Cetățile Nistrului

Principatul Moldovei a fost un stat ce a existat în Europa timp de peste cinci veacuri. Principatul eraalcătuit din Țara de Sus, Țara de Jos, împărțite la rândul lor în ținuturi și ocoluri (Cernăuți, Hotin, Soroca, Rădăuți, Suceava, Dorohoi, Botoșani, Cârligătura, Neamț, Bacău, Iași, Lăpușna, Orhei, Putna, Roman, Tecuci, Vaslui, Tutova, Bârlad, Covurlui, Frumoasa, Ciubărciu, Oblucița, Chilia, Cetatea Albă). Limitele Moldovei erau Munții Carpați în vest, râul Nistru la est, râurile Nistru și Ceremuș la nord, iar în sud granița era formată din Marea Neagră, Dunăre, Siret și Milcov. Nistrul a reprezentat de-a lungul timpului o adevărată graniță naturalăa Principatului, în lungul său fiind construit un adevărat sistem defensiv al Moldovei medievale.
Cetatea Hotin
Prima dintre cetățile de pe Nistru este Hotin, pe malul abrupt al fluviului, în orașul omonim din regiunea Cernăuți, Ucraina. Construcția actualei fortărețe a început în anul 1325, suferind îmbunătățiri majore în jurul anilor 1380 și 1460. Însă, cercetătorii ucraineni au descoperit urme și mai vechi pe acest loc (sec. al IX-lea), un fort militar înălțat de slavii vestici. Dacă analizăm datele istorice legate de acest sitdescoperim o istorie zbuciumată a acestei cetăți:
   În secolul al XI-lea, cneazul kievean Vladimir I (978–1015) a pus bazele unui sistem de fortificații din lemn și pământ) la frontierele de vest și sud ale statului său, pentru a proteja Rusia kieveană de invazia mongolilor
La sfârșitul secolului al XI-lea, fortăreața aparținea Principatului Terebovlia, care în jurul anului 1140 era vasal Cnezatului de Halici și în anul 1199, cnezatului Halîci-Volînia.
În perioada 1250-1264, cneazul Daniel al Galiției (1201-1264) și fiul său Lev, cu toate că erau forțați să fie supuși ai Hoardei de Aur, au realizat lucrări de întărire a cetăților de pe cuprinsul statului său.
În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, cetatea a fost reconstruită de voievodul din Onut, cu ajutorul negustorilor genovezi de la Marea Neagră.
După unele surse, prima fortăreață a fost construită în anul 1325 de către voievozii moldoveni din Onut, vasali meridionali ai Cnezatului de Halîci-Volînia .
La începutul secolului al XIV-lea, cetatea a fost controlată se pare de către poloni sau maghiari, acest lucru decurgând din ipoteza formulată încă de cronicarul Dlugosz, conform căreia cetatea ar fi fost construită de Cazimir cel Mare al Poloniei (1333-1370) .
În jurul anului 1340, cetatea a fost ocupată de voievodul moldovean Dragoș, vasal al Regatului Ungariei. După anul 1375, cetatea a devenit parte a Moldovei.
După altă sursă, fortificațiile actuale au fost construite după anul 1400 de către domnitorul moldovean, Alexandru cel Bun (1400-1432), cu ajutorul unor meșteri trimiși de cneazul Vytautas cel Mare (Witold) (1401-1430) al Lituaniei. Într-un document din 6 octombrie 1408 dat de Alexandru cel Bun negustorilor din Liov, Hotinul era menționat ca punct vamal astfel: „Iar cine va duce cai sau iepe la Camenița va da… la Hotin ce ar fi avut să dea la Cernăuți… de fiecare cal… câte doi groși” .
În anul 1436Hotinul a fost ocupat de către Polonia
În 4 aprilie 1459, domnitorul moldovean Ștefan cel Mare a redobândit Cetatea Hotinului de la polonezi, după un asediu care a durat doi ani. În anul 1476, garnizoana moldovenească din cetate a rezistat cu succes asediului armatei turcești a sultanului Mehmed al II-lea.Ștefan cel Mare a dispus extinderea considerabilă a zidurilor cetății. Au fost construite ziduri de 5-6 metri lățime și 40 metri înălțime, fiind adăugate trei turnuri și amenajată o curte interioară cu dimensiuni de 10 metri.
În vara anului 1538, cetatea a fost capturată de către armatele Uniunii Polono-Lituaniene aflate sub conducerea Marelui Hatman Jan Tarnowski, după un asediu. Trupele poloneze au distrus trei turnuri și o parte din zidul de vest, aruncându-le în aer. Turnurile și zidul distruse au fost reconstruite între anii 1540-1544 de domnitorul moldovean Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546).
 Odată cu decăderea Principatului Moldovei, atât orașul, cât și cetatea au trecut sub protecția turcilor
Revenit pentru a doua oară pe tronul Moldovei, Alexandru Lăpușneanu (1552-1561, 1564-1568) a redobândit cetatea, apelând la ajutorul turcilor.
