Economia Europei - caracteristici

 ACTIVITATILE ECONOMICE – CARACTERISTICI GENERALE

 Europa concentrează toate activităţile economice prezente pe întinsul Globului;

•   se caracterizează printr-o economie dezvoltată;
•   spre deosebire de celelalte continente, serviciile sunt dominante, atât în ponderea populaţiei ocupate, cât şi în realizarea PIB-ului, urmate de industrie, pe ultimul loc situându-se activităţile primare (în principal agricultura);
•   cele mai multe state europene sunt dependente de importul de materii prime, în principal din afara continentului (excepţie Rusia şi, parţial, Marea Britanie, Norvegia, Ucraina);        
•  gradul de industrializare, deşi variat, este ridicat în majoritatea ţărilor continentului;
• industria, foarte dinamică, se reorientează, în ultimul timp, spre ramurile de vârf, renunţând treptat la subramurile demodate sau poluante, de regulă mari consumatoare de resurse;
•   agricultura este, într-o mare măsură, intensivă şi performantă, mai ales în ţările Europei de Vest, de Nord-vest şi Centrale;
•   căile de comunicaţie se includ într-o reţea complexă, modernă şi diversificată, cu o mare densitate;
•   activităţile comerciale şi turistice plasează Europa pe primul loc între continentele lumii, au o dinamică amplă, iar eficienţa acestora variază în limite foarte largi, de la o ţară la alta, ţările vest-europene realizând mari venituri naţionale din aceste activităţi;
•    în Europa se diferenţiază două categorii de state:
•    state dezvoltate, cu populaţie predominant urbană şi nivel de instrucţie foarte înalt;
•     state aflate într-o situaţie de tranziţie, cu caracteristici comune ţărilor dezvoltate (nivel de instrucţie ridicat şi unele ramuri de vârf) şi elemente ale subdezvoltării (asistenţă socială deficitară, proporţie importantă a populaţiei rurale şi eficienţă economică parţial redusă,  situaţie specifică şi României;

GEOGRAFIE UMANĂ - EUROPA ŞI ROMÂNIA

 ELEMENTE DE GEOGRAFIE UMANĂ ALE EUROPEI ŞI ROMÂNIEI

Europa
Este un continent de locuire străveche.
Succesiunea unor civilizaţii: cretană, minoică, elenistică, etruscă, celtică, romană, bizantină, medievală, modernă şi contemporană au influenţat aspectul actual al culturilor europene, dar şi al civilizaţiilor mondiale actuale.
Populaţia Europei este în prezent de 726 mil. loc., ceea ce reprezintă 11 % din populaţia totală a Terrei.
Continentul Europa cuprinde un total de 46 de state din care 44 de state sunt integral în Europa şi 2 state se extind atât în Europa cât şi în Asia (Federaţia Rusă şi Turcia).
Există mai multe accepţiuni cu privire la numărul de locuitori ai Europei în funcţie de raportarea la teritoriu pe care îl luăm în considerare:

• Europa (inclusiv Federaţia Rusă şi Turcia europeană) cu 736 mil. loc.;
• Europa (inclusiv Federaţia Rusă fără Turcia) cu 726 mil. loc.;
• Europa (fără Federaţia Rusă şi Turcia europeană) cu 582 mil. loc.;
• Europa (cu partea europeană a Federaţiei Ruse, fără Turcia) cu 686 mil. loc.;
• Europa (fără Federaţia Rusă şi cu Turcia europeană) cu 592 mil. loc.;
• Uniunea Europeană (cu 27 ţări) cu o populaţie de 492 mil. loc.

România
Din punct de vedere al geografiei umane, România se caracterizează prin anumite particularităţi ale populaţiei, aşezărilor şi organizării administrativ-teritoriale:
Populaţia României este o populaţie neo-latină situată în extremitatea estică a ariei de extensiune a acesteia.
Teritorial şi ca populaţie, România este încadrată în romanitatea orientală.
Cele mai importante momente din istoria României sunt: Unirea Munteniei cu Moldova în 1859 sub numele de România, urmată de integrarea Dobrogei în 1878 şi Unirea din 1918 cu formarea României Moderne.
Din punct de vedere administrativ, România este organizată în 41 de judeţe şi Municipiul Bucureşti.

