Despăduririle, deșertificarea și poluarea duc la degradarea mediului.
Despăduririle
Dacă o perioadă lungă de timp defrișarea a fost un proces echilibrat, astăzi despăduririle au depășit puterea de regenerare a pădurilor. Lemnul este valorificat industrial: hârtie, mobilă, celuloză.
Suprafața inițială cu pădure (62 mil. kmp) s-a diminuat în ultimele două secole cu 1/3. Această distrugere a pădurii a condus la apariția unor fenomene negative:
- diminuarea biomasei
- distrugerea unui mediu complex
- reducerea cantității de oxigen cedat atmosferei
- reducerea diversității lumii vii
-eroziunea solului.
Cele mai mari suprafețe forestiere sunt ocupate cu taiga (12 mil kmp), pădurea ecuatorială (8 mil kmp), pădurile de foioase din zona temperată (6 mil kmp).
Deșertificarea
Deșertificarea este un proces de extindere a deșerturilor în arealele limitrofe. Cele mai mari suprafețe deșertice sunt în Africa (Sahara, Kalahari), Asia (Peninsula Arabia, Asia Centrală), Australia, America.
Poluarea
a. Poluarea aerului - presupune modificarea caracteristicilor aerului prin introducerea în atmosferă de către om a unor substanțe nocive asupra lumii vii. Surse de poluare: industria energetică, siderurgică, chimică, transporturile. Efectele poluării sunt accentuate în așezările situate în depresiuni (calm atmosferic, ca în Los Angeles, Ciudad de Mexico, Tokyo).
c. poluarea oceanelor - se petrece direct (deversări de substanțe poluante, chimice) sau indirect (prin aportul apelor poluate care se varsă în oceane). Cele mai poluate mări/oceane/țărmuri: Marea Mediterană, Marea Neagră, Marea Nordului, Golful Mexic, Marea Japoniei, litoralul pacific al Americii.
Hazardul este un fenomen întâmplător cu efecte negative.
Cutremurele produc vibrații puternice ale scoarței terestre, măsurabile după efecte (scara Mercalli, cu 12 grade) și după magnitudine (scara Richter, cu 9 grade).
Ca număr total, anual au loc circa 1 milion de cutremure pe Terra. Încep să fie periculoase de la circa 5 grade Richter în sus sau foarte periculoase de la 6–7 grade Richter în sus (în funcție de adâncimea focarului), când produc dezastre. Cutremurele suboceanice cu magnitudine mare provoacă tsunami, cu număr mare de victime.
În România, focarul principal al cutremurelor este în Vrancea.
Erupțiile vulcanice reprezintă fenomene de venire la zi a unor magme însoțite de gaze, vapori fierbinți de apă, explozii care împrăștie cenușă, lapili și bombe vulcanice. Devin dezastre prin afectarea unor localități, infectarea aerului, a plantelor sau a apei, a motoarelor, firelor electrice cu cenușă și elemente toxice sau acoperirea totală a unor așezări (Pompei, anul 79 d.Hr.).
Date despre cele mai devastatoare erupții vulcanice găsiți aici și aici.
Alunecările de teren -reprezintă deplasarea pe pante a unor mase de roci argiloase, umede și plastice, care pot antrena deasupra lor și alte tipuri de roci. Există o serie de factori care favorizează pregătirea și declanșarea alunecărilor, ca de exemplu: ajungerea apei la roca argiloasă, gradul de înclinare al pantei, ploile abundente. Pot fi luate mãsuri de prevenire sau de frânare a fenomenului: împãduriri, eliminarea rapidã a excesului de umiditate prin canalizãri subterane și de suprafațã, pãșunat rațional. România este una dintre țãrile europene cele mai afectate de alunecãri.
Prãbușirile de roci reprezintã cãderi sau rostogoliri bruște de stâncã și bolovani desprinși dintr-un versant abrupt, de obicei stâncos și fãrã vegetație. Cauza desprinderii acestora din roca rãmasã în loc se face prin dezagregãri provocate de îngheț–dezghețul repetat al apei pãtrunsã prin crãpãturile rocilor sau în urma unor ploi torențiale.
