Relieful Americii

 Caracteristici ale reliefului:

- relieful este variat (munți, podișuri, câmpii);

- tipuri de relief diversificate: glaciar, vulcanic, carstic, litoral; 

- aici se află cel mai lung lanț montan din lume: Cordiliera Americană (20.000 km);

- dispunerea reliefului în lungul meridianelor (de la N la S);

- altitudinea maximă este de 6.962 m (Vf. Aconcagua, Mț. Anzi - America de Sud și 6.194 m, Vf. McKinley, Mț. Alaska - America de Nord);

- relieful se diferențiază după vechime: unități foarte vechi (Scutul Canadia, Podișul Braziliei, Munții Apalași) și unități noi (Munții Anzi sau Câmpia Amazonului).

Marile unități de relief:

Cordiliera Nord Americană - este formată dintr-o serie de lanțuri montane paralele: Munții Alaska, Munții Stâncoși, Munții Coastei, Munții Sierra Nevada. Între aceste lanțuri montane s-au format Podișuri interioare: Podișul Marelui Bazin, Podișul Colorado, Podișul Columbia.

Cordiliera Sud-Americană (Munții Anzi) - se desfășoară pe direcția N-S și depășește 6000 m. Aici se atinge altitudinea maximă din toată Cordiliera Americană: 6.960 m, Vf. Aconcagua.

Munții Apalași se dezvoltă în E Americii de N, au peste 2000 m altitudine și peste 2000 km lungime.

Scutul Canadian reprezintă cea mai veche unitate de relief din America. Este situat în Canada, în jurul Golfului Hudson, are aspect de amfiteatru și altitudini de 500 m

Podișul Preriilor - se întinde între Mț. Stâncoși și Mț. Apalași.

Pod. Guyanelor, Podișul Braziliei și Pod. Patagoniei din America de Sud sunt despărțite de Câmpia Orinoco, Câmpia Amazonului și Câmpia La Plata.

Tipuri de relief: 

• glaciar - în N, S și pe munții înalți;
• vulcanic - vulcanii Popocatepetl, Chiborazo, Orizaba  -aici se ciocnesc placile tectonice Pacifică și Americană;
• carstic - chei, defilee, canioane, peșteri: Marele Canion Colorado, Peștera Mamutului.

Vegetația, fauna și solurile Europei

 Vegetația, fauna și solurile Europei sunt influențate de relief, climă și activitățile umane. Există o corelație, o legătură între climă și repartiția formațiunilor vegetale. 

Astfel, în nordul continentului, unde clima este subpolară se dezvoltă tundra. 

Tundra este formată din plante adaptate la condiții aspre (salcia pitică, mesteacănul pitic, mușchi, licheni) și o faună specifică (renul, ursul polar, vulpea polară, iepurele polar). Solurile sunt înghețate (permafrost).

La  sud de tundră se întinde taigaua sau pădurea de conifere: din Scandinavia până la Munții Ural. Vegetația cuprinde specii de brad, molid, pin, zada, iar fauna este formată din urs, cerb, lup, râs. Solurile sunt acide, numite podzoluri.

La sud de taiga se întinde pădurea de foioase, în V și C Europei. Vegetația cuprinde stejarul, fagul, carpenul, iar fauna este formată din mistreț, lup, vulpe. Solurile sunt brune de pădure.

În E și SE continentului (Câmpia Panonică, Câmpia Română, Câmpia Mării Negre, Câmpia Precaspică) se dezvoltă stepa. Aici cresc ierburile și întâlnim o serie de rozătoare (șoarecele de câmp, popândăul, iepurele de câmp). solurile sunt foarte fertile: cernoziomurile.

Sudul continentului, acolo unde clima este mediteraneană, are o vegetație mediteraneană cu tufișuri și arbuști (maqis și gariga), pinul de Alep; fauna este formată din reptile (broasca țestoasă și vipera cu corn), iar solurile sunt roșii (terra rosa).

Relieful influențează vegetația în sensul că impune o etajare a elementelor vegetale: la baza muntelui sunt păduri de fag (până la 1200 m altitudine), apoi urmează pădurile de conifere (până la 1800 m), dincolo de care se dezvoltă pajiștile alpine (până la cca 2000 m). Aici întâlnim specii vegetale mărunte (jnepeni, ienuperi) și o faună cu acvile și capre negre. Solurile sunt acide.   

America - poziția geografică

America este al doilea continent ca întindere, după Asia, având o suprafață de 42,5 mil. kmp.
Acest continent este format din două subcontinente: America de Nord și America de Sud. Cele două subcontinente sunt legate de un istm care formează, împreună cu insulele din jur, America Centrală.
Limite:
- la nord: Oceanul Arctic
- la est: Oceanul Atlantic
- la vest: Oceanul Pacific
- la sud: Strm. Drake (unește oceanele Pacific și Atlantic; desparte America de Sud de Antarcica).

