Orașele României

SISTEMUL DE ORAŞE AL ROMÂNIEI

Cele mai vechi centre urbane din România sunt oraşele colonii întemeiate de greci pe litoralul Mării Negre: Tomis, Callatis, Histria.

O altă generaţie de oraşe antice sunt cele romane: Drobeta, Dierna, Napoca, Potaisa, Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Oraşele întemeiate în Evul Mediu: Braşov, Bistriţa, Suceava, Târgovişte, Craiova, Iaşi, Bucureşti, Timişoara, Oradea.

Oraşele moderne au apărut fie prin dezvoltarea oraşelor preexistente, fie prin apariţia de oraşe noi: Hunedoara, Reşiţa.

Sistemul actual de oraşe din România cuprinde următoarele categorii după mărimea demografică:

• municipiul Bucureşti cu aproximativ 2 mil. loc. este oraş capitală cu funcţii complexe;
• oraşe cu populaţie cuprinsă între 200.000 şi 350.000 locuitori: Iaşi, Galaţi, Braşov, Constanţa, Ploieşti, Brăila, Craiova, Timişoara, Oradea, Cluj – unele dintre acestea au pentru România şi funcţie de metropolă regională;
• oraşe cu populaţie cuprinsă între 100.000 şi 200.000 locuitori: Suceava, Botoşani, Piatra Neamţ, Bacău, Focşani, Buzău, Piteşti, Râmnicu-Vâlcea, Drobeta-Turnu Severin, Arad, Satu Mare, Sibiu, Târgu Mureş;
• oraşe cu populaţie între 50.000 şi 100.000: Tulcea, