duminică, 14 martie 2021

Răspândirea geografică a populației. Elemente de diversitate umană

Europa are o populație de 720 mil. loc. 

Evoluția în timp a populației se numește dinamica populației. Dinamica populației este influențată de natalitate, mortalitate, spor natural și spor migratoriu. 

Sporul natural reprezintă diferența dintre natalitate și mortalitate. Când acest spor natural este negativ populația este în scădere și îmbătrânită. Europa, în cea mai mare parte se confruntă cu fenomenul de îmbătrânire a populației.

Sporul migratoriu reprezintă diferența dintre emigranți (cei care pleacă din țară) și imigranți (cei care intră în țară). Țările din vestul continentului au un spor migratoriu pozitiv (Germania, Franța, Italia, Spania); țările din centrul și estul continentului, dimpotrivă, se confruntă cu un spor migratoriu negativ (România, Bulgaria, Polonia). Acest spor migratoriu influențează structura etnică, lingvistică, confesională a țărilor.

Densitatea populației reprezintă raportul dintre numărul de locuitori și suprafață (loc/kmp). Europa are o densitate medie de 70 loc/kmp. Există state cu valori mai mari (în special țările mici ca întindere Belgia, Olanda, Germania) și state cu valori sub medie (în special țările nordice, montane Islanda, Finlanda, Norvegia).

Structura lingvistică

La nivelul continentului predomină limbile indo-europene: romanice (Italia, România, Spania), germanice (Germania, Austria, Elveția), slave (Ucraina, Bulgaria, Serbia). Se adaugă limbile ugrice (Ungaria, Finlanda), celtice (Irlanda, Scoția), greaca (Grecia și Cipru).

Structura confesională

Europa are o populație predominant creștină (catolici, ortodocși, protestanți).

Structura pe grupe de vârstă. Populația continentului nostru se află într-un proces de îmbătrânire. Astăzi 15 % din populația Europei a depășit 65 de ani. 

 

joi, 11 martie 2021

Diferențieri climatice și biogeografice



Diferențieri climatice

Factorii care influențează clima sunt:
- altitudinea diferită a formelor de relief;
- așezarea geografică a continentului;
- curenții oceanici calzi și reci;
- dispunerea reliefului montan în lungul meridianelor;
- forma continentului.

Prin întinderea sa latitudinală (din zona arctică până în zona antactică), America are toate tipurile de climă.




Regional sau local, succesiunea climatelor specifice acestor zone sunt influențate/modificate de o serie de factori geografici, dintre care se remarcă îndeosebi relieful și curenții oceanici.

Cordiliera Americană din vestul continentului are un dublu rol:

  • favorizează pătrunderea și înaintarea maselor de aer rece (polar) la latitudini mai mici: în America de Nord, înaintează iarna până spre Golful Mexic, iar în America de Sud aerul rece antarctic pătrunde spre nord până pe Platoul Brazilian și uneori chiar în zona amazoniană;

  • baraj natural în calea maselor de aer umed venite dinspre Oceanul Pacific, fapt care determină precipitații mai bogate pe versanții vestici și un climat arid în podișurile intramontane.

Relieful creează diferențieri și prin altitudine, etajarea climatică fiind foarte evidentă îndeosebi în masivele ce depășesc 5 000 de m.

Curenții oceanici imprimă zonelor de coastă caracteristicile lor termice și de umiditate, cei reci determinând în anumite zone formarea deșerturilor din imediata apropiere a litoralului (Atacama, cel mai arid deșert din lume).