Principalele paralele și meridiane care străbat America:
- ecuatorul - trece prin nordul Americii de Sud,
- Tropicul Racului - trece prin sudul Americii de Nord,
- Tropicul Capricornului - trece prin centrul Americii de Sud,
- Cercul Polar de Nord - trece prin nordul Americii de Nord,
- meridianul de 100 V traversează centrul Am. de N
- meridianul de 60 V străbate centrul Am. de S.
Punctele extreme:
N- Capul Barrow,
S- Capul Horn,
E- Capul Branco,
V- Capul Prince of Walles.
De la N-S America se întinde pe 16.000 km, iar de la E-V măsoară 5.000 km.

Țărmurile sunt variate în special în america de Nord. În america de Sud țărmurile sunt drepte, cu puține articulații. Se deosebesc:

• insule (arhipelaguri în N, C și S; mai mari sunt insulele: Victoria, Baffin, Ellesmere în nordul continentului, Insulele Antile în America Centrală și Insulele Malvine în sudul continentului);
• peninsule (Labrador, Alaska, Florida, California);
• golfuri (Hudson, Mexic, Alaska, Baffin);
• strâmtori (Bering, Drake, Davis);
• fiorduri (în nordul arhipelagului canadian, pe țărmul Groenlandei);
• delte (Mississippi) și 
• estuare (Amazonului).

Clima Europei

 Clima Europei este influențată de o serie de factori:

- așezarea pe Glob (în plină zonă temperată face ca Europa să aibă, în mare parte, o climă temperată)

- vecinătatea mărilor și a oceanelor (temperează elementele climatice)

- circulația maselor de aer (în funcție de originea lor, pot fi calde, reci, umede sau uscate)

- relieful (determină o etajare a elementelor climatice, dar în același timp munții reprezintă un baraj în circulația maselor de aer).

În Europa se deosebesc următoarele tipuri climatice:

• polar și subpolar - specific în nordul continentului; aici iernile sunt geroase și lungi, iar verile sunt scurte și răcoroase
• temperat oceanic - îl întâlnim în V continentului; iernile sunt blânde și umede, verile răcoroase și ploioase
• temperat continental - în  E Europei; ierni geroase și veri călduroase și uscate
• de tranziție (de la cel oceanic la cel continental) în C Europei
• mediteranean - specific pentru S continentului; aici iernile sunt blânde și ploioase, verile fierbinți și secetoase
• montan - se caracterizează prin etajarea elementelor climatice: temperatura scade cu altitudinea, precipitațiile cresc cu altitudinea.

Evoluții geodemografice contemporane. Diferențieri regionale

 Evoluții geodemografice

Creșterea rapidă a populației a devenit o problemă fundamentală a omenirii cu multiple implicații în zona socială, economică și a mediului.

Noțiuni introductive

Suprafața Pământului este de 149 mil kmp, din care 1/3 este spațiul locuit (oicumena). Zonele cu activitate economică dar nepopulate permanent (nordul Americii, nordul Siberiei, regiunile montane înalte, deșertul Gobi sau Sahara), formează așa-numita suboicumena. Regiunile lipsite de activitate economică și de populație (Groenlanda, în cea mai mare parte, Antactica, Arctica, arhipegagul nord-canadian) reprezintă anoicumena.

Repartiția teritorială a populației este influențată de o serie de factori:

• fizico-geografici: relief, climă, sol, resurse, apă
• sociali: evenimente istorice (conflicte, războaie, migrații, boli)
• tehnologici și economici - zone cu un înalt grad de dezvoltare au atras întotdeauna populația (Valea Rinului, Silicon Valley)

Dinamica și mobilitatea populației

Pe plan mondial se constată o tendință de scădere a natalității.

Valori mari (peste 30‰) se ating în Africa și unele state asiatice (Nepal, Bangladesh, Arabia Saudită, Yemen, Irak). Valori mici (cca 10‰) sunt specifice în Europa și America de Nord.

Mortalitatea are aceeași repartiție geografică, cu valori ridicate în Africa și Asia (Laos, Cambodgia, Yemen) și valori reduse (sub 10‰) în Australia, Europa, America de Nord.

Bilanțul natural (sau sporul natural) reprezintă diferența dintre natalitate și mortalitate. Este un indicator care ne arată tendința de crește / scădere a populației. Se adaugă bilanțul migratoriu care este diferența din plecați (emigranți) și sosiți (imigranți) într-un stat. 

Cauzele migrațiilor sunt multiple:

• conflictele militare sau religioase
• marile descoperiri geografice (au contribuit la plecări masive spre America)
• sociale - plecări la muncă, specifice mai ales după anii 1970

Astăzi se deosebesc fenomene negative legate de migrații: pe de o parte refugiații care din cauza persecuțiilor, a conflictelor sunt nevoiți să-și părăsească țara de origine, iar pe de altă parte apare traficul de persoane (pentru prostituție sau cerșetorie).

