centre economice și culturale din lume, fiind cel mai vizitat oraș din lume.

Arcul de Triumf

Muzeul Luvru

Sena, Paris.

Londra - capitala Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se află situată pe fluviul Tamisa. Astăzi este un mare centru comercial și financiar al lumii. Aici se află cel mai mare aeroport din Europa: Heathrow.

Fluviul Tamisa

Londra

Berlin - capitala Germaniei este străbătută de râurile Spree și Havel. Important centru politic, economic și cultural. Are o populație de 3,7 mil. locuitori.

Berlin, Poarta Brandenburg

Roma - capitala Italiei se află situat pe fluviul Tibru. Se mai numește și Orașul celor Șapte Coline. În interiorul său se află statul Vatican, cel mai mic stat din lume. 

Colosseum, Roma

 

 

 

Elemente de diversitate umană

 America are astăzi peste 1 miliard de locuitori și o densitate medie de 24 loc/kmp.

Se deosebesc zone cu densități mari: 

• marile metropole și megalopolisuri;
• litoralul atlantic al SUA;
• Marile Lacuri;
• litoralul atlantic al Braziliei;
• în lungul fluviilor: Sf. Laurențiu, Mississippi.

Zone cu densități mici: munții înalți, nordul și sudul continentului (climat polar și subpolar).

Diversitatea etnică

America se caracterizează printr-o mare varietate etnică formată de-a lungul istoriei în etape:

• nativii americani: eschimoșii, maya, aztecii, incașii;
• coloniștii: portughezi, spanioli, olandezi, francezi, englezi, irlandezi;
• africanii - aduși ca sclavi;
• emigranții: europeni, asiatici, africani.

Diversitatea lingvistică

La nivelul continentului se deosebesc o Americă Anglo-Saxonă (Canada, SUA) vorbitoare de limba engleză și o Americă Latină (Mexic, America Centrală și de Sud) vorbitoare de spaniolă și portugheză (Brazilia).

Răspândirea geografică a populației. Elemente de diversitate umană

Europa are o populație de 720 mil. loc. 

Evoluția în timp a populației se numește dinamica populației. Dinamica populației este influențată de natalitate, mortalitate, spor natural și spor migratoriu. 

Sporul natural reprezintă diferența dintre natalitate și mortalitate. Când acest spor natural este negativ populația este în scădere și îmbătrânită. Europa, în cea mai mare parte se confruntă cu fenomenul de îmbătrânire a populației.

Sporul migratoriu reprezintă diferența dintre emigranți (cei care pleacă din țară) și imigranți (cei care intră în țară). Țările din vestul continentului au un spor migratoriu pozitiv (Germania, Franța, Italia, Spania); țările din centrul și estul continentului, dimpotrivă, se confruntă cu un spor migratoriu negativ (România, Bulgaria, Polonia). Acest spor migratoriu influențează structura etnică, lingvistică, confesională a țărilor.

Densitatea populației reprezintă raportul dintre numărul de locuitori și suprafață (loc/kmp). Europa are o densitate medie de 70 loc/kmp. Există state cu valori mai mari (în special țările mici ca întindere Belgia, Olanda, Germania) și state cu valori sub medie (în special țările nordice, montane Islanda, Finlanda, Norvegia).

Structura lingvistică

La nivelul continentului predomină limbile indo-europene: romanice (Italia, România, Spania), germanice (Germania, Austria, Elveția), slave (Ucraina, Bulgaria, Serbia). Se adaugă limbile ugrice (Ungaria, Finlanda), celtice (Irlanda, Scoția), greaca (Grecia și Cipru).

Structura confesională

Europa are o populație predominant creștină (catolici, ortodocși, protestanți).

Structura pe grupe de vârstă. Populația continentului nostru se află într-un proces de îmbătrânire. Astăzi 15 % din populația Europei a depășit 65 de ani. 