2.1. HARTA POLITICĂ A EUROPEI. ROMÂNIA CA STAT AL EUROPEI

Europa a fost leagănul unor vechi civilizaţii, fiind continentul care a găzduit metropole coloniale, care şi-a împărţit lumea şi pe care s-a declanşat Revoluţia Industrială care a dat naştere puterilor moderne, dar şi continentul pe care a luat naştere nazismul şi comunismul.
În secolul XX, după Primul Război Mondial, numărul statelor Europei a crescut de la 19 la 27; după Al doilea Război Mondial Europa avea 35 de state, iar în prezent are 46 de state.
Harta politică a Europei s-a modificat sensibil în perioada 1989-1993 când, după destrămarea Uniunii Sovietice, au apărut 15 state naţionale dintre care 7 în Europa (Rusia, Estonia, Letonia, Lituania, Belarus, Ucraina şi Moldova).
După destrămarea Iugoslaviei au apărut 6 state naţionale (Serbia, Croaţia, Slovenia, Bosnia-Herţegovina, Macedonia, Muntenegru), iar după divizarea paşnică a Cehoslovaciei au apărut 2 state noi (Cehia şi Slovacia).

Se poate observa că Federaţia Rusă, deşi ca întindere are o proporţie mare a teritoriului său în Asia, cea mai mare parte a populaţiei este concentrată în partea europeană.
Turcia este mai mult un stat asiatic, partea sa europeană, deşi mică, a jucat un rol activ în istoria Europei (Imperiul Bizantin şi capitala acestuia Bizanţ, apoi Constantinopol); la aceasta trebuie subliniate şi aspiraţiile Turciei de a deveni membră a UE.
Există şi state de dimensiuni foarte mici (Andora, San Marino, Vatican, Malta şi Liechtenstein).
Unele state europene au şi în prezent teritorii extraeuropene care sunt dependente de acestea (cazul Franţei, Olandei, Regatului Unit şi Danemarcei).
În ultimii ani se observă tendinţa de a include printre ţările europene şi ţările din zona Caucazului (Azerbaidjan, Georgia, Armenia).
Cipru este un stat asiatic, dar poate fi considerat stat european (bazându-ne pe relaţiile sale cu Grecia şi pe apartenenţa la U.E.).
Pe continentul nostru există atât state unitare (Franţa, România) cât şi state federale (Germania, Austria, Rusia).
Ca formă de stat cele mai multe ţări europene sunt republici, având ca şef de stat un preşedinte, dar există şi 10 monarhii (Belgia, Danemarca, Norvegia, Olanda, Spania, Suedia, Marea Britanie, Monaco, Liechtenstein, Luxemburg).
Capitalele statelor europene sunt, de regulă, cele mai importante oraşe ale ţărilor respective, din punct de vedere demografic, economic şi cultural. Există şi excepţii, ca în cazul Elveţiei, unde Berna nu este cel mai mare oraş al acestei confederaţii, sau cazul Olandei unde Amsterdam şi Haga îşi împart funcţia de capitală.
După mărimea suprafeţei, cel mai întins stat este Federaţia Rusă care are suprafaţa de 17 075 400 km2, iar cel mai redus este Vatican cu suprafaţa de 0,44 km2.
După criteriu geografic, statele europene sunt cuprinse în 5 regiuni geografice: Europa de Vest, Europa de Nord, Europa Centrală, Europa Meridională şi Europa de Est.

România, stat al Europei

România este stat european prin poziţie şi caracteristici. Componentele naturale ale teritoriului românesc sunt: Munţii Carpaţi, Dunărea şi Marea Neagră.
Prin Carpaţi şi fluviul Dunărea, România poate fi considerată ţară central-europeană.
România are populaţia de 21,7 mil. locuitori, ocupând locul al nouălea între statele europene.
Din punct de vedere politic, statul român este o republică parlamentară conform Constituţiei din 1991.
România este membră NATO din anul 2004 şi membră a UE din 1 ianuarie 2007.