La data de 15 aprilie 1572, Bogdan Lăpușneanu emite un act în Cetatea Hotinului, în care se autointitula domn al Moldovei și încredința cetatea unei garnizoane poloneze comandată de Martin Dobrosolovski, pentru o perioadă de trei luni, la expirarea căreia acesta era liber să predea cetatea moldovenilor 
La sfârșitul secolului al XVI-lea, Moldova devenise un principat tributar Imperiului Otoman. În acea perioadă, Imperiul Otoman a extins fortăreața.
După înfrângerea sa în Bătălia de la Bacău din mai 1600 de către domnitorul muntean Mihai Viteazul, care a realizat astfel Unirea țărilor române, fostul voievod Ieremia Movilă s-a refugiat în Cetatea Hotinului, împreună cu familia sa, cu un grup de boieri credincioși și cu fostul voievod transilvănean, Sigismund Bathory, beneficind de protecția polonezilor.
În anul 1615, trupele Uniunii Polono-Lituaniene au ocupat din nou Hotinul. În anul 1620, după bătălia de la Țuțora dintre polonezi și turci, orașul și cetatea au fost capturate de Imperiul Otoman.
În perioada septembrie - octombrie 1621, oastea moldovenească și armata Uniunii Polono-Lituaniene, au ținut piept cu succes armatei otomane a sultanului Osman al II-lea în Bătălia de la Hotin.După tratatul de pace de la Hotin, cetatea a revenit Moldovei, dar în fapt a rămas sub control turcesc. Ca urmare a celor decise prin Tratatul de la Karlowitz din 1699, Cetatea Hotinului a fost transferată de la Uniunea polono-lituaniană la Principatul Moldovei , Poloniei revenindu-i Podolia. Imperiul Otoman a ocupat în cele din urmă cetatea, anexând-o de la statul moldovean după Marele Război al Nordului
În anul 1713, serascherulAbdi Pașa trecând cu oastea pentru a-l ajuta pe fostul rege al Poloniei, ocupă cetatea Hotinului. În anul 1715, Hotinul este transformat în raia turcească în cadrul Imperiului Otoman, menținându-și acest statut până în 1812. După instalarea turcilor în cetate, ei au adus ingineri francezi care au reconstruit și lărgit cetatea, construind un al doilea brâu de ziduri, fortificația bastionară modernă, precum și băi turcești și o moschee. Turcii au folosit cetatea pe post de garnizoană a trupelor.
Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 – 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și transformându-l într-o gubernie împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Odată cu retragerea otomanilor din Hotin, ei au distrus o parte din cetate, ea fiind refăcută ulterior.
În anul 1826, a fost realizată o stemă a orașului. În 1832, s-a construit o biserică cu hramul „Sf. Aleksandr Nevski” în incinta cetății. În anul 1856, guvernul rus a abrogat statutul de zonă militară a Cetății Hotinului.
Primul Război Mondial și Războiul Civil Rus au reprezentat o grea încercare pentru locuitorii Hotinului. În anul 1918, Hotinul a fost ocupat de 5 state: Rusia, Ucraina, Republica Democratică Moldovenească, Austro-Ungaria și România.
După primul război mondial, orașul Hotin a făcut parte din componența României, ca localitate de reședință a județului Hotin. Acest oraș a fost cel mai nordic oraș al României Mari, fiind situat la 283 km de Chișinău și la 554 km de București. Era oraș de graniță, populația sa sporind în acea perioadă prin sosirea mai multor emigranți de peste Nistru.
Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940.
În perioada iulie 1941 - martie 1944, toate teritoriile anexate anterior de URSS au reintrat în componența României. Apoi, cele trei teritorii au fost reocupate de către URSS în anul 1944 și integrate în componența RSS Ucrainene, conform organizării teritoriale făcute de Stalin după anexarea din 1940, când Basarabia a fost ruptă în trei părți. Cetatea Hotinului a fost restaurată de către sovietici în perioada 1975-1980.
Începând din anul 1991, orașul Hotin face parte din raionul Hotin al regiunii Cernăuți din cadrul Ucrainei independente, fiind centru administrativ raional.
Astăzi, Hotinul este unul dintre cele mai mari orașe din regiunea Cernăuți, un important centru industrial, turistic și cultural al provinciei istorice Bucovina. În septembrie 1991, în timpul celebrării a 370 ani de la Bătălia de la Hotin, s-a inaugurat un monument în onoarea hatmanului ucrainean PetroSahaidacinîi, realizat de sculptorul I. Hamal.
Cetatea Hotinului are un plan neregulat, aproximativ trapezoidal, cu latura de vest arcuită. Dimensiunile cetății sunt de 145 X 60 metri, având o suprafață de 870 metri pătrați. Cetatea este înconjurată de un șanț de apărare peste care se trece pe un pod.