Diferențieri biogeografice

Principalele zone biogeografice americane sunt: 
  • tundra – specifică în nordul Americii de Nord, Arhipelagul Arctic și pe coastele Groenlandei; 
  • pădurea de conifere – ocupă areale importante din America de Nord (taigaua nord- americană) de la Oceanul Pacific la Oceanul Atlantic; aici apar și specii de arbori diferite de cele din pădurile europene (bradul Douglas etc.); 
  • pădurea de foioase – ocupă îndeosebi versanții Munților Apalași și regiunile învecinate;
  • stepa – care poartă numele de prerie în Marile Câmpii/Great Plains (în mare parte a fost înlocuită cu terenuri agricole) și regiunile înconjurătoare și de pampas în câmpiile temperate sud-americane; 
  • vegetația de deșert și semideșert specifică podișurilor intracordiliere nord-americane cu climat temperat arid și semiarid (Marelui Bazin, Columbiei), Podișului Patagonia etc.; 
  • vegetația subtropicală cu păduri veșnic verzi (Golful Mexic, peninsulele Florida și California, sud-estul Braziliei) și asociații de tufișuri de tip chaparral (în Peninsula California) și matorral (în zona pacifică sud-americană, între 32-37° lat. S); 
  • vegetația de deșert și semideșert din regiunile cu climat tropical arid și semiarid (deșerturile nord-americane Sonora și Mojave; Deșertul Atacama, platourile sud-americane) unde apar numeroase specii de cactuși, yucca, agave, unele fiind endemice; 
  • savana – întâlnită numai în America de Sud, prezintă aspecte și denumiri diferite: llanos (în Câmpia Orinoco, vestul Podișului Guyanelor), campos (în Podișul Braziliei), caatinga (în nord-estul Podișului Braziliei); 
  • pădurea ecuatorială – are cea mai mare extindere în Câmpia Amazonului, unde este cunoscută sub numele de selvas); 
  • vegetația montană, etajată, specifică sistemului cordiliero-andin.

marți, 9 martie 2021

București

 

GESTIONAREA RESURSELOR, DEZVOLTAREA ECONOMICĂ și DEZVOLTAREA DURABILĂ

1. Dezvoltarea durabilă


Odată cu industrializarea și exploatarea resurselor într-un ritm alert, mediul bioticului a devenit din ce în ce mai vulnerabil. Impactul asupra schimbărilor se realizează asupra biosferei, atmosferei, hidrosferei și litosferei, prin perturbarea echilibrului ciclurilor normale.

În context global, dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care satisface cerințele prezentului, fără a compromite posibilitățile generațiilor viitoare de a răspunde propriilor nevoi (Raportul Brundtland din 1987, în cadrul Comisiei Internaționale a Mediului și Dezvoltării).

Cerințele minime pentru o dezvoltare durabilă includ următoarele:

- redimensionarea creșterii economice,

- tehnologii nepoluante,

- reorientarea spre alte resurse materiale și de energie,

- utilizarea rațională a resurselor naturale existente,

- monitorizarea creșterii și a exodului populației,

- eliminarea sărăciei,

- monitorizarea sănătății publice,

- utilizarea rațională a terenului și

- o dezvoltare/amenajare teritorială sistemică.

Odată cu creșterea populației a crescut și impactul dimensiunii economice globale asupra sistemului ecologic, preț pe care îl plătește Terra în perioada contemporană prin presiunea societății:
  • exploatarea resurselor naturale depășește astăzi, cu aproximativ 20%, capacitatea naturală a mediului de a se regenera;
  • arderea combustibililor fosili (petrol, gaze, cărbuni) produce emisii de dioxid de carbon și alte gaze (ce au efect de seră), care rețin o mare parte din emanațiile de căldură, contribuind la o încălzire climatică globală;
  • peste 1 000 de specii de animale sunt amenințate cu dispariția în următoarele decenii (mai ales prin reducerea și chiar dispariția habitatelor);
  • ritmul defrișării pădurilor (din 1990 până în 2002, suprafața acoperită cu pădure a scăzut de la 30% la 27,6%), în scopuri socio-economice, va diminua cu circa 40% suprafața totală în următoarele două decenii (potrivit FAO);
  • poluarea apei cu reziduuri și alte substanțe produse de societatea umană afectează 1 miliard de oameni, care nu au acces la apă potabilă;
  • scăderea fertilității solului conduce la reducerea productivității agricole;
  • exodul populației spre metropole a generat un decalaj mare între rural și urban;
  • pescuitul abundent a condus la dispariția unor specii din anumite locuri (morunul, din unele regiuni ale Mării Caspice);
  • producerea energiei nucleare (astăzi, în 32 de state sunt peste 435 de centrale nucleare, față de anul 1960, când funcționau numai 29 de reactoare în 5 țări), nemonitorizată corect, poate crea mari prejudicii în caz de dezastru (Cernobîl – Ucraina);
  • creșterea numărului de mijloace de transport cu motor, care elimină mari cantități de dioxid de carbon.
Toate acestea au condus societatea spre o dezvoltare economică cu valențe diferite pe plan global, dar cu impact, uneori ireversibil, asupra mediului. Se prevede o producere de energie verde, nepoluantă, pe scară largă, reprezentată de microenergie (solară, eoliană, biomasa, hidraulică), ca sursă alternativă.