Tranziția demografică se referă la fenomenul prin care trec statele, de-a lungul timpului, prin cele 3 etape ale evoluției demografice:

 Diferențieri regionale

Repartiția populației Terrei (7,6 miliarde locuitori) este neuniformă la nivelul planetei. Factorii care influențează această repartiție au fost enumerați mai sus. Vom analiza influența climei și a reliefului (altitudinea) asupra răspândirii populației analizând aceste reprezentări grafice:

Evoluția numerică a populației Globului

evoluția în timp a populației poate fi urmărită aici

- pe la 40.000 - 35.000 î. Ch populația lumii număra cca 4 - 5 mil loc

- 6.000 - 5.000 î. Ch - 80 mil loc

- la începutul erei noastre se consideră că trăiau 250 mil loc

- din sec al XVIII - lea, odată cu revoluția industrială, populația începe să crească mai repede: 750 mil

- sec al XIX-lea populația ajunge la 950 mil loc

- 1900 - se depășește 1,6 miliarde loc

- 1950 - 2,5 mild

- astăzi suntem 7,6 mild loc.

- pentru anul 2050 se preconizează o populație de 9,2 mld.

Cele mai populate 10 țări sunt:

Problemele actuale ale Africii

 Deși este un continent bogat în resurse naturale și concentrează aproape 10% din populația planetei, Africa se confruntă cu o serie de probleme:

1. resurse de apă insuficiente - Africa deține doar aproximativ 9% din resursele globale de apă dulce. Distribuția inegală a apelor de suprafață și prezența apelor subterane la mare adâncime au puternice implicații negative asupra agriculturii și asupra comunităților umane. Mare parte din populația Africii nu are acces la apă potabilă în condiții de siguranță.

2. subdezvoltarea și sărăcia - sunt prezente în statele africane deși acestea dețin o serie de resurse minerale foarte valoroase (aur, în Africa de Sud, niobiu și tantal în RD Congo, cupru, zinc, minereuri de fier)

3. deșertificarea - fenomenul prin care deșertul se extinde și ocupă noi teritorii. Cauza deșertificării este omul care prin acțiunile sale a favorizat deșertificarea: pășunatul excesiv în zonele de savană și de stepă din apropierea deșerturilor; folosirea extensivă a terenurilor până la secătuirea lor în substanțe nutritive. Combaterea deșertificării se poate realiza prin reîmpăduriri și prin practicarea unei agriculturi diversificate în alternanță cu zonele forestiere.

4. creșterea rapidă a populației - are efecte asupra mediului: crește nevoia de noi terenuri agricole. Apare un conflict între nevoile omului și ale animalelor sălbatice. soluția o reprezintă parcurile și rezervațiile naturale.

5. epidemiile - care fac ravagii în continent din cauza subdezvoltării (ebola, SIDA, boala somnului). 

Hidrografia Europei

 Europa are o hidrografie bogată și variată: fluvii, lacuri, râuri, canale. Rețeaua hidrografică este influențată de relief, climă, geologie.

Pe noi ne interesează câteva elemente care caracterizează râurile/fluviile:

- lungimea (măsurată de la izvor până la vărsare; se măsoară în km)

- debitul (cantitatea de apă pe care o transportă râul/fluviul printr-o secțiune într-un anumit timp; se măsoară în mc/s)

- sursele de alimentare, adică de unde își adună râurile apele (din precipitații, din topirea zăpezilor, din subteran)

- unitățile de relief străbătute de la izvoare până la vărsare.

Pentru toate acestea avem nevoie de hartă!

La o analiză atentă a hărții observăm că:

• în sudul continentului fluviile sunt scurte și au un debit redus vara și mare iarna (Pad, Tibru). Râurile se varsă în Marea Mediterană
• în vestul continentului fluviile au debit mare tot anul și se varsă prin estuare în Oceanul Atlantic (Rin, Sena, Tamisa)
• în nordul Europei fluviile îngheață iarna, și se varsă prin estuare în Oceanul Arctic (Înghețat): Dvina de Nord, Peciora
• în Europa Estică fluviile au debit mare primăvara și se varsă în Marea Neagră (Dunărea) și în Marea Caspică (Volga).

Lacurile se împart după modul de formare în:

• lacurile glaciare, formate sub acțiunea gheții. Se întâlnesc în nordul continentului pe locul unor calote glaciare care acopereau în trecut continentul nostru (L. Ladoga și L. Onega) și în munții înalți (peste 2000 m altitudine): Como, Garda, Maggiore, Bucura și Zănoaga.
• lacurile vulcanice, formate în craterul unor vulcani stinși (L. Sf. Ana din țara noastră sau L. Albano )
• lacurile de baraj natural, formate prin bararea unui râu în urma unei alunecări de teren (L. Roșu)
• lacurile tectonice, formate în crăpăturile scoarței terestre (Marea Caspică, L. Balaton)
• lacurile antropice sau artificiale formate prin acțiunea omului: pe Dunăre (L. Porțile de Fier) sau pe Volga (L. Volgograd).