Foto Roșu Constantin

Cetatea este construită din bolovani de carieră nefasonați dispuși în asize regulate. În structura de piatră formată din bolovani, au fost introduse cărămizi de culoare roșie, împodobind brâiele ornamentale ale cetății și construcțiile interioare cu motive geometrice roșii.
Cetatea are cinci turnuri acoperite cu șindrilă, dintre care trei - turnul poartă (turn rectangular situat la sud și la care se ajunge pe un pod pe piloni, de felul celui de la Cetatea Neamț sau de la Cetatea de Scaun a Sucevei) și două turnuri cilindrice - sunt ridicate de Ștefan cel Mare, iar celelalte două turnuri de formă rectangulară (turnul masiv din partea de nord, despre care se presupune că ar fi fost vechiul donjon al cetății și turnul din partea de est) sunt refolosite, fiind anterioare. Cele mai înalte turnuri ating o înălțime de 25 metri.
Cele mai groase ziduri sunt cele din partea de vest, cele din partea dinspre Nistru fiind mai subțiri. Pe unele porțiuni, zidurile sunt străpunse de metereze, mai puțin în partea dinspre râul Nistru.
În interiorul cetății se află diverse construcții, dintre care menționăm:
- un paraclis cu hramul Adormirii Maicii Domnului.
-  o reședință princiară (palatul domnesc) - cu două etaje înalte, beciuri adânci și toată fațada decorată în cărămidă,
- o cazarmă,
- o fântână.
Astăzi fortăreața este o importantă atracție turistică a Ucrainei. În anul 2007, cetatea a fost declarată de statul ucrainean ca fiind una dintre cele șapte minuni ale Ucrainei. Este de asemenea o rezervație arhitecturală națională ucraineană din anul 2000.

