Introducere în spațiul geografic și istoric
Sighișoara, așezată pe un deal strategic la confluența râurilor Târnava Mare și Târnava Mică, este una dintre puținele cetăți medievale locuite din Europa și un punct de referință al Transilvaniei. Complexitatea sa nu se reflectă doar în arhitectura impunătoare a Turnului cu Ceas, ci și în istoria sa lingvistică, marcată de coexistența a trei culturi majore: română, germană și maghiară.
Ca în cazul multor așezări transilvănene, Sighișoara deține trei nume oficiale, fiecare cu propria poveste etimologică:
Română: Sighișoara
Germană: Schäßburg
Maghiară: Segesvár
Etimologia germană: Schäßburg – Cetatea Scaunului
Numele german, Schäßburg, este cel mai vechi și cel care a stat la baza denumirii românești. Orașul a fost fondat și dezvoltat în secolul al XII-lea de coloniștii sași aduși în Transilvania.
Originea: Numele este o combinație de cuvinte germanice:
Schäß (variante mai vechi: Schespes, Schösberg): Acesta este cel mai controversat element, dar mulți lingviști îl leagă de cuvântul germanic Schöss sau Sitz (scaun, șezut, sediu).
Burg: înseamnă cetate sau oraș fortificat.
Interpretarea comună ar fi, așadar, „Cetatea Scaunului” sau „Cetatea de pe dealul-scaun”, referindu-se la poziția sa dominantă pe deal.
Contextul administrativ: Deși Sighișoara nu a fost un Scaun Săsesc propriu-zis (ca Sibiu sau Brașov), a fost un important centru de jurisdicție, iar referința la Scaun (sediu de putere) se potrivește cu rolul său de cetate militară și administrativă.
Toponimul românesc: Sighișoara – Adaptare și fonetică
Numele românesc Sighișoara nu este o traducere, ci o adaptare fonetică a numelui german Schäßburg care a avut loc în Evul Mediu.
Românii au preluat mai întâi forma fonetică Șeșburg sau Șigheș, transformând sunetul germanic într-unul mai ușor de pronunțat în limba română.
În timp, numele a fost completat cu sufixul românesc –oara (specific altor nume de așezări, ca Timișoara, Orăștie).
Astfel, Schäßburg a devenit Sighișoara, toponim care a prins rădăcini adânci în limba și identitatea românească, fiind atestat în documentele medievale românești sub diverse forme (Seghedia, Cetatea Sighișoara).
Numele maghiar: Segesvár – Cetatea Viilor
Numele maghiar, Segesvár, este de asemenea vechi, dar pare să aibă o etimologie diferită, legată de resursele locale:
Componența:
Seges: Se crede că provine din szőlős, care înseamnă viță de vie sau plin de vii.
Vár: înseamnă cetate sau fortificație.
Semnificația: „Cetatea de la vii” sau „Cetatea viei”. Acest lucru este plauzibil din punct de vedere geografic, deoarece regiunea Târnavelor a fost o importantă zonă viticolă.
Concluzie: Un destin lingvistic comun
Sighișoara este un exemplu remarcabil de toponim care ilustrează interferența lingvistică din Transilvania. Deși fiecare dintre cele trei etnii co-existente a numit orașul în felul său, toponimul dominant (cel românesc, derivat din cel german) a rezistat timpului. Sighișoara nu este doar o cetate bine conservată, ci o veritabilă lecție de geografie istorică și lingvistică, unde „Cetatea Scaunului” germană a devenit Sighișoara românească, păstrând esența sa de fortificație strategică pe dealul Târnavei.