Hidrografia - ghețarii

Clasificarea ghețarilor

1. ghețari de calotă / continentali -

    în Islanda, Insula Novaia Zemlea, Insula Svalbard, Arh. Franz Josef

2. ghețari montani - 

   în Alpi, Pirinei, Mț Scandinaviei (la peste 3.000 m), Mț Ural, Mț Sierra Nevada, Mț Apenin, Scoţia, Islanda, Faeroe şi I-le Shetland.

mai multe puteți citi aici

Hidrografia - lacurile Europei

Clasificarea lacurilor

a) lacurile naturale

• lacurile glaciare
• formate în regiunile acoperite de calota cuaternară: Ladoga, Onega (Rusia), Mazuriene (Polonia), Varern, Vattern, Malaren (Suedia), Saimaa (Finlanda)
• formate în zonele montane înalte acoperite de ghețarii cuaternari/actuali: Geneva / Leman (Elveția), Zurich (Elveția), Constantza/Bodensee (Germania/Elveția/Austria), Como, Garda, Maggiore (Italia), Bucura, Zănoaga, Lala, Buhăescu (România)

• lacuri tectonice: Marea Caspică (S=371.000 km, nivelul apei sub cel al Oceanului Planetar, la -28 m), L. Balaton (Ungaria), L. Ohrid, L. Prespa (Macedonia/Albania)
• lacuri vulcanice: L. Nemi (Masivul Central Francez), L. Sf. Ana (România), L. Albano și L. Bolsena (Italia), în Masivul Șistos Renan etc
• lacuri carstice - în Apuseni (Vărășoaia), în Alpii Dinarici
• lagune și limanuri - la Marea Neagră (Razim, Sinoe, respectiv limanul Nistrului), la Marea Baltică (laguna Vistula), la Marea Nordului

b) lacuri artificiale

• hidroenergetice: L. Volgograd, L. Samara, L. Novgorod (pe Volga), Porțile de Fier (pe Dunăre), L. Țimleansk (pe Don), L. Dnepropetrovk (pe Nistru)

Hidrografia - fluviile Europei

Apele curgătoare  

 caracteristici:

- rețeaua hidrografică este bogată, dar neuniform repartizată

- alimentarea acestei rețele se face din precipitații (pluvială), ape subterane, ghețari (glaciară), topirea zăpezilor (nivală)

- rețeaua hidrografică are caracter exoreic (ape care se varsă direct în mare) și endoreic (lipsite de scurgere)

- rețeaua hidro este influențată de relief și climă.

Volga -  cel mai lung fluviu al Europei cu cel mai mare bazin hidrografic; izvoarăște din Podișul Valdai și se varsă printr-o deltă în Marea Caspică.

Dunărea - al 2 lea fluviu din Europa ca lungime, cu 2.860 km; izvorăște din Mț. Pădurea Neagră și se varsă printr-o deltă în Marea Neagră; cursul său este împărțit în 3 sectoare:

1. cursul superior - (sectorul alpin), cu o LG de 1.060 km, între izvoare și Bratislava; primește ca afluenți pe Gunz, Mindell, Riss, Isar, Wurm, Inn
2. cursul mijlociu - (sectorul panonic), cu o LG de 725 km, între Bratislava și Baziaș; afluenți: Drava, Sava, Morava, Tisa
3. cursul inferior - (sectorul pontic), cu o LG de 1.075 km, între Baziaș și vărsare; are 4 subsectoare

Ural - izvorăște din Mț Ural și se varsă în Marea Caspică printr-o deltă.