2. Dezvoltarea economică și gestionarea resurselor

Gestionarea elementelor naturale exploatate se realizează numai pentru o anumită parte a acestora: pentru materii prime, combustibili, apă. Pentru altele, cum ar fi aerul sau solul, gestiunea aproape că lipsește. Dezvoltarea economică trebuie să țină cont și de elementele componente ale mediului ce participă la procesul economic, prin măsuri antipoluante și utilizarea rațională a acestora, precum și printr-o educație ecologică a societății. Subliniem principalele surse de energie:

  1. Petrolul se exploatează din aproximativ 128 de zone petroliere, cu rezerve mondiale evaluate la 360 miliarde de tone. Importante cantități se regăsesc în platformele continentale, în regiunile reci (polare și subpolare, din Alaska, Siberia Occidentală), aride (Sahara) și chiar în regiunile ecuatoriale (Amazonia, Guineea). Exploatarea este distribuită inegal pe Glob: Orientul Mijlociu, America de Nord, Europa estică și fostele țări CSI, Asia de Est și Oceania, Africa și Europa Occidentală. Țările cu cele mai ridicate exploatări sunt situate în arealul Golfului Persic (Arabia Saudită, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Irak). În viitor, centrele de exploatare se vor îndrepta spre țări precum Brazilia, Argentina, dar și spre țări din continentul african (Congo, Namibia, Gabon, Coasta de Fildeș).
  2. Rezervele de gaze naturale sunt apreciate la 5,450 miliarde m3, dintre care 20 de țări dețin 90% din rezervele mondiale. Principalele rezerve de gaze se întâlnesc în Orientul Mijlociu, în CSI, în Asia – fără statele CSI, în America de Nord și Sud, în Europa. Țările cu cele mai mari rezerve sunt Qatar, Iran, Arabia Saudită, Kuwait, Irak. Datorită prețului încă mic, gazul natural cunoaște o creștere continuă a consumului, în special în țările cu rezerve reduse.
  3. Cărbunele, cu rezerve evaluate la circa 11 000 miliarde tone, este distribuit neuniform pe suprafața Globului. Peste 80% din rezerve sunt deținute de 7 țări: SUA, Federația Rusă, China, iar restul sunt repartizate în Australia, Germania, India, Africa de Sud. Se estimează o scădere a utilizării cărbunelui în generarea energiei.
  4. Fisiunea nucleară prezintă numai obstacole de ordin social (exploatarea și depozitarea deșeurilor radioactive). A devenit resursă de bază pentru producerea energiei electrice la începutul anilor ‘70. Principalele țări care utilizează energia nucleară sunt SUA, Franța, Japonia și România (pe poziția 30). Franța deține primul loc, cu 76% din totalul energiei, urmată de un număr mare de țări, cu o proporție de peste 40% (Belgia, Slovacia, Coreea de Sud, Ucraina, Bulgaria). 
  5. Energia hidroelectrică prezintă o perspectivă importantă de utilizare, dar cu diferențieri mari pe suprafața Globului. Chiar dacă este o sursă inepuizabilă, cu influențe favorabile și asupra agriculturii (utilizarea apei și pentru irigații), ponderea sa va scădea datorită costurilor de construcție și întreținere a lacurilor.
  6. Energia solară poate fi exploatată aproape oriunde pe suprafața globului (repartizată inegal), fiind și cea mai nepoluantă sursă de energie. Singura problemă este legată de stocarea și de utilizarea acesteia pe timp de noapte, anotimp de iarnă, cer înnorat ș.a., dar și datorită costurilor ridicate de întreținere.
  7. Energia eoliană este, de asemenea, o formă de producere a energiei inepuizabile și nepoluante. Se preconizează, prin tehnologia modernă, că forța vântului ar putea produce energie de mai multe ori decât se produce astăzi cu ajutorul cărbunelui.
După anul 1980, în țările dezvoltate s-au impus tot mai mult sursele de energie mai puțin poluante și regenerabile, precum energia apelor curgătoare, solară, eoliană, geotermală, dar și reciclarea deșeurilor și valorificarea acestora. S-a trecut la recuperarea deșeurilor din ambalaje din lemn, carton și plastic, până la 60% în țările dezvoltate, reducând astfel gradul de poluare și defrișarea pădurilor. O altă măsură importantă a fost luată de SUA, prin adăugarea a 2% la valoarea finită a produselor industriale pentru cercetare și protecția mediului.

duminică, 7 martie 2021

Harta politică a Europei

 Europa este formată din 50 de state (lista poate fi consultată aici), despărțite între ele prin granițe. Aceste granițe pot fi naturale (un fluviu, un lac etc) sau artificiale (stabilite prin tratate între țările vecine).

Țările se deosebesc după:
  • întindere / suprafață (Rusia și Turcia se întind pe 2 continente), Franța, Germania, Spania cu suprafețe mari; dar există și țări cu suprafețe mici (lista lor este aici): Vatican, Malta ș.a.
  • după așezarea geografică:
    • țări insulare: Cipru, Islanda;
    • țări peninsulare: Italia, Danemarca;
    • țări continentale (fără litoral/fără ieșire la mare): Ungaria, Elveția;
  • după forma de guvernare:
    • republici (conduse de un președinte): Polonia, Cehia;
    • monarhii (conduse de un rege): Olanda, Suedia;
    • principate (conduse de un principe): Monaco;
    • state religioase (conduse de Papă): Vatican.
Temă în clasă / acasă:

1. Căutați pe atlase țările din peninsulele: Balcanică, Italică, Iberică, Iutlanda, Scandinavia.
2. Notați 4 țări fără litoral din Europa.
3. Scrieți pe caiete 5 țări alpine și 3 țări carpatice.
4. Căutați pe hartă țările cu ieșire la Marea Baltică și Golful Botnic.

joi, 4 martie 2021

Hidrografia Americii

 Caracteristici:

- rețeaua hidrografică a americii este variată: fluvii, lacuri, ape subterane;

- rețeaua hidrografică este influențată de relief și de climă;

- în continentul nord-american direcția fluviilor se suprapune meridianelor;

- în continentul sud-american fluviile se scurg în lungul paralelelor;

- văile sunt în general adânci (de tip canion) și apar rupturi de prag (cascade);

- aici sunt prezente printre cele mai mari sisteme fluviale de pe Glob, atât ca lungime, cât și ca suprafață;

- se deosebesc suprafețe endoreice (care nu comunică cu Oceanul Planetar, precum cele din „podișurile interioare”), dar și regiuni areice (fără scurgere, cum sunt zonele deșertice).



Lacurile

După modul de formare se deosebesc:
  • lacuri glaciare: Marile Lacuri Americane (Superior, Michigan, Ontario, Erie, Huron), Sclavilor, Urșilor, Renilor;
  • lacuri tectonice: Titicaca – cel mai mare lac de altitudine și lacul navigabil aflat la cea mai mare altitudine;
  • lacuri vulcanice - Lacul Crater – cel mai renumit lac vulcanic de pe glob; lacul cu cele mai pure ape din America de Nord;
  • lacuri carstice - Marion din Florida;
  • lacuri sărate - Marele Lac Sărat din Podișul Marelui Bazin;
  • lacuri antropice - L. Mead pe fluviul Colorado.






Resursele naturale. Impactul exploatării și valorificării resurselor asupra mediului

Resursele naturale sunt bogății utilizate de om în activități economice (industriale și agricole).

1. Resursele extraatmosferice și atmosferice

1.1. Energia solară este inepuizabilă, dar are un procent de valorificare scăzut (costuri mari de investiții). Zone cu cantități mari de energie solară: zona mediteraneană, Africa sahariană, Asia Centrală, Asia de SV, Centrul Australiei.