 

Diferențieri climatice și biogeografice

Diferențieri climatice

Factorii care influențează clima sunt:
- altitudinea diferită a formelor de relief;
- așezarea geografică a continentului;
- curenții oceanici calzi și reci;
- dispunerea reliefului montan în lungul meridianelor;
- forma continentului.

Prin întinderea sa latitudinală (din zona arctică până în zona antactică), America are toate tipurile de climă.

Regional sau local, succesiunea climatelor specifice acestor zone sunt influențate/modificate de o serie de factori geografici, dintre care se remarcă îndeosebi relieful și curenții oceanici.

Cordiliera Americană din vestul continentului are un dublu rol:

• favorizează pătrunderea și înaintarea maselor de aer rece (polar) la latitudini mai mici: în America de Nord, înaintează iarna până spre Golful Mexic, iar în America de Sud aerul rece antarctic pătrunde spre nord până pe Platoul Brazilian și uneori chiar în zona amazoniană;

• baraj natural în calea maselor de aer umed venite dinspre Oceanul Pacific, fapt care determină precipitații mai bogate pe versanții vestici și un climat arid în podișurile intramontane.

Relieful creează diferențieri și prin altitudine, etajarea climatică fiind foarte evidentă îndeosebi în masivele ce depășesc 5 000 de m.

Curenții oceanici imprimă zonelor de coastă caracteristicile lor termice și de umiditate, cei reci determinând în anumite zone formarea deșerturilor din imediata apropiere a litoralului (Atacama, cel mai arid deșert din lume).

Diferențieri biogeografice

Principalele zone biogeografice americane sunt: 

• tundra – specifică în nordul Americii de Nord, Arhipelagul Arctic și pe coastele Groenlandei; 
• pădurea de conifere – ocupă areale importante din America de Nord (taigaua nord- americană) de la Oceanul Pacific la Oceanul Atlantic; aici apar și specii de arbori diferite de cele din pădurile europene (bradul Douglas etc.); 
• pădurea de foioase – ocupă îndeosebi versanții Munților Apalași și regiunile învecinate;
• stepa – care poartă numele de prerie în Marile Câmpii/Great Plains (în mare parte a fost înlocuită cu terenuri agricole) și regiunile înconjurătoare și de pampas în câmpiile temperate sud-americane; 
• vegetația de deșert și semideșert specifică podișurilor intracordiliere nord-americane cu climat temperat arid și semiarid (Marelui Bazin, Columbiei), Podișului Patagonia etc.; 
• vegetația subtropicală cu păduri veșnic verzi (Golful Mexic, peninsulele Florida și California, sud-estul Braziliei) și asociații de tufișuri de tip chaparral (în Peninsula California) și matorral (în zona pacifică sud-americană, între 32-37° lat. S); 
• vegetația de deșert și semideșert din regiunile cu climat tropical arid și semiarid (deșerturile nord-americane Sonora și Mojave; Deșertul Atacama, platourile sud-americane) unde apar numeroase specii de cactuși, yucca, agave, unele fiind endemice; 
• savana – întâlnită numai în America de Sud, prezintă aspecte și denumiri diferite: llanos (în Câmpia Orinoco, vestul Podișului Guyanelor), campos (în Podișul Braziliei), caatinga (în nord-estul Podișului Braziliei); 
• pădurea ecuatorială – are cea mai mare extindere în Câmpia Amazonului, unde este cunoscută sub numele de selvas); 
• vegetația montană, etajată, specifică sistemului cordiliero-andin.

București

 

GESTIONAREA RESURSELOR, DEZVOLTAREA ECONOMICĂ și DEZVOLTAREA DURABILĂ

1. Dezvoltarea durabilă

Odată cu industrializarea și exploatarea resurselor într-un ritm alert, mediul bioticului a devenit din ce în ce mai vulnerabil. Impactul asupra schimbărilor se realizează asupra biosferei, atmosferei, hidrosferei și litosferei, prin perturbarea echilibrului ciclurilor normale.

