GESTIONAREA RESURSELOR, DEZVOLTAREA ECONOMICĂ și DEZVOLTAREA DURABILĂ

1. Dezvoltarea durabilă

Odată cu industrializarea și exploatarea resurselor într-un ritm alert, mediul bioticului a devenit din ce în ce mai vulnerabil. Impactul asupra schimbărilor se realizează asupra biosferei, atmosferei, hidrosferei și litosferei, prin perturbarea echilibrului ciclurilor normale.

În context global, dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care satisface cerințele prezentului, fără a compromite posibilitățile generațiilor viitoare de a răspunde propriilor nevoi (Raportul Brundtland din 1987, în cadrul Comisiei Internaționale a Mediului și Dezvoltării).

Cerințele minime pentru o dezvoltare durabilă includ următoarele:

- redimensionarea creșterii economice,

- tehnologii nepoluante,

- reorientarea spre alte resurse materiale și de energie,

- utilizarea rațională a resurselor naturale existente,

- monitorizarea creșterii și a exodului populației,

- eliminarea sărăciei,

- monitorizarea sănătății publice,

- utilizarea rațională a terenului și

- o dezvoltare/amenajare teritorială sistemică.

Odată cu creșterea populației a crescut și impactul dimensiunii economice globale asupra sistemului ecologic, preț pe care îl plătește Terra în perioada contemporană prin presiunea societății:

• exploatarea resurselor naturale depășește astăzi, cu aproximativ 20%, capacitatea naturală a mediului de a se regenera;

• arderea combustibililor fosili (petrol, gaze, cărbuni) produce emisii de dioxid de carbon și alte gaze (ce au efect de seră), care rețin o mare parte din emanațiile de căldură, contribuind la o încălzire climatică globală;

• peste 1 000 de specii de animale sunt amenințate cu dispariția în următoarele decenii (mai ales prin reducerea și chiar dispariția habitatelor);

• ritmul defrișării pădurilor (din 1990 până în 2002, suprafața acoperită cu pădure a scăzut de la 30% la 27,6%), în scopuri socio-economice, va diminua cu circa 40% suprafața totală în următoarele două decenii (potrivit FAO);

• poluarea apei cu reziduuri și alte substanțe produse de societatea umană afectează 1 miliard de oameni, care nu au acces la apă potabilă;

• scăderea fertilității solului conduce la reducerea productivității agricole;

• exodul populației spre metropole a generat un decalaj mare între rural și urban;

• pescuitul abundent a condus la dispariția unor specii din anumite locuri (morunul, din unele regiuni ale Mării Caspice);

• producerea energiei nucleare (astăzi, în 32 de state sunt peste 435 de centrale nucleare, față de anul 1960, când funcționau numai 29 de reactoare în 5 țări), nemonitorizată corect, poate crea mari prejudicii în caz de dezastru (Cernobîl – Ucraina);

• creșterea numărului de mijloace de transport cu motor, care elimină mari cantități de dioxid de carbon.

Toate acestea au condus societatea spre o dezvoltare economică cu valențe diferite pe plan global, dar cu impact, uneori ireversibil, asupra mediului. Se prevede o producere de energie verde, nepoluantă, pe scară largă, reprezentată de microenergie (solară, eoliană, biomasa, hidraulică), ca sursă alternativă.

2. Dezvoltarea economică și gestionarea resurselor

Gestionarea elementelor naturale exploatate se realizează numai pentru o anumită parte a acestora: pentru materii prime, combustibili, apă. Pentru altele, cum ar fi aerul sau solul, gestiunea aproape că lipsește. Dezvoltarea economică trebuie să țină cont și de elementele componente ale mediului ce participă la procesul economic, prin măsuri antipoluante și utilizarea rațională a acestora, precum și printr-o educație ecologică a societății. Subliniem principalele surse de energie:

1. Petrolul se exploatează din aproximativ 128 de zone petroliere, cu rezerve mondiale evaluate la 360 miliarde de tone. Importante cantități se regăsesc în platformele continentale, în regiunile reci (polare și subpolare, din Alaska, Siberia Occidentală), aride (Sahara) și chiar în regiunile ecuatoriale (Amazonia, Guineea). Exploatarea este distribuită inegal pe Glob: Orientul Mijlociu, America de Nord, Europa estică și fostele țări CSI, Asia de Est și Oceania, Africa și Europa Occidentală. Țările cu cele mai ridicate exploatări sunt situate în arealul Golfului Persic (Arabia Saudită, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Irak). În viitor, centrele de exploatare se vor îndrepta spre țări precum Brazilia, Argentina, dar și spre țări din continentul african (Congo, Namibia, Gabon, Coasta de Fildeș).
2. Rezervele de gaze naturale sunt apreciate la 5,450 miliarde m3, dintre care 20 de țări dețin 90% din rezervele mondiale. Principalele rezerve de gaze se întâlnesc în Orientul Mijlociu, în CSI, în Asia – fără statele CSI, în America de Nord și Sud, în Europa. Țările cu cele mai mari rezerve sunt Qatar, Iran, Arabia Saudită, Kuwait, Irak. Datorită prețului încă mic, gazul natural cunoaște o creștere continuă a consumului, în special în țările cu rezerve reduse.
3. Cărbunele, cu rezerve evaluate la circa 11 000 miliarde tone, este distribuit neuniform pe suprafața Globului. Peste 80% din rezerve sunt deținute de 7 țări: SUA, Federația Rusă, China, iar restul sunt repartizate în Australia, Germania, India, Africa de Sud. Se estimează o scădere a utilizării cărbunelui în generarea energiei.
4. Fisiunea nucleară prezintă numai obstacole de ordin social (exploatarea și depozitarea deșeurilor radioactive). A devenit resursă de bază pentru producerea energiei electrice la începutul anilor ‘70. Principalele țări care utilizează energia nucleară sunt SUA, Franța, Japonia și România (pe poziția 30). Franța deține primul loc, cu 76% din totalul energiei, urmată de un număr mare de țări, cu o proporție de peste 40% (Belgia, Slovacia, Coreea de Sud, Ucraina, Bulgaria). 
5. Energia hidroelectrică prezintă o perspectivă importantă de utilizare, dar cu diferențieri mari pe suprafața Globului. Chiar dacă este o sursă inepuizabilă, cu influențe favorabile și asupra agriculturii (utilizarea apei și pentru irigații), ponderea sa va scădea datorită costurilor de construcție și întreținere a lacurilor.
6. Energia solară poate fi exploatată aproape oriunde pe suprafața globului (repartizată inegal), fiind și cea mai nepoluantă sursă de energie. Singura problemă este legată de stocarea și de utilizarea acesteia pe timp de noapte, anotimp de iarnă, cer înnorat ș.a., dar și datorită costurilor ridicate de întreținere.
7. Energia eoliană este, de asemenea, o formă de producere a energiei inepuizabile și nepoluante. Se preconizează, prin tehnologia modernă, că forța vântului ar putea produce energie de mai multe ori decât se produce astăzi cu ajutorul cărbunelui.

După anul 1980, în țările dezvoltate s-au impus tot mai mult sursele de energie mai puțin poluante și regenerabile, precum energia apelor curgătoare, solară, eoliană, geotermală, dar și reciclarea deșeurilor și valorificarea acestora. S-a trecut la recuperarea deșeurilor din ambalaje din lemn, carton și plastic, până la 60% în țările dezvoltate, reducând astfel gradul de poluare și defrișarea pădurilor. O altă măsură importantă a fost luată de SUA, prin adăugarea a 2% la valoarea finită a produselor industriale pentru cercetare și protecția mediului.

Harta politică a Europei

 Europa este formată din 50 de state (lista poate fi consultată aici), despărțite între ele prin granițe. Aceste granițe pot fi naturale (un fluviu, un lac etc) sau artificiale (stabilite prin tratate între țările vecine).