Cetatea Soroca

Cetatea de la Soroca a fost înălțată de Ștefan cel Mare în ultimul sfert al secolului al XV-lea. O spune tradiția locală, care-i explică numele prin faptul că domnul a pus soroc (termen de clădire). În 1499 este menționat documentar Coste, primul pârcălab al cetății. Cetatea Soroca a fost înălțată împotriva cetelor tătare de pradă, care prin vadurile Nistrului, își croiau drum în Moldova. Soroca n-a fost o cetate mare, cu două rânduri de ziduri, ca Suceava, Cetatea Albă sau Hotinul, ci o fortăreață mică, un castel pentru adăpostul unei străji de pază împotriva tătarilor.
Unii istorici, între care Dimitrie Cantemir, Constantin Stamate, Zamfir Arbure şi Nicolae Iorga consideră că cetatea Soroca e de fapt construită pe locul fostei factorii genoveze Olchionia, unde erau depozitate mărfurile aduse din Podolia.
Cetatea Soroca este un monument istoric unic în arhitectura construcţiilor defensive ale Moldovei medievale. Scrisoarea lui Petru Rareş, expediată la 23 aprilie 1543 către magistrul oraşuluiBistriţa din Transilvania, în care domnitorul cerea meşterişi calfe pentru a ridica întărituri la Soroca este considerată argumentul hotărâtor în datarea cetăţii din piatră. Cetatea de piatră pe care o vedem azi a fost ridicată de un grup de zidari din Transilvania, conduşi de meşterul Iacob, care a şi lăsat o inscripţie în interiorul cetăţii: „a construit acest castel Iacob”. Înainte de cetatea de piatră a existat aici o cetate de lemn şipământ, despre care se crede că, deşi a fost menţionată abia în 1499, ar fi fost construită mai înainte. Vestigii ale acestei fortificaţii de lemn au fost găsite în decursul săpăturilor arheologice din interiorul cetăţii.

De la Photobank MD fromChisinau, Moldova - Сорокскаякрепость / Cetatea Soroca / Soroca Fortress, CC0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=76962433
Cetatea are o formă circulară cu diametrul curţii interioare de 30,5 m, cu 5 turnuri, 4 circulare şi unul prizmatic cu pasajul de intrare, toate amplasate la distanţe egale. Zidurile incintei, de 3,05 m grosime în toate elementele sale, au o înălţime de 21 m, cu o evazare sub formă de talos la nivelul solului, adâncite cu încă 7 m în platou până la stratul cu rocă dură. Partea superioară a cetăţii, dominată de turnurile ce se ridicau deasupra curtinelor cu 4 m, este înzestrată cu creneluri. În interiorul cetăţii trei rânduri de galerii de lemn, susţinute pe grinzi în consolă, erau destinate apărătorilor cetăţii.
Dimensiunile şi forma cetăţii Soroca sunt foarte importante pentru înţelegerea originii şi locului ei în sistemul de apărare al Moldovei medievale. Cetatea Sorocii este contemporană relizărilor Renașterii italiene, ea comportă trăsături asemănătoare cu multe dintre cetățile din nordul Italiei (în special cu castelul Caprarola), dar există și destule elemente care le deosebesc. Dimensiunile mici ale cetăţii, diametrul interior egal cu 100 paşi, plasează cetatea Sorocii printre realizările remarcabile ale arhitecturii europene, fiind o mărturie a experienței meşterilor ei în arta construcţiilor.
La finele secolului al XVII-lea, în timpul aflării în cetate a unui efectiv de 2000 de oşteni polonezi, au fost făcute o serie de schimbări. Au fost alipite pereţilor incintei 13 încăperi pentru păstrarea prafului de puşcă, iar deasupra lor au fost construite încăperi pentru cazare. Intervalele dintre creneluri au fost astupate rîmînînd orificii pentru tragerea cu arme uşoare. Pentru oştenii polonezi au fost construite cazărmi în afara cetăţii, terenul fiind înconjurat cu un şanţşi un val de pământ.
Cetatea Soroca mai este cunoscută și pentru locul unde s-au întrunit oștirile moldovene sub conducerea celebrului om de stat Dimitrie Cantemir și armatele rusești conduse de țarul Petru I în timpul campaniei de la Prut împotriva ostașilor turci în anul 1711.