Curgerile de noroi, se produc în mod deosebit pe versanții estici ai Anzilor, în zonele calde, în urma unor ploi torențiale. Mase mari de apã și mâl coboarã și inundã regiunile joase de la poala munților.
Avalanșele sunt deplasãri rapide și masive de zãpadã, desprinse din acumulãrile importante de pe pãrțile înalte ale unui versant montan. Se produc pe versanții despãduriți, pe abrupturile alpine. Sunt declanșate de vânturi, trepidații, zgomote, o încãlzire bruscã a aerului etc. Apar frecvent în Alpi, unde produc victime multe, în Himalaya, Anzi, chiar în Carpați.
Hazardurile climatice
Secetele se considerã instalate când mai mult de 10 zile din varã și peste 14 zile în sezonul rece nu cad precipitații, concomitent cu secãtuirea umezelii din sol. În România, regiunile cele mai afectate de secetã sunt: Bãrãganul, Dobrogea, Podișul Moldovei și alte areale din Câmpia Românã sau de Vest.
Ciclonii tropicali, numiți și uragane pentru efectele lor, iau naștere deasupra oceanelor la latitudini de 5–20º. Se deplaseazã apoi latitudinal, est-vest și afecteazã insule și fâșii continentale, sub formã de furtuni violente, cu ploi puternice și viteze cuprinse între 100–350 km/h. Anual pot apãrea pânã la 70 de cicloni tropicali.
Tornadele se manifestã ca un nor-vârtej sub formã de pâlnie sau coloanã, ce absoarbe și rupe totul pe unde trece. Se formeazã mai ales pe continent, între latitudinile de 20–60º și au caracter local. Tornadele apar mai ales în SUA (pânã la 160 de zile cu tornade), China, Europa, estul Rusiei etc. Pe ocean sunt rare și poartã numele de trombe marine.
Hazardele hidrologice scot în prim-plan inundațiile, cu enorm de multe victime și pagube. Dacã luncile sunt îndiguite necorespunzãtor, la viituri foarte mari digurile pot fi rupte și tot ce existã în lunca amenajatã de om este inundat și distrus. Exemple din România: inundațiile Timișului în Banat (2005), ale Siretului (debitul a atins 4 630 m/s în 14 iulie 2005) sau ale Dunãrii (aprilie–mai 2006).Inundații puternice și frecvente au loc datoritã musonilor, în sud-estul Asiei, în China, dar și în America de Sud, SUA, Canada, Japonia, vestul Europei.
Hazardele oceanice, în afara unor accidente tehnice ale vapoarelor sau deteriorãri și scufundãri la furtuni, mai includ:
Valurile tsunami, care ating înãlțimi pânã la 30 m și pot izbi cu mare putere amenajãrile și așezãrile de la litoralele mai joase. Sunt provocate de cutremure suboceanice sau erupții vulcanice.
Aisbergurile, periculoase în trecut, de ele putându-se lovi vapoarele (cazul Titanicului).
El Niño, un fenomen complex (climato-oceanic) care inverseazã și încãlzește curentul de lângã coastele Perului și Ecuadorului, provocând pagube pescarilor și ploi puternice, dar, concomitent, și secetã în Australia, Indonezia și Filipine.
Hazardurile biologice declanșeazã diferite boli, epidemii mortale, distrugerea culturilor sau moartea în masã a animalelor. Se cunosc, mai ales în trecut, invazia lãcustelor, epidemiile de ciumã (25 milioane de morți în Europa medievalã), holerã, leprã (la Tichilești, Tulcea, mai sunt încã 23 de bolnavi de leprã), mai recent SIDA, iar în 2006, gripa aviarã, pandemia SARS CoV-2.
Hazardurile antropice reprezintă evenimente accidentale datorate activităților omului: poluarea radioactivă, poluarea chimică, explozii, atentate, incendii etc. toate acestea au efecte asupra omului și asupra mediului.