Țările se deosebesc după:

• întindere / suprafață (Rusia și Turcia se întind pe 2 continente), Franța, Germania, Spania cu suprafețe mari; dar există și țări cu suprafețe mici (lista lor este aici): Vatican, Malta ș.a.
• după așezarea geografică:
• țări insulare: Cipru, Islanda;
• țări peninsulare: Italia, Danemarca;
• țări continentale (fără litoral/fără ieșire la mare): Ungaria, Elveția;
• după forma de guvernare:
• republici (conduse de un președinte): Polonia, Cehia;
• monarhii (conduse de un rege): Olanda, Suedia;
• principate (conduse de un principe): Monaco;
• state religioase (conduse de Papă): Vatican.

Temă în clasă / acasă:

1. Căutați pe atlase țările din peninsulele: Balcanică, Italică, Iberică, Iutlanda, Scandinavia.
2. Notați 4 țări fără litoral din Europa.
3. Scrieți pe caiete 5 țări alpine și 3 țări carpatice.
4. Căutați pe hartă țările cu ieșire la Marea Baltică și Golful Botnic.

Hidrografia Americii

 Caracteristici:

- rețeaua hidrografică a americii este variată: fluvii, lacuri, ape subterane;

- rețeaua hidrografică este influențată de relief și de climă;

- în continentul nord-american direcția fluviilor se suprapune meridianelor;

- în continentul sud-american fluviile se scurg în lungul paralelelor;

- văile sunt în general adânci (de tip canion) și apar rupturi de prag (cascade);

- aici sunt prezente printre cele mai mari sisteme fluviale de pe Glob, atât ca lungime, cât și ca suprafață;

- se deosebesc suprafețe endoreice (care nu comunică cu Oceanul Planetar, precum cele din „podișurile interioare”), dar și regiuni areice (fără scurgere, cum sunt zonele deșertice).

Lacurile

După modul de formare se deosebesc:

• lacuri glaciare: Marile Lacuri Americane (Superior, Michigan, Ontario, Erie, Huron), Sclavilor, Urșilor, Renilor;
• lacuri tectonice: Titicaca – cel mai mare lac de altitudine și lacul navigabil aflat la cea mai mare altitudine;
• lacuri vulcanice - Lacul Crater – cel mai renumit lac vulcanic de pe glob; lacul cu cele mai pure ape din America de Nord;
• lacuri carstice - Marion din Florida;
• lacuri sărate - Marele Lac Sărat din Podișul Marelui Bazin;
• lacuri antropice - L. Mead pe fluviul Colorado.

Resursele naturale. Impactul exploatării și valorificării resurselor asupra mediului

Resursele naturale sunt bogății utilizate de om în activități economice (industriale și agricole).

1. Resursele extraatmosferice și atmosferice

1.1. Energia solară este inepuizabilă, dar are un procent de valorificare scăzut (costuri mari de investiții). Zone cu cantități mari de energie solară: zona mediteraneană, Africa sahariană, Asia Centrală, Asia de SV, Centrul Australiei.

1.2. Energia eoliană are ca generator atmosfera și presupune valorificarea vântului. Pretabile sunt regiunile cu frecvență și viteză optimă a vântului. O serie de țări valorifică substanțial această formă de energie: Olanda, SUA, Canada, Franța, Marea Britanie.

2. Resursele hidrosferei

2.1. Resursele Oceanului Planetar presupun valorificarea mareelor, valurilor, curenților marini, variația pe verticală a temperaturii pe verticală a temperaturii dintre straturile de apă, a hidrogenului din apă, a substanțelor minerale (clor, natriu, magneziu, sulf, calciu).

2.2. Resursele apelor continentale cunosc o repartiție inegală pe suprafața continentelor. Este valorificată în cadrul irigațiilor, alimentarea cu apă a așezărilor, hidroenergie, transport, turism ș.a. Potențial foarte mare prezintă fluviile din Asia, Africa, America (Brahmaputra, Enisei, Columbia, Zair, Zambezi, Parana). Există o serie de state care valorifică acest potențial hidroenergetic: Norvegia, Suedia, Elveția, Italia; Brazilia, Paraguay, Argentina pe fluviul Parana; Rusia cu Volga, SUA cu Columbia și Colorado; Canada cu Sf. Laurențiu.

