Decembrie și extremele climatice - De la peste +23 de grade, până la mai puțin de -30
Decembrie a fost în ultimii ani o lună mult mai caldă decât era în anii 70' sau 80', 2019 și 2015 aducând abateri de peste 3 grade față de media normală a temperaturii. Cea mai ridicată temperatură de decembrie a fost în 1985, la Câmpina, când s-au înregistrat 23,4 grade, iar cea mai mică temperatură a fost de -34,5 la Întorsura Buzăului, în ziua de Crăciun a anului 1998. Și la munte poate fi uneori foarte cald: de exemplu la Vf Omu au fost 9 grade, iar la Predeal peste 15.
Au fost multe exemple de temperaturi extrem de mari în decembrie în ultimii ani: de exemplu în Ajunul Crăciunului din 2014 au fost +19 grade la Târgoviște, iar pe 27 decembrie 2015 au fost 20 de grade la Târgoviște, Ploiești și Curtea de Argeș.
Mai mult, pe 16 decembrie 2019 au fost + 21 de grade la Târgoviște, Pătârlagele și Câmpina. Tot atunci erau 20 la Rădăuți, 18 la Sinaia cota 1500 și 15 grade la Întorsura Buzăului. Nu doar că vorbim de temperaturi foarte ridicate, dar și de faptul că au apărut în a doua parte a lunii, în timp ce recordurile din trecut erau în primele zile ale lunii.
Datele ANM arată că în 2001 a fost cea mai rece lună decembrie din ultimii 60 de ani, abaterea față de media de referință fiind uriașă: -4,7 grade. Extrem de reci au fost lunile decembrie din 1998, 1991, 1962, 1977 și 2002. Cele mai ploioase luni decembrie au fost în 1962 și 2014, iar cele mai calde luni decembrie au fost în 1982, 2019 și 2015, cu o abatere mai mare de 3 grade față de medie. Cald a fost în mai multe luni decembrie din acest secol: 2017, 2001, 2011, 2008, în timp ce în topul lunilor reci sunt aproape exclusiv luni decembrie din secolul trecut.
Cele mai secetoase luni decembrie au fost în 1972, 2013 și 2015, cu abateri mai mari de 80% față de media multianuală 1981-2010.
În afară de Câmpina, unde maxima absolută a fost de +23,4 grade, au mai fost orașe unde s-a trecut de 20 de grade: spre exemplu au fost 21,6 grade la Buzău (în 1989), 21 de grade la Constanța (în 1903) și 20,8 grade la București Filaret. La Predeal au fost +15 grade în 1989.
Minima absolută a fost la Întorsura Buzăului, -34,5 grade, iar la Vf Omu au fost -32,4 grade (în 1957). La Satu Mare au fost -30,4 grade, iar la Iași -29,5 grade.
Grosimea maximă a stratului de zăpadă a fost de 71 cm la București Băneasa în 1991, de 129 cm la Vf Omu în 1989, de 28 cm la Brașov în 1989 și de 46 cm la Baia Mare în 1986.
Cantitatea maximă lunară de precipitații înregistrată în decembrie a fost de 349,4 mm la Stâna de Vale în 1993, din care 137 mm au căzut într-o singură zi, fiind record absolut în țară pentru ultima lună din an.
Noiembrie și extremele vremii în România - De la +30 de grade, la peste 30 cm strat de zăpadă
Luna noiembrie poate aduce în mod excepțional și temperaturi de 28 - 30 de grade în prima sa parte, în timp ce în anii când vin mase de aer rece din Rusia, temperaturile pot scădea la sub -20 de grade și poate ninge ca-n ianuarie. Însă, în ultimii ani noiembrie a fost o lună mai caldă ca de obicei, cu temperaturi ca de septembrie în primele zile. În mod excepțional, în noiembrie pot fi +21 de grade la Predeal și +13 grade la Omu, însă pot fi și cazuri în care stratul de zăpadă poate ajunge la jumătate de metru în Iași sau la Câmpina.
Pe 4 noiembrie 2019 au fost 26 de grade la Turnu Măgurele și Zimnicea, iar pe 4 noiembrie 2018 au fost 27 de grade la Târgu Mureș, Baia Mare și Odorheiu Secuiesc. Pe 10 noiembrie 2010 au fost 27 de grade la Călărași, iar pe 29 noiembrie 2012 au fost 22 de grade în același oraș care deține și recordul absolut pentru noiembrie.
Datele ANM (Administraţia Naţională de Meteorologie arată că temperatura medie multianuală a lunii noiembrie nu depăşeşte 8 grade Celsius decât în zona litoralului. În zona montană joasă şi în depresiunile intramontane sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse între -2 şi 2 grade Celsius, iar în zona montană înaltă (peste 1500 metri) aceste valori coboară sub -2 grade şi uneori sub -4 grade Celsius.
Temperatura maximă absolută a lunii noiembrie în România este 30,5 grade Celsius şi a fost înregistrată la Călăraşi, în data de 1 noiembrie 1926. La Bucureşti, maxima absolută are valoarea de 29,4 grade Celsius, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, tot în data de 1 noiembrie 1926 ca şi maxima absolută pe ţară.
La Cluj maxima a fost de 26 de grade, la Constanța, de 27 de grade, iar la Iași, de 29 de grade. Chiar și pe vârful Omu au fost 13,6 grade în 1945, valoare uluitoare dacă ținem cont de minima de la Omu.
Astfel, la Vf.Omu, în data de 30 noiembrie 1957, au fost -30,8 grade, iar în zonele locuite, minima a fost de -28,3 grade la Joseni, în noiembrie 1993. La Bucureşti, minima absolută este de -19,4 grade Celsius, înregistrată în 26 noiembrie 1993, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. La Cluj, minima a fost -22 de grade, la Iași au fost -21 de grade, iar la Satu Mare și Tg Mureș au fost -20.
În ultimii ani a nins puțin în noiembrie în zonele de câmpie și podiș, dar au existat în trecut excepții, un exemplu fiind noiembrie 1995 când a nins mult, astfel că stratul de zăpadă a ajuns la 52 cm la Sibiu, 48 cm la Câmpina, 38 cm la Brașov și 90 cm la Predeal.
În ceea ce priveşte regimul precipitaţiilor din noiembrie, acesta înregistrează o uşoară creştere faţă de luna precedentă.
Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din noiembrie, la staţiile meteorologice din România, este de 357,9 mm, înregistrată la Dr. Tr. Severin, în anul 1937.
Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este 146,8 mm, la Dr. Tr. Severin, în data de 6 noiembrie 1937.