- s-au format odată cu Carpații prin încrețirea scoarței
- sunt alcătuiți din gresii, marne și argile
- sunt formați din dealuri și depresiuni
- au altitudini de 300-1000 de metri
- fac trecerea de la Carpați la unitățile de relief învecinate
Diviziuni: SBC Moldovei, SBC de Curbură, SBC Getici
Subcarpații Moldovei
Limite - la nord – valea Moldovei - la sud – valea Trotușului Geologia - roci sedimentare cutate (gresii, marne) Relieful Aspecte specifice - s-au format odată cu Carpații prin încrețirea scoarței - atitudinea maximă este de 911 m în Culmea Pleșului - fac trecerea de la Carpați la Podișul Moldovei - alcătuiți dintr-un singur șir de dealuri și de depresiuni Diviziuni : - Depresiunea Neamțului, străbătută de râul Neamț (Ozana), închisă de Culmea Pleșului (911 m) ; - Depresiunea Cracău-Bistrița, străbătută de râurile Cracău și Bistrița ; este închisă la exterior de Dealul Bistriței ; - Depresiunea Tazlău-Cașin, traversată de râurile Tazlău și Cașin, afluenți ai Trotușului Hidrografia Resursele naturale - petrol, gaze naturale, cărbuni, lemn, sare, ape minerale (Bălțătești, Oglinzi)
Subcarpații de Curbură
Limite - la nord – Valea Trotușului - la vest –Valea Dâmboviței Geologia - roci sedimentare cutate (fliș): gresii, marne, argile Relieful Aspecte specifice - Subcarpații de Curbura fac trecerea de la Carpați direct la Câmpia Română - altitudinea maximă este de 996 m, în Măgura Odobești - reprezintă cel mai complex sector al Subcarpaților, fiind alcătuit din două șiruri de dealuri și de depresiuni ; - sunt fragmentați - aici apar fenomene naturale deosebite : «vulcanii noroioși» (de la Berca și Arbănași) și «focurile vii» de la Andreiașu - în această regiune se produc frecvente cutremure Diviziuni: - Depresiuni: Vrancei, Pucioasa, Câmpina, Vălenii de Munte; - dealuri: Istrița, Dealu Mare, Mg. Odobești Hidrografia - râurile: Putna, Milcov, Buzău, Teleajen Resursele naturale - petrol, gaze naturale, cărbuni, lemn, sare, ape minerale
Subcarpații Getici Limite - la est – Valea Dâmboviței - la vest – Valea Motrului Geologia - roci sedimentare cutate: gresii, marne, argile Relieful - Subcarpații de Curbură fac trecerea de la Carpații Meridionali la Podișul Getic - Altitudinea maxima este de 1218 m, în Măgura Chiciora și 1018 m în Măgura Mățău - Oltul îi împarte in două sectoare : unul la est de Olt cu depresiuni mici (Câmpulung) și unul la vest de Olt, cu depresiuni mari (Depresiunea Subcarpatică Olteană, Depresiunea Tg. Jiu) - Sunt fragmentați, fiind străbătuți de numeroase râuri Diviziuni : - Depresiuni : Câmpulung, Tismana, Horezu; - dealuri: Bran, Mg. Slătioarei, Mg. Chiciora Hidrografia - râurile : Jiu cu Motru si Gilort ; Oltul cu afluenții Olteț si Topolog ; Argeș Resursele naturale - petrol, gaze naturale, cărbuni, lemn, sare, ape minerale.
Între caracteristicile mediului și aspectul lui exterior există o legătură directă. Aceste caracteristici sunt bine surprinse în peisajul geografic. De exemplu mediul pădurilor ecuatoriale cuprinde un peisaj cu vegetație bogată, variată și etajată.
În cadrul mediului înconjurător există un element central care dă personalitate mediului și peisajului:
relieful - pentru mediul și peisajul montan
apa - pentru mediul și peisajul: lacurilor, deltelor, fluviilor
gheața - dacă discutăm de mediul și peisajul Groenlandei sau al Antarcticii
vegetația - când vorbim de mediul și peisajul corespunzător din taiga etc
Mediul și peisajul se caracterizează și prin dinamică și prin evoluție. În urma evoluției, mediile și peisajele se pot modifica temporar sau definitiv.