Principalele fluvii pe bazine maritime:

• spre Marea Baltică, se scurg: Vistula, Oder/Odra
• spre Marea Nordului, se scurg: Elba, Wesser, Rhin, Meuse, Tamisa
• spre Marea Mânecii: Sena
• spre Oceanul Atlantic: Shannon (Irlanda), Loara/Loire, Garonne, Duero/Douro, Tejo/Tajo, Guadalqivir, Guadiana
• spre Marea Mediterană: Ebru, Rhon, Tibru, Pad, Marița, 
• spre Marea Neagră: Dunărea, Nistru, Bugul de Sud, Nipru, Don (Marea Azov)

spre Marea Caspică: Volga, Ural.


hărți cu apele Europei

 

Vistula


Oder (Germania/Polonia)





Elba (Germania)



Rhin

 


Meuse


Loara
 

Garonne
 

Rhone
 
Duero
 

Tajo
 


Guadalquivir
 
Guadiana

Pad (Po)
 

Marița (Bulgaria)
 

Bugul de Sud
 

Nipru
 

Don (Rusia)
 

Volga
 

Ural
 

Sena

bac - Clima Europei

Clima Europei

1. Factorii care influenteaza clima Europei

• poziția geografică

- în emisfera N, aprox. între 35 și 82 lat N
- rezultă clima temperată
- doar în N clima este rece

• factorii radiativi

- radiația solară scade de la S la N
- au rol în distribuția regimului termic

• factorii dinamici

- la latitudinea Europei predomină circulația vestică (precipitațiile -scad de la V la E)
- centrii barici de deasupra continentului AC Azorelor, AC Siberian, C Islandez, C Mediteraneni; acești centri bari determină manifestarea unor mase de aer diferite:

• polare - foarte reci și uscate
• atlantice - răcoroase și umede
• continentale - calde sau reci și uscate
• mediteraneene - calde și umede

- Curentul cald al Atlanticului de Nord (Curentul Golfului), determină temperaturi mai ridicate la latitudini mai mari, comparativ cu alte regiuni din continent

• factorii fizico-geografici

• mișcările Pământului și prezența celor 2 tipuri de suprafețe active (oceane/mări și suprafețe continentale) influențează evoluția regimului termic:
• deschiderea spre Oc Atlantic facilitează pătrunderea maselor de aer oceanice până în C Europei și atenuează amplitudinile termice
• Marea Mediterană influențează clima în S continentului
• Marea Baltică influențează clima regiunilor învecinate detrminând ușoare creșteri termice
• masa continetală a Asiei, din E, determină creșterea amplitudinilor termice în E

• relieful prin altitudine, desfășurare, expoziție și înclinarea versanților determină varietatea elementelor climatice:
• valoarea radiației solare scade cu altitudinea (datorită opacității atmosferice)
• temperatura scade cu altitudinea
• precipitațiile cresc cu altitudinea

• factorii antropici  contribuie la modificarea elementelor meteorologice, la modificarea directă/indirectă a compoziției atmosferice. 

2. Elementele climatice

a) Temperatura

• temp medie anuală scade din SV spre NE: 18 C în S, 0 C în Scandinavia N, -4C în NE Europei
• temp medie a verii (luna iulie) scade din S spre N: 25 C (Pen Iberică, Arh. Grecesc), la 15 C (în Arh. Britanic)
• temp medie a iernii (luna ianuarie) scade pe direcția SV-NE: 10 C (Baleare, Sicilia), -20 C (I-le. Franz Josef)

b) Precipitațiile pp
- pp scad de la V la E
- pp cresc cu altitudinea
- predomină cantitățile de 500-1.000 mm/an
- cantități mai mici, de 300-500 mm/an, cad în N Mării Caspice și a Mării Negre, în N Pen. Scandinavia
- cantități mai mari, de 1.000-1.200 mm/an,cad pe versanții cu expunere vestică și pe vârfurile cele mai înalte
- cele mai mici pp, sub 250 mm/an, se înregistrează în N Mării Caspice
- pp variază de-a lungul anului: în V cad tot anul, în E și C cad mai ales vara, în S mai mult iarna.

c) Vânturile
- vânturile de vest - specifice în V continentului
- crivățul - din E și NE, rece, uscat, iarna iar vara este cald
- austrul - vânt uscat, bate mai ales vara; coboară de pe Mț Dinarici și Balcani
- bora - coboară din Dinarici spre Marea Adriatică
- mistralul - bate iarna și primăvara dinspre Masivul Central Francez spre Marea Mediterană
- foehnul - vânt neperiodic, cald și uscat ce bate pe versantul munților
- brizele marine - se resimt în zonele litorale (30-40 km), generează topoclimate specifice de litoral.