1.2. Energia eoliană are ca generator atmosfera și presupune valorificarea vântului. Pretabile sunt regiunile cu frecvență și viteză optimă a vântului. O serie de țări valorifică substanțial această formă de energie: Olanda, SUA, Canada, Franța, Marea Britanie.

2. Resursele hidrosferei

2.1. Resursele Oceanului Planetar presupun valorificarea mareelor, valurilor, curenților marini, variația pe verticală a temperaturii pe verticală a temperaturii dintre straturile de apă, a hidrogenului din apă, a substanțelor minerale (clor, natriu, magneziu, sulf, calciu).

2.2. Resursele apelor continentale cunosc o repartiție inegală pe suprafața continentelor. Este valorificată în cadrul irigațiilor, alimentarea cu apă a așezărilor, hidroenergie, transport, turism ș.a. Potențial foarte mare prezintă fluviile din Asia, Africa, America (Brahmaputra, Enisei, Columbia, Zair, Zambezi, Parana). Există o serie de state care valorifică acest potențial hidroenergetic: Norvegia, Suedia, Elveția, Italia; Brazilia, Paraguay, Argentina pe fluviul Parana; Rusia cu Volga, SUA cu Columbia și Colorado; Canada cu Sf. Laurențiu.

3. Resursele litosferei

3.1. Resursele energetice cuprind combustibilii și substanțele radioactive.

  • cărbunii sunt exploatați din bazinele Eurasia (Peciora, Moscova, Siberia), Nord American (Apalași, Michigan și Dakota);
  • petrolul este valorificat pe scară mare după anul 1900, odată cu inventarea motorului cu ardere internă. Importanță prezintă conductele de mari dimensiuni (magistralele) prin care sunt transportate aceste hidrocarburi din zona de extracție spre marii consumatori: din Orientul Mijlociu spre Europa. Mari producători: Orientul Apropiat și Mijlociu, Africa, America de Sud. 
  • gazele naturale se găsesc în cantități mari în Rusia, EAU, Iran, Qatar, SUA, Venezuela, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Algeria, Australia;
  • substanțele radioactive (uraniu, plutoniu, thoriu) se utilizează în centralele atomoelectrice (SUA, Rusia, Germania, Italia);
  • energia geotermală valorifică apele fierbinți care vin din interiorul scoarței. Sunt prezente în zone vulcanice și postvulcanice: zona pacifică, riftul african, Italia, Islanda;
  • minereurile feroase: fier, mangan, crom, nichel. Resurse însemnate se găsesc în Rusia, India, China, SUA, Canada, Brazilia, Africa de Sud;
  • minereurile neferoase: cupru, plumb, zinc, aur, argint (Africa de Sud, Australia, SUA, China, Canada);
  • roci de construcție: marmura (Grecia, Italia, Portugalia, România).
4. Resursele agricole

Agricultura astăzi poate fi încadrată în 2 tipuri majore:

  • tradițională (de subzistență), specifică în Africa, Asia;
  • modernă - America de Nord, Europa.
Resursele agricole sunt însă repartizate neuniform și formează regiuni agricole:

  • a tropicelor umede - aici se cultivă orez, porumb, mei, cacao, arborele de cauciuc;
  • a tropicelor cu umiditate sezonieră - orez, cafea, bumbac;
  • aridă: orez, porumb, bumbac - în zonele din apropierea râurilor;
  • subtropicală - mediteraneană (citrice, vița de vie) și musonică (orez, porumb, legume);
  • temperată - cereale, pășuni, pomi fructiferi;
  • subpolară - pășuni, creșterea animalelor.
Industria, agricultura și mediul natural

Activitățile economice își pun amprenta asupra calități mediului printr-o serie de poluanți care afectează aerul, solul, subsolul, apele).
Există și surse naturale de poluare:
  • solul prin particulele fine împrăștiate de vânt (pe distanțe variabile);
  • plantele prin polen și spori;
  • vulcanismul prin emanațiile de gaze, vapori de apă, particule de praf;
  • cutremurele prin efectele directe și indirecte;
  • praful cosmic cu caracter radioactiv; pe Terra ajung 1.000 t/an;
  • incendiile și inundațiile.

Deșerturile Asiei