În context global, dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care satisface cerințele prezentului, fără a compromite posibilitățile generațiilor viitoare de a răspunde propriilor nevoi (Raportul Brundtland din 1987, în cadrul Comisiei Internaționale a Mediului și Dezvoltării).

Cerințele minime pentru o dezvoltare durabilă includ următoarele:

- redimensionarea creșterii economice,

- tehnologii nepoluante,

- reorientarea spre alte resurse materiale și de energie,

- utilizarea rațională a resurselor naturale existente,

- monitorizarea creșterii și a exodului populației,

- eliminarea sărăciei,

- monitorizarea sănătății publice,

- utilizarea rațională a terenului și

- o dezvoltare/amenajare teritorială sistemică.

Odată cu creșterea populației a crescut și impactul dimensiunii economice globale asupra sistemului ecologic, preț pe care îl plătește Terra în perioada contemporană prin presiunea societății:

• exploatarea resurselor naturale depășește astăzi, cu aproximativ 20%, capacitatea naturală a mediului de a se regenera;

• arderea combustibililor fosili (petrol, gaze, cărbuni) produce emisii de dioxid de carbon și alte gaze (ce au efect de seră), care rețin o mare parte din emanațiile de căldură, contribuind la o încălzire climatică globală;

• peste 1 000 de specii de animale sunt amenințate cu dispariția în următoarele decenii (mai ales prin reducerea și chiar dispariția habitatelor);

• ritmul defrișării pădurilor (din 1990 până în 2002, suprafața acoperită cu pădure a scăzut de la 30% la 27,6%), în scopuri socio-economice, va diminua cu circa 40% suprafața totală în următoarele două decenii (potrivit FAO);

• poluarea apei cu reziduuri și alte substanțe produse de societatea umană afectează 1 miliard de oameni, care nu au acces la apă potabilă;

• scăderea fertilității solului conduce la reducerea productivității agricole;

• exodul populației spre metropole a generat un decalaj mare între rural și urban;

• pescuitul abundent a condus la dispariția unor specii din anumite locuri (morunul, din unele regiuni ale Mării Caspice);

• producerea energiei nucleare (astăzi, în 32 de state sunt peste 435 de centrale nucleare, față de anul 1960, când funcționau numai 29 de reactoare în 5 țări), nemonitorizată corect, poate crea mari prejudicii în caz de dezastru (Cernobîl – Ucraina);

• creșterea numărului de mijloace de transport cu motor, care elimină mari cantități de dioxid de carbon.

Toate acestea au condus societatea spre o dezvoltare economică cu valențe diferite pe plan global, dar cu impact, uneori ireversibil, asupra mediului. Se prevede o producere de energie verde, nepoluantă, pe scară largă, reprezentată de microenergie (solară, eoliană, biomasa, hidraulică), ca sursă alternativă.

2. Dezvoltarea economică și gestionarea resurselor

Gestionarea elementelor naturale exploatate se realizează numai pentru o anumită parte a acestora: pentru materii prime, combustibili, apă. Pentru altele, cum ar fi aerul sau solul, gestiunea aproape că lipsește. Dezvoltarea economică trebuie să țină cont și de elementele componente ale mediului ce participă la procesul economic, prin măsuri antipoluante și utilizarea rațională a acestora, precum și printr-o educație ecologică a societății. Subliniem principalele surse de energie:

1. Petrolul se exploatează din aproximativ 128 de zone petroliere, cu rezerve mondiale evaluate la 360 miliarde de tone. Importante cantități se regăsesc în platformele continentale, în regiunile reci (polare și subpolare, din Alaska, Siberia Occidentală), aride (Sahara) și chiar în regiunile ecuatoriale (Amazonia, Guineea). Exploatarea este distribuită inegal pe Glob: Orientul Mijlociu, America de Nord, Europa estică și fostele țări CSI, Asia de Est și Oceania, Africa și Europa Occidentală. Țările cu cele mai ridicate exploatări sunt situate în arealul Golfului Persic (Arabia Saudită, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Irak). În viitor, centrele de exploatare se vor îndrepta spre țări precum Brazilia, Argentina, dar și spre țări din continentul african (Congo, Namibia, Gabon, Coasta de Fildeș).
2. Rezervele de gaze naturale sunt apreciate la 5,450 miliarde m3, dintre care 20 de țări dețin 90% din rezervele mondiale. Principalele rezerve de gaze se întâlnesc în Orientul Mijlociu, în CSI, în Asia – fără statele CSI, în America de Nord și Sud, în Europa. Țările cu cele mai mari rezerve sunt Qatar, Iran, Arabia Saudită, Kuwait, Irak. Datorită prețului încă mic, gazul natural cunoaște o creștere continuă a consumului, în special în țările cu rezerve reduse.
3. Cărbunele, cu rezerve evaluate la circa 11 000 miliarde tone, este distribuit neuniform pe suprafața Globului. Peste 80% din rezerve sunt deținute de 7 țări: SUA, Federația Rusă, China, iar restul sunt repartizate în Australia, Germania, India, Africa de Sud. Se estimează o scădere a utilizării cărbunelui în generarea energiei.
4. Fisiunea nucleară prezintă numai obstacole de ordin social (exploatarea și depozitarea deșeurilor radioactive). A devenit resursă de bază pentru producerea energiei electrice la începutul anilor ‘70. Principalele țări care utilizează energia nucleară sunt SUA, Franța, Japonia și România (pe poziția 30). Franța deține primul loc, cu 76% din totalul energiei, urmată de un număr mare de țări, cu o proporție de peste 40% (Belgia, Slovacia, Coreea de Sud, Ucraina, Bulgaria). 
5. Energia hidroelectrică prezintă o perspectivă importantă de utilizare, dar cu diferențieri mari pe suprafața Globului. Chiar dacă este o sursă inepuizabilă, cu influențe favorabile și asupra agriculturii (utilizarea apei și pentru irigații), ponderea sa va scădea datorită costurilor de construcție și întreținere a lacurilor.
6. Energia solară poate fi exploatată aproape oriunde pe suprafața globului (repartizată inegal), fiind și cea mai nepoluantă sursă de energie. Singura problemă este legată de stocarea și de utilizarea acesteia pe timp de noapte, anotimp de iarnă, cer înnorat ș.a., dar și datorită costurilor ridicate de întreținere.
7. Energia eoliană este, de asemenea, o formă de producere a energiei inepuizabile și nepoluante. Se preconizează, prin tehnologia modernă, că forța vântului ar putea produce energie de mai multe ori decât se produce astăzi cu ajutorul cărbunelui.

După anul 1980, în țările dezvoltate s-au impus tot mai mult sursele de energie mai puțin poluante și regenerabile, precum energia apelor curgătoare, solară, eoliană, geotermală, dar și reciclarea deșeurilor și valorificarea acestora. S-a trecut la recuperarea deșeurilor din ambalaje din lemn, carton și plastic, până la 60% în țările dezvoltate, reducând astfel gradul de poluare și defrișarea pădurilor. O altă măsură importantă a fost luată de SUA, prin adăugarea a 2% la valoarea finită a produselor industriale pentru cercetare și protecția mediului.

Harta politică a Europei

 Europa este formată din 50 de state (lista poate fi consultată aici), despărțite între ele prin granițe. Aceste granițe pot fi naturale (un fluviu, un lac etc) sau artificiale (stabilite prin tratate între țările vecine).