3. Regionarea climatică

În europa se identifică următoarele tipuri climatice:

• climatul mediteranean
• localizat în S continentului
• verile calde și secetoase, iernile blânde și ploioase
• temp. medii anuale 14-18 C
• precipitații 600-900 mm/an
• bat: mistralul (pe  Valea Rhonului), bora (în Dalmația), sirocco (S Spania,S Italia, Sicilia) 
• climatul temperat oceanic
• în V, între 40-70 lat N, din Portugalia până în Norvegia
• veri răcoroase și ierni blânde
• amplitudine termică redusă
• temp medii anuale 8-16 C
• precipitații 1.000-2.000 mm/an
• vânturile de V
• nebulozitate și umiditate ridicate
• climatul temperat continental
• situat între 40-60 lat N, în interiorul continentului
• amplitudini termice mari
• veri calde și ierni geroase
• precipitații între 500-800 mm/an
• predomină vânturile din E
• climatul de tranziție
• din E Franței până în România
• scad influențele oceanice
• îmbinarea maselor de aer polar cu cele tropicale
• climatul semiarid
• la N de Marea Neagră până la Marea Caspică
• climatul subpolar
• situat dincolo de Cercul polar de N, în N Islandei, Scandinavia, Rusia
• veri scurte și ierni lungi (9 luni)
• temp medii anuale 0-4C
• precipitații reduse 200 mm/an
• vânturile polare, reci și uscate
• climatul cu nuanțe polare
• I-le Svalbard și I-le Franz Josef 
• climatul montan
• de la 800 de m începe etajarea elementelor climatice
• temp scad cu altitudinea
• precipitații cresc cu altitudinea

bac- țărmurile si relieful

Europa 

1. Spațiul european

suprafața - 10,17 mil kmp
populația - peste 700 mil loc

poziția geografică, limitele și țărmurile

- situată în emisfera nordică
- formează cu Asia un supercontinent, Eurasia
- limite:

• la N - Oc. Arctic, 
• la E - Mț Ural, fluviul Ural, 
• la SE - Mț Caucaz, 
• La S - Marea Mediterană și Marea Neagră
• la V - Oc. Atlantic

punctele extreme: 

• N - Capul Nord (71 08 lat N),
• S - Capul Marroqui (36 lat N)
• V - Capul Roca
• E - Mț Ural

țărmurile sunt variate și prezintă:

- mări mărginașe: Marea Barents, M. Norvegiei, M. Nordului, M. Mânecii, M. Baltică, M. Mediterană (M. Ligurică, M. Tireniană, M. Ionică, M. Adriatică, M. Egee), M. Neagră, M. Azov, M. Marmara,

- peninsule: Scandinavia, Kola, Iutlanda, Bretagne, Iberică, Italică, Balcanică, Crimeea,

- insule: Britanice, Islanda, (Azore, Madeira, Canare - în Atlantic), Baleare, Sardinia, Sicilia, Malta, Creta, Cipru,

- golfuri: Biscaya, Lion, Genova, Botnic, Finic, Riga, Odessa,

- strâmtori: Gibraltar, Bosfor, Dardanele, Kerci,

- fiorduri - în N, pe țărmurile Norvegiei

- țărmuri cu riass - în NV Spaniei, Pen. Bretagne

- țărmuri cu canale (de tip dalmatin) - la Marea Adriatică

- lagune - Marea Neagră, Marea Baltică

- limanuri - România și Ucraina - la M. Neagră

- delte - Dunărea, Volga, Rhon, Rhin, Tibru

- estuare - Sena, Tamisa, Elba.