3. Resursele litosferei

3.1. Resursele energetice cuprind combustibilii și substanțele radioactive.

• cărbunii sunt exploatați din bazinele Eurasia (Peciora, Moscova, Siberia), Nord American (Apalași, Michigan și Dakota);
• petrolul este valorificat pe scară mare după anul 1900, odată cu inventarea motorului cu ardere internă. Importanță prezintă conductele de mari dimensiuni (magistralele) prin care sunt transportate aceste hidrocarburi din zona de extracție spre marii consumatori: din Orientul Mijlociu spre Europa. Mari producători: Orientul Apropiat și Mijlociu, Africa, America de Sud. 
• gazele naturale se găsesc în cantități mari în Rusia, EAU, Iran, Qatar, SUA, Venezuela, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Algeria, Australia;
• substanțele radioactive (uraniu, plutoniu, thoriu) se utilizează în centralele atomoelectrice (SUA, Rusia, Germania, Italia);
• energia geotermală valorifică apele fierbinți care vin din interiorul scoarței. Sunt prezente în zone vulcanice și postvulcanice: zona pacifică, riftul african, Italia, Islanda;
• minereurile feroase: fier, mangan, crom, nichel. Resurse însemnate se găsesc în Rusia, India, China, SUA, Canada, Brazilia, Africa de Sud;
• minereurile neferoase: cupru, plumb, zinc, aur, argint (Africa de Sud, Australia, SUA, China, Canada);
• roci de construcție: marmura (Grecia, Italia, Portugalia, România).

4. Resursele agricole

Agricultura astăzi poate fi încadrată în 2 tipuri majore:

• tradițională (de subzistență), specifică în Africa, Asia;
• modernă - America de Nord, Europa.

Resursele agricole sunt însă repartizate neuniform și formează regiuni agricole:

• a tropicelor umede - aici se cultivă orez, porumb, mei, cacao, arborele de cauciuc;
• a tropicelor cu umiditate sezonieră - orez, cafea, bumbac;
• aridă: orez, porumb, bumbac - în zonele din apropierea râurilor;
• subtropicală - mediteraneană (citrice, vița de vie) și musonică (orez, porumb, legume);
• temperată - cereale, pășuni, pomi fructiferi;
• subpolară - pășuni, creșterea animalelor.

Industria, agricultura și mediul natural

Activitățile economice își pun amprenta asupra calități mediului printr-o serie de poluanți care afectează aerul, solul, subsolul, apele).

Există și surse naturale de poluare:

• solul prin particulele fine împrăștiate de vânt (pe distanțe variabile);
• plantele prin polen și spori;
• vulcanismul prin emanațiile de gaze, vapori de apă, particule de praf;
• cutremurele prin efectele directe și indirecte;
• praful cosmic cu caracter radioactiv; pe Terra ajung 1.000 t/an;
• incendiile și inundațiile.

Ce este AMOC? E la cel mai scăzut nivel din ultimii 1.000 de ani și poate aduce apocalipsa în Europa și SUA

 

Un articol interesant despre schimbările climatice care pot afecta Europa. 

Raportul dintre așezări și dezvoltare. Tendințe ale evoluției așezărilor

 Asocierea omului în grupuri sociale a dus la apariția primelor forme de locuire: satele și orașele. Aceste forme au evoluat continuu, de la forme simple la forme tot mai complexe, de la sate la megalopolisuri.

Satele sunt așezări cu un număr mic de locuitori, în care populația se ocupă, în special, cu agricultura. Satele au apărut în zone favorabile: cu relief, climă, ape și resurse optime pentru dezvoltare. 

Elementele unui sat: 

• vatra sau intravilanul; 
• moșia (terenurile agricole) și 
• populația. 

După structură se deosebesc:  

• sate risipite - zona montană;
• sate răsfirate - zona deluroasă;
• sate adunate, compacte - zona de câmpie;
• sate liniare - în lungul unei căi de comunicație;
• sate stup - în zona mediteraneană, cu relief accidentat.

După funcție putem discuta despre sate:

• agricole;
• industriale;
• mixte;
• agro-turistice.