Țările se deosebesc după:

• întindere / suprafață (Rusia și Turcia se întind pe 2 continente), Franța, Germania, Spania cu suprafețe mari; dar există și țări cu suprafețe mici (lista lor este aici): Vatican, Malta ș.a.
• după așezarea geografică:
• țări insulare: Cipru, Islanda;
• țări peninsulare: Italia, Danemarca;
• țări continentale (fără litoral/fără ieșire la mare): Ungaria, Elveția;
• după forma de guvernare:
• republici (conduse de un președinte): Polonia, Cehia;
• monarhii (conduse de un rege): Olanda, Suedia;
• principate (conduse de un principe): Monaco;
• state religioase (conduse de Papă): Vatican.

Temă în clasă / acasă:

1. Căutați pe atlase țările din peninsulele: Balcanică, Italică, Iberică, Iutlanda, Scandinavia.
2. Notați 4 țări fără litoral din Europa.
3. Scrieți pe caiete 5 țări alpine și 3 țări carpatice.
4. Căutați pe hartă țările cu ieșire la Marea Baltică și Golful Botnic.

Hidrografia Americii

 Caracteristici:

- rețeaua hidrografică a americii este variată: fluvii, lacuri, ape subterane;

- rețeaua hidrografică este influențată de relief și de climă;

- în continentul nord-american direcția fluviilor se suprapune meridianelor;

- în continentul sud-american fluviile se scurg în lungul paralelelor;

- văile sunt în general adânci (de tip canion) și apar rupturi de prag (cascade);

- aici sunt prezente printre cele mai mari sisteme fluviale de pe Glob, atât ca lungime, cât și ca suprafață;

- se deosebesc suprafețe endoreice (care nu comunică cu Oceanul Planetar, precum cele din „podișurile interioare”), dar și regiuni areice (fără scurgere, cum sunt zonele deșertice).

Lacurile

După modul de formare se deosebesc:

• lacuri glaciare: Marile Lacuri Americane (Superior, Michigan, Ontario, Erie, Huron), Sclavilor, Urșilor, Renilor;
• lacuri tectonice: Titicaca – cel mai mare lac de altitudine și lacul navigabil aflat la cea mai mare altitudine;
• lacuri vulcanice - Lacul Crater – cel mai renumit lac vulcanic de pe glob; lacul cu cele mai pure ape din America de Nord;
• lacuri carstice - Marion din Florida;
• lacuri sărate - Marele Lac Sărat din Podișul Marelui Bazin;
• lacuri antropice - L. Mead pe fluviul Colorado.

Resursele naturale. Impactul exploatării și valorificării resurselor asupra mediului

Resursele naturale sunt bogății utilizate de om în activități economice (industriale și agricole).

1. Resursele extraatmosferice și atmosferice

1.1. Energia solară este inepuizabilă, dar are un procent de valorificare scăzut (costuri mari de investiții). Zone cu cantități mari de energie solară: zona mediteraneană, Africa sahariană, Asia Centrală, Asia de SV, Centrul Australiei.

1.2. Energia eoliană are ca generator atmosfera și presupune valorificarea vântului. Pretabile sunt regiunile cu frecvență și viteză optimă a vântului. O serie de țări valorifică substanțial această formă de energie: Olanda, SUA, Canada, Franța, Marea Britanie.

2. Resursele hidrosferei

2.1. Resursele Oceanului Planetar presupun valorificarea mareelor, valurilor, curenților marini, variația pe verticală a temperaturii pe verticală a temperaturii dintre straturile de apă, a hidrogenului din apă, a substanțelor minerale (clor, natriu, magneziu, sulf, calciu).

2.2. Resursele apelor continentale cunosc o repartiție inegală pe suprafața continentelor. Este valorificată în cadrul irigațiilor, alimentarea cu apă a așezărilor, hidroenergie, transport, turism ș.a. Potențial foarte mare prezintă fluviile din Asia, Africa, America (Brahmaputra, Enisei, Columbia, Zair, Zambezi, Parana). Există o serie de state care valorifică acest potențial hidroenergetic: Norvegia, Suedia, Elveția, Italia; Brazilia, Paraguay, Argentina pe fluviul Parana; Rusia cu Volga, SUA cu Columbia și Colorado; Canada cu Sf. Laurențiu.