2. Relieful

- altitudini cuprinse între 0-4.807 m (Vf. Mont Blanc, Mț. Alpi), 

- dacă luăm în calcul Marea Caspică și Mț Caucaz, atunci, altitudinile sunt cuprinse între -28 m (în apropierea M. Caspice) și 5.642 m (Vf. Elbrus, Mț Caucaz)
Principalele unități morfo-structurale sunt:

• unități de platformă precambriene: Scutul Baltic și Platforma Est-Europeană
• unități de orogen:
• caledonice: Mț Scandinaviei, Mț Scoției, Mț Grampiani
• hercinice: Masivul Central Francez, Mas. Renan, Mț Vosgi, Mț Pădurea Neagră, Mț Hartz, Mț Penini, Mț Cambrieni, Mț Rodopi, Mț Rila, Mț Pirin, Podișul Meseta, Pod. Boemiei, Pod. Ardeni,
• alpine: Mț Alpi, Pirinei, Sierra Nevada, Carpați, Balcani, Pindului, Dinarici, Caucaz
• activitate vulcanică din neogen apare individualizată în V Carpaților Orientali, în Masivul Central Francez
• vulcanismul actual este prezent în S continentului (Etna, Vezuviu, Stromboli) și în Islanda (Heckla)

hărți utile:

Alpii - aici si aici, provincii în Europa,

Tipuri de relief
1. relief glaciar montan cuaternar -

• se dezvoltă la peste 1.800 m, în Pirinei, Alpi, Caucaz
• s-a format sub acțiunea de eroziune a gheții,
• cuprinde: circuri și văi glaciare, custuri, praguri, morene

2. relief glaciar montan actual (ghețari actuali)

• apare la peste 3.000 m, în Alpi și Caucaz,
• s-a format prin acumularea și eroziunea gheții,
• cuprinde: circuri și văi glaciare, praguri, morene

3. relief de modelare policiclică

• prezent în masivele vechi, în munții sistemului alpin
• s-a format sub acțiunea agenților modelatori externi într-un interval foarte lung de timp
• cuprinde: platforme de eroziune / suprafețe de nivelare, peneplene, pediplene

4. relieful vulcanic

• se întâlnește în Islanda (Heckla),Italia (Vezuviu, Etna, Stromboli), Grecia (Santorini)
• se formează sub acțiunea erupțiilor vulcanice și sub acțiunea eroziunii subaeriene asupra rocilor vulcanice
• forme de relief: conuri și cratere vulcanice

5. relieful petrografic

• relieful carstic - se formează în rocile calcaroase sub acțiunea apei încărcate cu CO2 care dizolvă aceste roci; apare în Pod. Karst (Slovenia), Mț. Alpi, Meseta, Mț Apuseni; forme carstice: 
• la suprafață (exocarst): platouri calcaroase, lapiezuri, doline, chei
• la interior (endocarst): peșteri, avene                     
• relieful pe conglomerate - se formează din cauza modului diferit de a reacționa la eroziune a rocilor care formează conglomeratele; este prezent în Alpi, Pirinei, Carpați; forme de relief: stânci cu forme deosebite (babe, sfincși, coloane)
• relieful dezvoltat pe șisturi cristaline, granite - se formează sub acțiunea de eroziune a agenților externi; se întâlnește în Alpi, Pirinei, Carpații Meridionali; forme de relief greoaie, masive, abrupturi, coloane verticale,
• relief dezvoltat pe nisipuri - se formează sub acțiunea de eroziune și de acumulare eoliană; apare în SV Franței, în Câmpia Mării Caspice; forme: dune de nisip, depresiuni eoliene
• relief dezvoltat pe loess - se formează prin tasare și sufoziune; la suprafață apar crovuri și găvane, iar în interior: hrube, tunele de sufoziune.

