Munții sunt forme de relief înalte, cu vârfuri ascuțite și pante abrupte, care depășesc 800–1.000 de metri altitudine.
Mod de formare: majoritatea munților se formează prin coliziunea plăcilor tectonice (ex: Himalaya s-a născut când India a lovit Asia). Alții apar din vulcani (cum e Etna) sau eroziune veche (cum sunt Munții Apalași).
Caracteristici/elemente componente:
- Vârfuri înalte (ex: Everest, 8.848 m)
- Văi adânci și depresiuni;
- culmea;
- poala muntelui (baza muntelui).
Exemple:
- În lume: Himalaya (Asia) – cel mai înalt lanț muntos.
- În România: Munții Carpați – „coloana vertebrală” a țării noastre, cu vârful Moldoveanu (2.544 m).
Podișurile – sunt forme de relief înalte (300–1.000 m), dar plate sau ușor ondulate.
Mod de formare: Apar din ridicarea lentă a scoarței sau eroziunea munților vechi (ex: râurile taie văi adânci, lăsând platouri înalte).
Caracteristici:
- Suprafețe plane,
- versanți abrupți,
- râurile pot forma canioane.
Exemple:
- În lume: Podișul Tibet (Asia) – cel mai înalt, numit „Acoperișul lumii” (4.500 m).
- În România: Podișul Dobrogei – plat și vechi, cu peșteri și stânci calcaroase.
Dealurile – sunt forme de relief joase (200–800 m), cu pante domoale și vârfuri rotunjite.
Mod de formare: Se formează prin eroziunea munților (apa și vântul le „șlefuiesc”) sau mișcări tectonice mici. Uneori sunt rămășițe de podișuri erodate.
Exemple:
- Dealurile Toscanei (Italia) – celebre pentru vii și peisaje verzi.
- În România: Dealurile de Vest, Subcarpații.
Câmpiile – sunt forme de relief joase (sub 300 m), plate și întinse.
Mod de formare: prin depunerea de aluviuni (pământ adus de râuri) sau eroziunea veche a uscatului. Sunt adesea în zone joase, lângă râuri sau mări.
Caracteristici:
- Suprafețe plane, bune pentru culturi și așezări;
- Sol foarte fertil (aluviuni);
- Râuri leneșe și lacuri.
Exemple:
- În lume: Câmpia Panonică (Europa Centrală) – mare și fertilă.
- În România: Câmpia Română (sudul țării) – cea mai întinsă, cu culturi de grâu și floarea-soarelui.