Cetatea Tighina

Cetatea Tighina, așezată pe malul Nistrului a fost una dintre cele mai puternice cetăți ale Moldovei. Amplasată la un vad al Nistrului, avea o așezare geografică avantajoasă, fiind ferită de inundații. În secolele IX-XI populația băștinașă a ridicat lângă vad o fortăreață, a cărei urme au fost găsite în preajma satului Calfa. Denumirea Tighina se datorează cumanilor, care în secolele XII-XIII ajungeau cu turmele în preajma trecătoarei.

De la Ivo Kruusamägi - Operă proprie, CC BY-SA 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=30327431

În anii 70 – 80 ai secolului al XIV-lea Tighina a fost incorporată Țării Moldovei. Tighina devine un punct important pe Drumul comercial Moldovenesc care lega Europa Occidentală cu Orientul prin vadul Dunării de la Isaccea, regiunile bizantine de la dreapta Dunării cu Caffa, colonia genoveză din Crimeea. Această cale comercială s-a mai numit și Drumul tătăresc. Acest drum se încrucișa la Tighina cu drumul fluvial care ducea de la Hotin la Soroca, la Cetatea Alba și la Marea Neagră.
Într-un hrisov din 8 octombrie 1408, prin care domnitorul Alexandru cel Bun acorda privilegii negustorilor din Liov în comerțul cu Țara Moldovei se subliniază rolul Tighinei ca centru vamal. Astfel, 8 octombrie 1408 este data primei atestări documentare a Tighinei ca oraș și centru de vamă.
Tighina este menționată apoi frecvent în actele oficiale ale cancelariei domnești: în 1434 într-un alt privilegiu acordat negustorilor Lioveni de către Ștefan al III-lea; în 1452 în actul emis de Alexăndrel; în 1456 în privilegiul acordat de Petru Aronliovenilor.
La sfârșitul secolului al XV-lea, lângă vechea localitate Tighina a fost construită o cetate din lemn și pământ, întregind astfel sistemul defensiv al Moldovei medievale și fiind pe vremuri una dintre cele mai puternice cetăți. Acest lucru este confirmat de Dimitrie Cantemir, care nota în „Descrierea Moldovei": „Tighina, numită de turci Bender, până nu demult o cetate foarte întărită, iar acum de însuși turcii fortificată prin multe lucrări dinspre Nistru... În zadar au fost toate asediile turcilor, înainte de a se hotărî condițiile supunerii ei". Dimitrie Cantemir o considera, până a trece în mâinile otomanilor, drept „cea mai fortificată cetate a întregii țări".
Cetățuia de pământ era, probabil, rotundă sau semirculară, avea două șanțuri adânci de apărare, precum și un val de apărare, iar în poala valului din interiorul cetății erau construite locuințe de tip bordei. Acest lucru este demonstrat de săpăturile care au descoperit urmele unei locuințe arse și diferite obiecte de uz casnic din secolele XV – XVI.
Cetatea avea menirea de a reține pătrunderea în Moldova, prin trecătoarea de la Tighina, a tătarilor care participaseră la campaniile otomane din 1476 și 1484 împotriva lui Ștefan cel Mare.
În vara anului 1538 sultanul Soliman Magnificul intră în Moldova. Țara este atacată din nord de poloni, iar din sud-est de tătari. Domnitorul Petru Rareș, trădat de boieri s-a refugiat în Transilvania, iar sultanul intră în Suceava și pune stăpânire pe tezaurul țării. În Țara Moldovei se instaurează regimul suzeranității otomane și totodată o parte a teritoriului Moldovei este ruptă din trupul țării și transformată în raia (provincie a Imperiului otoman). Tighina devine raia şi este rebotezată în „Bender" – în turcă „trecătoare întărită".