6. relieful structural - se referă la influența structurii asupra proceselor morfogenetice

• relief cutat - cuprinde: culme de anticlinal, văi de sinclinal, sinclinale suspendate, văi de anticlinal
• relief în structură faliată - cuprinde: horsturi, grabene, cueste
• relief monoclinal, cu văi structurale (consecvente, subsecvente, obsecvente)

7. relief de pluviodenudare - se formează sub acțiunea apei din precipitații; forme: organisme torențiale, ogașe, ravene; apare în reg. deluroase

8. glacisuri și pedimente - se formează prin retragerea versanților datorită pluviodenudării; forme de relief: glacis, pedimente, câmpii de glacis; răspândire: europa Sudică

9. piemonturile - se formează prin eroziunea și acumularea torențială la baza unor forme de relief mai înalte; forme: platouri, cîmpii piemontane, interfluvii piemontane

10. relief fluvial - prin acțiunea de eroziune, transport, acumulare a râurilor și fluviilor; forme de relief: lunci, terase, văi, câmpii de acumulare, limane

11. relief fluvio-maritim - sub acțiunea comună a acumulării marine și fluviale; forme: delte, grinduri, limane fluvio-maritime

12. relief litoral (maritim) - prin eroziune și acumulare marină; forme: faleze, plaje, lagune, limane; răspândire: țărmurile cu fiorduri din Norvegia, cu riass din NV Franței, țărmul dalmatic din Croația

13. relief submarin - creat prin eroziune și acumulare submarină; forme: platforma continentală.

Unitățile majore de relief

Munții Scandinaviei (Alpii Scandinaviei)
- situați în Pen. Scandinaviei (Norvegia/Suedia)
- formați în orogeneza caledoniană și apoi ridicați în orogeneza alpină
- altitudini maxime depeste 2.000 m
- ghețari montani actuali
- relief glaciar
- aspect de platouri create de calota glaciară
- prezintă văi cu versanți abrupți spre ocean, formând fiorduri.

Munții Grampiani
- în N Marii Britanii
- orogeneza caledoniană
- formați din roci dure
- altitudini maxime peste 1.300 m (1.343 m Vf. Ben Nevis)

Munții Penini
- în Marea Britanie
- mț vechi cu structuri caledoniene și hercinice
- alt. max sub 900 m
- mț joși cu aspect de podiș în partea centrală

Munții Cambrieni
- în SV Marii Britanii
- mț. vechi, cu structuri caledoniene și hercinice

Munții Pirinei
- situați în NE Spaniei, la granița cu Franța
- orogeneza alpină
- altit. de peste 3.000 m
- masivi, relief glaciar (circuri, văi și creste glaciare)

Munții Sierra Nevada
- S Spaniei
- orogeneza alpină
- altitudini peste 3.000 m

Munții Alpi
- lanț montan cu o lungime de peste 1.200 km
- se întind din apropierea litoralului Mării Ligurice până în Depresiunea Panonică
- orogeneza alpină
- altitudini de peste 4.000 m (4.807 m Vf. Mont Blanc)
- alcătuiți din șisturi cristaline și pe alocuri apar calcare și dolomite
- masivitate ridicată
- ghețari montani actuali, de tip alpin
- relief glaciar bine dezvoltat
- relief carstic în partea E
- importantă regiune turistică (Chamonix, Davos, Innsbruck)

Munții Apenini
- în Peninsula Italică
- orogeneza alpină
- altitudinea maximă 2.914 m (Vf. Gran Sasso)
- alunecări de teren în N
- cu vulcani activi (Etna, Vezuviu) și stinși
- relief vulcanic (conuri și cratere)

Munții (Alpii) Dinarici 
- în NV Pen. Balcanice (Croația, Bosnia-Herțegovina)
- orogeneza alpină
- altitudini maxime peste 2.500 m
- alcătuiți din șisturi cristaline, calcare, fliș,
- relief carstic
- pe litoralul Adriatic au format un țărm de tip dalmatin