Orașele sunt așezări cu un număr mare de locuitori, cu funcții și dotări complexe.

cele mai vechi orașe au fost Ierihon și Ur (apărute în mileniul VII î.Ch); Memphis și Teba (Egipt) (2.800 î. Ch); în perioada romană (Roma, Londra, Paris, Napoca, Tomis); în perioada medievală apar și se dezvoltă târgurile (Hamburg sau St. Petersburg, Târgu Mureș) și orașele cetate (Suceava, Făgăraș, Timișoara).

Structura populației pe medii: urban - rural

La nivel global există diferențe dpdv de la un continent la altul, de la o țară la alta sau chiar de la o regiune la alta. Cert este că proporția populației rurale se află într-un proces de scădere: de la 77% (1950) la 50% (2005), iar prognozele dau 28% pentru 2030.

Populația urbană în schimb cunoaște o creștere tot mai accentuată în ultimele decenii pe baza creșterii industrializării, a creșterii productivității agricole, dezvoltării transporturilor. Dacă în 1900 populația urbană reprezenta doar 10% din populația globală, astăzi are valori de peste 50% și prognoze pentru 2030 de 72%.

Pe continente se detașează America de Nord cu 77%, iar la polul opus Africa cu 3,7%.

Pe țări, Hong Kong și Singapore au peste 95%, Australia, Belgia și Olanda peste 87%; Mali și Uganda doar 5%.

Orașele milionare au crescut și ele de la 17 în anul 1900, la 300 în anul 2000. Cele mai mari orașe din lume pot fi analizate aici. 

Odată cu creșterea orașelor s-au diversificat și funcțiile acestora. Astăzi se întâlnesc orașe:

• industriale - majoritatea orașelor mici și foarte mici (Petroșani);
• porturi - Rotterdam, Singapore, Constanța;
• comerciale - Leipzig;
• administrative - capitale: Budapesta, Cairo, Seul;
• turistice: Vatra Dornei, sinaia, Karlovy-Vary;
• complexe - marile orașe.

Consecințe ale creșterii necontrolate a urbanizării

- poluarea excesivă;

- insuficiența apei potabile și a locuințelor;

- aglomerarea cu automobile;

- șomajul;

- insecuritatea;

- prostituția, drogurile, alcoolismul și slăbirea legăturilor familiale.

Forme ale aglomerării urbane

- orașul propriu-zis - cu limite bine exprimate;

- aglomerarea urbană - format dintr-un oraș și comunele și orășelele din jur;

- conurbația - cuprinde orașe mari apropiate, gen Osaka-Kobe;

- metropola - este formată dintr-un oraș milionar și alte orașe din jur (Tokyo, New York, Moscova);

- megalopolisul - este cea mai avansată formă de aglomerare urbană ce se întinde pe zeci de mii de kmp și cuprinde zeci de milioane de oameni. Megalopolisul este format din mai multe metropole care funcționează ca poli de creștere (de atracție): Boswash (are o suprafață de 40.000 kmp și peste 50 mil locuitori; aici se află orașele: Boston, Washington, New York, Baltimore, Philadelphia ș.a.), Chipitts sau Megalopolisul Marilor Lacuri (cu peste 55 mil. locuitori: Chicago, Pittsburg, Detroit, Cleveland, Toronto), Sansan sau Megalopolisul californian (peste 38 mil. loc: San Francisco, San Diego, Los Angeles ș.a) și megalopolisul brazilian (45 mil. loc: Rio de Janeiro, Sao Paulo, Belo Horizonte).

Resursele umane și dezvoltarea

 Resursele umane cuprind componenta umană a oricărei activități. Resursele umane au o serie de caracteristici:

• elemente cantitative: număr, evoluție numerică, repartiție geografică, densitate, spor natural;
• structură și pregătire profesională: ponderea diferitelor ocupații, structura populației active;
• gradul de înnoire a populației: indică tendința demografică a unei populații.

Dezvoltarea economică a unei regiuni sau a unei țări este determinată de forța de muncă și înzestrarea tehnologică, la care se poate adăuga capitalul.

Resursele umane sunt materializate prin indicii  influențați de structura populației (pe sexe, vârstă, profesională), durata/speranța de viață (longevitatea), educația (rata alfabetizării) și standardul de viață (venitul pe cap de locuitor).