Călătorul turc, EvliaCelebi, care a vizitat în secolul al -le Moldova, relata că «hanul tătar l-a rugat pe sultanul Suleyman să zidească în acel loc o cetate și astfel, ca poruncă împărătească, a fost construită această cetate». Cetatea a fost construită de renumitul arhitect otoman Sinan-aga, fiul lui Abdul Menan-aga, care a participat la campania din 1538 ca inginer de poduri.
Noua fortăreață din piatră pe locul citadelei vechi este ridicată timp de un an (1538-1539). Arhitectul V. Voițehovski care în secolul XX a studiat arhitectura cetății scria: „cercetînd zidurile citadelei s-a descoperit că ele sunt formate din două straturi, ceea ce vorbește despre existența cetății până la expansiune aturcească din 1538, cel de-al doilea strat a fost adăugat, cum se vede, de Sinan".
EvliaCelebi astfel descrie fortificația înălțată de turci: «Cetatea aceasta are două rînduri de ziduri. Mai are înca o poartă de fier care se deschide spre miază-zi... In această despărțitură a cetății nu se află alte construcții în afară de cele o sută de încăperi acoperite cu șindrilă. Mai este o poartă de fier, înăuntrul cetății, care dă spre fortificația de jos, este mică și se deschide spre răsărit. Cetatea asta de jos se întinde până la marginea Nistrului. Toate casele din cetate sunt îndreptate cu fațada spre Nistru, fiind în total trei sute de încăperi... Toti ienicerii, gebegii și tunarii locuiesc aici. Aceasta este o cetate trecătoare, care constituie o cheie puternică a țărilor otomane».
La acea vreme cetatea construită din piatră reprezenta un patrulater înconjurat din trei părți de un șanț foarte adânc. Cetatea de sus avea 12 turnuri, iar cele patru posturi de la colțuri deveniseră niște bastioane bine fortificate, care aveau menirea să ia asupra lor tot greul luptelor în caz de asediu neașteptat. Cetatea de jos, mai modestă ca proporții, avea doar șase turnuri, dar prin poarta ei se aducea apă de la Nistru.
După edificarea cetății, Bender devine un centru administrativ al teritoriului rupt de curând din Țara Moldovei. Conform inscripției de pe zidul cetății, în oraș activa un cadiu (judecător musulman) cu anumite împuterniciri administrative în circumscripția respectivă, numit kadiat.
La sfîrșitul secolului al XVI-lea detașamentele de moldoveni atacaseră de mai multe ori cetatea Benderului, dar fără succes. În vara anului 1574 Ion Voda cel Viteaz o asediase cu armata sa. Pentru a contracara asemenea atacuri, în 1579 lângă Bender a fost ridicată o nouă întăritură. În aceeași perioadă Benderul a fost atacat și de cazacii zaporojeni.
După înfrângerea de la Poltava (1709) la Bender s-a refugiat pentru cîțiva ani regele Suediei Carol al XII-lea.
Cetatea Bender a avut mult de sufeit în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774. În noiembrie 1789 cneazul Potiomkin a cucerit cetatea Bender, fapt pentru care țarina Ecaterina a II-a l-a decorat cu o cunună de lauri confecționată din aur.
În 1818 cetatea Bender a fost vizitată de împăratul Rusiei Alexandru I, iar în 1828 de către Nikolai I. În prima jumătate a secolului al XIX-lea Bender intră în categoria cetăților de clasa I din Imperiul Rus.
După războiul ruso-turc din 1877-1878 Imperiul Otoman își pierde pozițiile strategice în sud-estul Europei. În 1897 cetatea Bender pierde statutul de obiectiv militar.