Munții Carpați
- se dezvoltă din Bazinul Vienei până la Valea Timokului (Slovacia, Polonia, Ucraina, România, Serbia)
- orogeneza alpină
- altitudinea max. 2.655 m (Vf. Gerlakovka - Mț Tatra)
- alcătuiți din șisturi cristaline, calcare, fliș
- fragmentați (depresiuni, culoare de vale)
- relief glaciar, relief carstic, relief vulcanic

Munții Balcani (Stara Planina)
- situați în Pen. Balcanică (Bulgaria), în prelungirea arcului Carpatic
- orogeneza alpină
- altitudini peste 2.300 m
- alcătuiți din șisturi, calcare, fliș

Munții Rodopi
- în S Bulgariei
- orogeneza hercinică, înălțați ulterior în orogeneza alpină
- altitudinea maximă peste 2.000 m

Munții Rila
- SV Bulgariei
-  orogeneza hercinică, înălțați ulterior în orogeneza alpină
- cei mai înalți mț din Pen. Balcanică: peste 2.900 m

Munții Pindului
- Pen. Balcanică (Grecia)
- în prelungirea Alpilor Dinarici
- orogeneza alpină
- altitudinea max. 2.917 (Mt. Olimp)
- alcătuiți din calcare, roci cristaline, fliș
- relief ruiniform
- relief carstic

Munții Caucaz
- SE Europei
- orogeneza alpină
- 5.642 m Vf. Elbrus
- roci: granite, roci vulcanice, calcare, conglomerate
- relief glaciar pleitocen actual

Masivul Central Francez 
- C Franței
- orogeneza hercinică
- 1.886 m Vf. Mt. Dore
- relief vulcanic puternic erodat în C și N
- relief carstic cu doline și chei în S și SV
- relief pe structură faliată cu grabene

Munții Jura
- Franța, Elveția, Germania
- orogeneza hercinică
- peste 2.000 m
- relief de tip jurasian
- alcătuiți din calcare
- relief carstic

Munții Vosgi
- V Franței
- orogeneza hercinică
- h sub 1.500 m
- erodați

Munții Pădurea Neagră
- SV Germaniei
- orogeneza hercinică
- h sub 1.500 m
- erodați

Masivul Șistos Renan
- V Germaniei
- orogeneza hercinică
- h 600-800 m
- relief vulcanic

Munții Pădurea Thuringiei
- Germania
- orogeneza hercinică
- h sub 1.000 m

Munții Hartz
- Germania
- orogeneza hercinică
- h sub 1.200 m
- erodați, cu aspect de platou

Munții Ural
- formează limita dintre Europa - Asia
- lungime peste 2.000 km
- orogeneza hercinică
- orientare N-S
- 1.894 m Vf. Narodnaia
- erodați, cu aspect de dealuri

Messeta Spaniolă
- Spania
- orogeneza hercinică
- relief alc. din podișuri (600-1.000 m), platouri pietroase și culmi (sierre)
- relief glaciar în sierre

Podișul Suediei (Norrland)
- dezoltvat pe formațiuni precambriene, aparținând celui mai vechi nucleu continental
- aspect colinar datorită acumulărilor morenaice
- modelat de calota glaciară cuaternară

Podișul Finlandei
- dezv pe formațiuni precambriene, aparținând celui mai vechi nucleu continental
- aspect colinar, datorită acumulărilor morenaice
- alt. max sub 1.500 m
- modelat de calota glaciară cuaternară

Podișul Volîno-Podolic
- în Ucraina
- format pe structuri precambriene ale Platformei Est-Europene
- altit. 350-450 m
 

Podișul Valdai
- în Rusia
- format pe structuri precambriene ale Platformei Est-Europene
- altit. 250 m

Podișul Ardeni
- în Belgia, Franța, Luxemburg
- format în orogeneza hercinică
- reprezintă vechi mț erodați puternic
- altit. 600-700 m

Podișul Boemiei
- în Cehia
- format în orogeneza hercinică
- altit. 340 m

Podișul Karst
- în Slovenia
- relief carstic foarte dezvoltat

detalii despre geografia Europei găsiți aici