3. Resursele litosferei

3.1. Resursele energetice cuprind combustibilii și substanțele radioactive.

• cărbunii sunt exploatați din bazinele Eurasia (Peciora, Moscova, Siberia), Nord American (Apalași, Michigan și Dakota);
• petrolul este valorificat pe scară mare după anul 1900, odată cu inventarea motorului cu ardere internă. Importanță prezintă conductele de mari dimensiuni (magistralele) prin care sunt transportate aceste hidrocarburi din zona de extracție spre marii consumatori: din Orientul Mijlociu spre Europa. Mari producători: Orientul Apropiat și Mijlociu, Africa, America de Sud. 
• gazele naturale se găsesc în cantități mari în Rusia, EAU, Iran, Qatar, SUA, Venezuela, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Algeria, Australia;
• substanțele radioactive (uraniu, plutoniu, thoriu) se utilizează în centralele atomoelectrice (SUA, Rusia, Germania, Italia);
• energia geotermală valorifică apele fierbinți care vin din interiorul scoarței. Sunt prezente în zone vulcanice și postvulcanice: zona pacifică, riftul african, Italia, Islanda;
• minereurile feroase: fier, mangan, crom, nichel. Resurse însemnate se găsesc în Rusia, India, China, SUA, Canada, Brazilia, Africa de Sud;
• minereurile neferoase: cupru, plumb, zinc, aur, argint (Africa de Sud, Australia, SUA, China, Canada);
• roci de construcție: marmura (Grecia, Italia, Portugalia, România).

4. Resursele agricole

Agricultura astăzi poate fi încadrată în 2 tipuri majore:

• tradițională (de subzistență), specifică în Africa, Asia;
• modernă - America de Nord, Europa.

Resursele agricole sunt însă repartizate neuniform și formează regiuni agricole:

• a tropicelor umede - aici se cultivă orez, porumb, mei, cacao, arborele de cauciuc;
• a tropicelor cu umiditate sezonieră - orez, cafea, bumbac;
• aridă: orez, porumb, bumbac - în zonele din apropierea râurilor;
• subtropicală - mediteraneană (citrice, vița de vie) și musonică (orez, porumb, legume);
• temperată - cereale, pășuni, pomi fructiferi;
• subpolară - pășuni, creșterea animalelor.

Industria, agricultura și mediul natural

Activitățile economice își pun amprenta asupra calități mediului printr-o serie de poluanți care afectează aerul, solul, subsolul, apele).

Există și surse naturale de poluare:

• solul prin particulele fine împrăștiate de vânt (pe distanțe variabile);
• plantele prin polen și spori;
• vulcanismul prin emanațiile de gaze, vapori de apă, particule de praf;
• cutremurele prin efectele directe și indirecte;
• praful cosmic cu caracter radioactiv; pe Terra ajung 1.000 t/an;
• incendiile și inundațiile.

Ce este AMOC? E la cel mai scăzut nivel din ultimii 1.000 de ani și poate aduce apocalipsa în Europa și SUA

 

Un articol interesant despre schimbările climatice care pot afecta Europa. 

Raportul dintre așezări și dezvoltare. Tendințe ale evoluției așezărilor

 Asocierea omului în grupuri sociale a dus la apariția primelor forme de locuire: satele și orașele. Aceste forme au evoluat continuu, de la forme simple la forme tot mai complexe, de la sate la megalopolisuri.

Satele sunt așezări cu un număr mic de locuitori, în care populația se ocupă, în special, cu agricultura. Satele au apărut în zone favorabile: cu relief, climă, ape și resurse optime pentru dezvoltare. 

Elementele unui sat: 

• vatra sau intravilanul; 
• moșia (terenurile agricole) și 
• populația. 