Structura populației Terrei

Structura populației este determinată de caracteristicile grupelor umane care pot fi analizate, rezultând în final o diversitate globală, pe țări sau regiuni.

Structura pe grupe de vârstă reprezintă o divizare a populației totale de pe o suprafață dată pe trei categorii de vârstă: 0–14 ani, 15–64 ani și peste 65 ani, raportate la nivel anual, cincinal, decadal ș.a.

• grupa tânără ( 0–14 ani) prezintă variații diferite de la țară la țară: Germania 14,1%, Franța 18,3%, Angola 43,7%, SUA 20,4%, China 20,8%, Japonia 14,2%, iar România – 15,7%;

• grupa adultă (15–64 de ani) cu diferențe de la un stat la altul: Germania 66,4%, Franța 65,3%, Angola 53,5%, SUA 67,2%, China 71,4%, Cambodgia 64%, Japonia 65,7%, România 69,6%;

• grupa vârstnică (peste 65 de ani) și reprezintă o altă categorie non-productivă (ca și cea cuprinsă între 0–14 ani). În Germania, această grupă reprezintă 19,4%, în Franța 16,4%, în Angola 2,8%, în SUA 12,5%, în China 7,7%, în Cambodgia 3,4%, în Japonia 20%, iar în România: 14,7%.

Structura populației pe aceste grupe este influențată de: fertilitate, natalitate, mortalitate, migrații, durata de școlarizare, limita de pensionare, speranța de viață, dar și de nivelul socio-economic al țării respective. Raportul dintre grupele extreme evidențiază tendințele de întinerire sau îmbătrânire a populației.
Dacă proporția grupei vârstnice depășește 12 %, atunci populația tinde spre îmbătrânire.

Structura pe sexe reprezintă ponderea bărbaților/femeilor dintr-un teritoriu și se cuantifică fie prin raportul dintre numărul total al bărbaților la numărul total al femeilor (raport de masculinitate), fie prin raportul dintre numărul total al femeilor și numărul total al bărbaților (raport de feminitate). Există diferențieri (extrem de reduse) între cele două grupe, generate de o serie de factori, precum mișcarea migratorie, mortalitatea timpurie a bărbaților în raport cu femeile, mortalitatea feminină datorată statutului social (în unele țări sau regiuni, precum India) și chiar evenimente sociale precum războaiele.

Structura socio-economică se referă la populația ce participă la o activitate economică. 
Populația activă este încadrată în trei sectoare:

• primar (populația ocupată în agricultură și în exploatarea resurselor; specific în țările slab dezvoltate din Asia de SE, Africa - 70%);  

• secundar (populația ocupată în industrie și în construcții; valori mari, 40% în state dezvolate precum: SUA, Germania, Danemarca);

• terțiar (populația ocupată în transporturi, comerț, cercetare, educație, administrație, turism; specific statelor dezvoltate: SUA, Franța cu 60%). 

Dezvoltarea și resursele umane

Conceptul dezvoltării are ca principal element populația și mediul său de viață, analizat prin cele trei elemente esențiale: longevitatea (speranța de viață la naștere), educația (media aritmetică între nivelul de alfabetizare și gradul de ocupare în învățământ) și venitul pe cap de locuitor.

PIB-ul reprezintă cantitatea de bunuri și servicii produse de o țară și apreciază simplist diferența economică dintre statelor lumii; unele țări depășesc 25 000 $ pe cap de locuitori (SUA 37 352 $; Luxemburg 66 821 $; Japonia 29 906 $; Belgia 29 707 $; Olanda 29 412 $; Elveția 30 186 $; Norvegia 37 400 $). Acestea fac parte din țările dezvoltate, cu o bunăstare mult peste limita medie mondială (unde PIB este de 6 851 $).

La polul opus sunt țările sărace, unde mai mult de un miliard de oameni nu au acces la apă potabilă. Acestea au un PIB mai mic de 1 000 $ (Eritreea, Etiopia, Somalia, Republica Democrată Congo). România are un PIB ce depășește media mondială și e în continuă creștere (în 2018 era 12 200 $).