Cetatea Albă
Cetatea Albă este una din cele mai vechi aşezări de la nordul Mării Negre, fondată la sfârşitul secolului VI î.e.n. de către coloniştii greci din Milet la limanul Nistrului, pe atunci un vast golf maritim. Localitatea a împrumutat denumirea greacă a fluviului pe care era aşezată: Tyras. Amplasată într-un loc deosebit de favorabil comerţului, Cetatea Albă a fost mereu disputată între marile puteri beligerante din zonă, iar denumirea ei, vine de la culoarea albă a calcarului din care a fost construită.

Cetatea medievală s-a păstrat perfect, construită pe promontoriul înalt stâncos, care domină limanul de la înălţimea de cca 25-30 m, planul fortificaţiei fiind o mărturie a unor lucrări de extindere în scopul optimizării treptate a capacităţii de apărare a cetăţii. Constă dintr-un fort/castel şi două curţi exterioare, care formează obstacole consecutive în calea avansării inamicului, fortul prezentând ultimul punct al rezistenţei apărătorilor. Istoria formării complexului fortificat medieval este cunoscută doar pentru ultimele perioade ale constituirii şi utilizări sale, iar începuturile ei şi scopul fondării sale – rămân incerte până astăzi. Analizând documentele istorice se apreciază că începutul fortificaţiei a fost pus de către colonia genoveză, ajunsă pe malul limanului în urma ofertei împăratului bizantin genovezilor, care au ocupat malurile de nord ale Mării Negre în secolul XIII-XIV. Cetatea și așezarea urbană s-au dezvoltat însă, în principal, în timpul aflării acestora în componenţa Statului moldovenesc. Principalele structuri medievale păstrate datează anume din perioadă când făceau parte din Moldova.
Nucleul istoric şicompoziţional al fortificaţiei Cetatea Albă este fortul, ridicat pe locul unor construcţii antice, de origine, probabil, elenă/greacă, din aceeaşi perioadă suntşi ruinele unui templu, păstrate în curtina de est a fortului. Fortul este amplasat la extremitatea de nord a malului, unde promontoriul formase un ieşind în direcţia limanului, cu latura de nord aliniată la configuraţia malului, clădirea fiind din această parte protejată de pantele abrupte. Zidurile exterioare, foarte masive, variind de la 4,0 m la 5,5 m, înalte de 16-17 m, cu lungimea exterioară de cca 30x32 m, opace în partea de jos, închid o curte de 18x22 m. Doar în zidul orientat spre vest, la cca 3,5 -4,0 m înălţime de la sol, se află golul de la intrarea veche în interiorul incintei, soluţie caracteristică donjoanelor şi castelelor. Colţurile fortului sunt întărite de turnuri cilindrice, de diferite dimensiuni, cu diametrul între 10 şi 15 m. Diferită este şi forma spaţiului interior: pătrate, orientate spre liman şi circulare, orientate spre prima curte, ceea ce este un indiciu al apariției lor treptate, fiind purtătoare ale unor tradiții constructive eterogene. Cel mai mare turn este plasat în colţul de sud-est, numit şi donjon, care avea, probabil, în partea superioară un drum de strajă, sprijinit pe console. Partea superioară a zidurilor fortului au fost crenelate, dar aspectul lor de astăzi se datorează intervențiilor de mai târziu. Alipite din interior la curtina de nord, orientată spre liman, erau încăperi construite din piatră, suprapuse în 2-3 niveluri, prin care era acces la nivelurile superioare ale turnurilor şi la drumul de strajă. În zidul, orientat spre liman, de unde se aşteptau la primejdia cea mai mare, se aflau crenelurile dreptunghiulare, arhaice pentru trăgători. Sub ele se aflau încăperi subterane boltite. În colţul de nord-vest al curţii fortului se află o pivniţă boltită, apariţia ei datând dintr-o etapă mai târzie.