După structură se deosebesc:  

• sate risipite - zona montană;
• sate răsfirate - zona deluroasă;
• sate adunate, compacte - zona de câmpie;
• sate liniare - în lungul unei căi de comunicație;
• sate stup - în zona mediteraneană, cu relief accidentat.

După funcție putem discuta despre sate:

• agricole;
• industriale;
• mixte;
• agro-turistice.

Orașele sunt așezări cu un număr mare de locuitori, cu funcții și dotări complexe.

cele mai vechi orașe au fost Ierihon și Ur (apărute în mileniul VII î.Ch); Memphis și Teba (Egipt) (2.800 î. Ch); în perioada romană (Roma, Londra, Paris, Napoca, Tomis); în perioada medievală apar și se dezvoltă târgurile (Hamburg sau St. Petersburg, Târgu Mureș) și orașele cetate (Suceava, Făgăraș, Timișoara).

Structura populației pe medii: urban - rural

La nivel global există diferențe dpdv de la un continent la altul, de la o țară la alta sau chiar de la o regiune la alta. Cert este că proporția populației rurale se află într-un proces de scădere: de la 77% (1950) la 50% (2005), iar prognozele dau 28% pentru 2030.

Populația urbană în schimb cunoaște o creștere tot mai accentuată în ultimele decenii pe baza creșterii industrializării, a creșterii productivității agricole, dezvoltării transporturilor. Dacă în 1900 populația urbană reprezenta doar 10% din populația globală, astăzi are valori de peste 50% și prognoze pentru 2030 de 72%.

Pe continente se detașează America de Nord cu 77%, iar la polul opus Africa cu 3,7%.

Pe țări, Hong Kong și Singapore au peste 95%, Australia, Belgia și Olanda peste 87%; Mali și Uganda doar 5%.

Orașele milionare au crescut și ele de la 17 în anul 1900, la 300 în anul 2000. Cele mai mari orașe din lume pot fi analizate aici. 

Odată cu creșterea orașelor s-au diversificat și funcțiile acestora. Astăzi se întâlnesc orașe:

• industriale - majoritatea orașelor mici și foarte mici (Petroșani);
• porturi - Rotterdam, Singapore, Constanța;
• comerciale - Leipzig;
• administrative - capitale: Budapesta, Cairo, Seul;
• turistice: Vatra Dornei, sinaia, Karlovy-Vary;
• complexe - marile orașe.

Consecințe ale creșterii necontrolate a urbanizării

- poluarea excesivă;

- insuficiența apei potabile și a locuințelor;

- aglomerarea cu automobile;

- șomajul;

- insecuritatea;

- prostituția, drogurile, alcoolismul și slăbirea legăturilor familiale.

Forme ale aglomerării urbane

- orașul propriu-zis - cu limite bine exprimate;

- aglomerarea urbană - format dintr-un oraș și comunele și orășelele din jur;

- conurbația - cuprinde orașe mari apropiate, gen Osaka-Kobe;

- metropola - este formată dintr-un oraș milionar și alte orașe din jur (Tokyo, New York, Moscova);

- megalopolisul - este cea mai avansată formă de aglomerare urbană ce se întinde pe zeci de mii de kmp și cuprinde zeci de milioane de oameni. Megalopolisul este format din mai multe metropole care funcționează ca poli de creștere (de atracție): Boswash (are o suprafață de 40.000 kmp și peste 50 mil locuitori; aici se află orașele: Boston, Washington, New York, Baltimore, Philadelphia ș.a.), Chipitts sau Megalopolisul Marilor Lacuri (cu peste 55 mil. locuitori: Chicago, Pittsburg, Detroit, Cleveland, Toronto), Sansan sau Megalopolisul californian (peste 38 mil. loc: San Francisco, San Diego, Los Angeles ș.a) și megalopolisul brazilian (45 mil. loc: Rio de Janeiro, Sao Paulo, Belo Horizonte).