Amintim în acest sens:
eroziunea terenurilor - determinată de agenți externi (vânt, precipitații, om), cu efecte asupra scurgerii, a rețelei hidrografice, a vegetației și a solurilor
glaciațiile - au dus la modificări asupra reliefului, a vegetației, faunei
erupțiile vulcanice - aduc modificări rapide asupra atmosferei și asupra reliefului
Caracteristicile mediului înconjurător diferă în funcție de componentele sale, de evoluția acestora și de modul de interacțiune cu sistemele exterioare mediului.
La nivelul planetei se disting următoarele medii geografice:
mediul pădurilor ecuatoriale
se dezvoltă între 5-10° lat N/S
temp de 24-26° C
pp de 2000 mm/an
vegetația este luxuriantă și etajată (40 m înălțime) și cuprinde mahonul, palisandrul, acaju
fauna bogată: maimuțe, păsări, insecte
soluri lateritice
mediul pădurilor musonice
Asia de S și SE
2 anotimpuri: unul ploios, unul secetos
temp 20-30° C
veg etajată (30 m), teckul
fauna diversificată, reptile
mediul savanelor
Africa, America de S, Asia
2 anotimpuri (secetos/ploios)
veg: ierburi (1-3 m), arbori (baobabul, acacia)
fauna: ierbivore și carnivore (elefantul, girafa, leul)
soluri roșii de savană
mediul deșerturilor tropicale
se formează în lungul tropicelor
temp ziua de 40°C, noaptea 0° C
pp sub 200 mm/an
oaze
mediul mediteranean
S Europei
ierni ploioase, veri secetoase
veg pinul de Alep, maquis, gariga
fauna: broasca țestoasă, vipera cu corn
soluri terra rosa
mediul stepelor
E Europei, C Asiei
ierburi și ierbivore
cernoziomul
mediul forestier
foioase și conifere
N Americii, N Europei, N Asiei
solurile sunt brune de pădure și podzolurile
pădurile din zona temperată
taigaua
mediul montan
impune etajarea climei și a vegetației (temperatura scade cu altitudinea, precipitațiile cresc cu altitudinea)
Geosistemul, ecosistemul și peisajul geografic sunt concepte care se referă la modele de organizare sistemică a mediului înconjurător. Studiul lor este abordat interdisciplinar. O caracteristică generală a acestor sisteme o constituie organizarea lor ierarhică, de la nivel local la nivel planetar, precum și evoluția lor prin stări de echilibre dinamice separate de momente șoc, praguri etc.
Știm deja că mediul înconjurător se raportează la societate și că maximum de complexitate a acestuia se află în zona de contact scoarță (relief)- societate. Aici se întrepătrund elementele naturale și cele antropice formând un nou sistem, numit geosistem.
Ca orice sistem, și geosistemul are coeziune internă, flux de materie, energie și informații. Trebuie precizat că geosistemul poate avea o dimensiune globală, regională, locală.
Elementele care intră în alcătuirea geosistemului sunt:
primare (rocile, relieful, apa, clima)
derivate (vegetația, fauna, solul)
omul și elementele antropice (așezări, agricultură, industrie, transporturi).
Schimbările bruște ale elementelor din sistem, dacă depășesc posibilitățile de autoreglare, pot conduce la dereglări rapide sau bruște (despăduririle conduc la eroziunea solului, alunecări de teren).
Geografia este știința care studiază componentele mediului și oferă o viziune coerentă asupra interacțiunii dintre mediu și societate. În urma acestei interacțiuni rezultă un spațiu calitativ nou, denumit peisaj geografic.
Peisajul geografic are o dinamică în timp, de la peisajul inițial, nemodificat de om, până la peisajul actual, transformat, antropizat, artificializat de om. Transformarea peisajului poate avea efecte negative (defrișări, poluare), sau pozitive (amenajări, reconstrucții). Dpdv al stării actuale și al tendinței de evoluție, peisajele indică trei direcții:
staționar
progresiv
regresiv
Ecosistemul este o unitate funcțională a biosferei în care se reunesc prin relații funcționale elemente biotice cu elemente abiotice. Știința care studiază ecosistemele se numește ecologia (ramură a biologiei)