Pe timpul domniei lui Roman Muşat, numit în documentul din 1392 „Marele singur stăpânitor, ... din munte până la mare", Cetatea Albă împreună cu regiunea de sud a interfluviului Prut-Nistru făcea parte deja din componenţa statului independent Ţara Moldovei. Odată cu devenirea ei cetate moldovenească, în încăperea de la nivelul doi al citadelei, a fost amenajat un paraclis, din care a rămas absida altarului, semicirculară în plan, săpată în peretele de est al citadelei. Deasupra intrării iniţiale în fort a fost instalat semnul heraldic al Ţării Moldovei – în chenarul pătrat, capul de bour, cu soarele şi luna în partea de jos.
După atacul flotei otomane din 1420, în anul următor, în cetate au fost efectuate lucrări de construcţieşi întărire, în care au fost antrenaţi, după unele informaţii neconfirmate, 12 000 de salahori şi 4000 de căruţe. Între anii 1435-1440 în timpul luptelor pentru domnie dintre urmaşii lui Alexandru cel Bun – IliaşşiŞtefan, la Cetatea Albă se găsea reşedinţa lui Ştefan, care a continuat lucrările de fortificare a cetăţii.
Politica de expansiune a Porţii Otomane s-a intensificat după căderea Imperiului Bizantin. În anii 1454-1455 sultanul MehmedFatih, cuceritorul Constantinopolului, întreprinde atacuri asupra Cetăţii Albe. Domnitorii Moldovei ridică la Cetatea Albă noi fortificaţii, mărturie fiind inscripţia din 1454, plasată pe turnul din partea de est a curţii, pe care s-a putut citi: „acest zid a fost construit prin stăruinţa domnului Stanciu". În 1475 MehmedFatih repetă atacurile, ceea ce îl face pe Ştefan cel Mare să înceapă lucrările de fortificaţie, corespunzătoare noii tehnici de război, adaptează cetatea la tactica bazată pe artilerie, construind a doua curte exterioară cu o suprafaţă mult mai mare.
Aspectul final al cetăţii însumează trei fortificaţii – trei obstacole consecutive în calea inamicului, în 1479 fiind atestată încheierea lucrărilor la zidurile celei de a doua curţi fortificate. În 1484 este atestată finalizarea porţii mari, numită „Poarta Chiliei", principalul acces în cetate. Aceasta este cu două etaje, cu două porţi, una exterioară și alta interioară, cu hersă în faţaporţii exterioare. Avea pod mobil, peste șanţul ce înconjoară cetatea. În paramentul exterior al porţii se vede chenarul rămas de la plita lapidară cu inscripţia din 1484. A fost scoasă în perioada postbelică şi ascunsă în fondurile Muzeului din Herson, împreună cu celelalte piese informative despre construcţiaCetăţii Albe.
În luna august 1484 Cetatea Albă a fost cucerită de armata Porţii Otomane sub conducerea sultanului Baiazid al II-lea. Cetatea a fost una dintre cele mai puternice fortificaţii ale Moldovei, nefiind modificată, esenţial, sub dominaţia otomană.
În anul 1774 Cetatea Albă este ocupată de ruși, dar retrocedată turcilor prin Pacea de la Kuciuc-Kainargi. În 1806: iarăși cucerită de ruși, dar odată cu anexarea Basarabiei la Imperiul Rus în 1812, pierde din însemnătatea militară de fortificaţie de la marginea ţării. Ca urmare este părăsită și începe să se deterioreze.

De la ІринаПустиннікова - Operă proprie, CC BY-SA 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=4106385

Luată în ansamblu, Cetatea Albă constituie cea mai mare și mai bine întărită fortificaţie defensivă din Moldova medievală, un vechi și simbolic monument de arhitectură, ce impresionează atât prin dimensiune și expresivitate, cât și în virtutea locului ales pentru zidire.

Bibliografie(surse)

http://www.literaturasiarta.md/
www.wikipedia.com
www.istoria.md
m.moldovenii.md
www.historia.ro
www.travel.md
http://www.visit.md