joi, 8 octombrie 2020

Geosistemul, ecosistemul și peisajul geografic

Geosistemul, ecosistemul și peisajul geografic sunt concepte care se referă la modele de organizare sistemică a mediului înconjurător. Studiul lor este abordat interdisciplinar. O caracteristică generală a acestor sisteme o constituie organizarea lor ierarhică, de la nivel local la nivel planetar, precum și evoluția lor prin stări de echilibre dinamice separate de momente șoc, praguri etc.

Știm deja că mediul înconjurător se raportează la societate și că maximum de complexitate a acestuia se află în  zona de contact scoarță (relief)- societate. Aici se întrepătrund elementele naturale și cele antropice formând un nou sistem, numit geosistem

Ca orice sistem, și geosistemul are coeziune internă, flux de materie, energie și informații. Trebuie precizat că geosistemul poate avea o dimensiune globală, regională, locală. 

Elementele care intră în alcătuirea geosistemului sunt:

  • primare (rocile, relieful, apa, clima)
  • derivate (vegetația, fauna, solul)
  • omul și elementele antropice (așezări, agricultură, industrie, transporturi).
Schimbările bruște ale elementelor din sistem, dacă depășesc posibilitățile de autoreglare, pot conduce la dereglări rapide sau bruște (despăduririle conduc la eroziunea solului, alunecări de teren). 

Geografia este știința care studiază componentele mediului și oferă o viziune coerentă asupra interacțiunii dintre mediu și societate. În urma acestei interacțiuni rezultă un spațiu calitativ nou, denumit peisaj geografic.

Peisajul geografic are o dinamică în timp, de la peisajul inițial, nemodificat de om, până la peisajul actual, transformat, antropizat, artificializat de om. Transformarea peisajului poate avea efecte negative (defrișări, poluare), sau pozitive (amenajări, reconstrucții). Dpdv al stării actuale și al tendinței de evoluție, peisajele indică trei direcții:

  • staționar
  • progresiv
  • regresiv

Ecosistemul este o unitate funcțională a biosferei în care se reunesc prin relații funcționale elemente biotice cu elemente abiotice. Știința care studiază ecosistemele se numește ecologia (ramură a biologiei)  


ecosisteme naturale terestre (prezentare ppt) - ecosistemul unei păduri.

Ecosistemele se subîmpart în 2 tipuri:
  • naturale (de apă, de uscat, subterane, de pădure)
  • artificiale (cele în care omul a intervenit prin înlăturarea unor elemente și introducerea altora).

Deșerturile Asiei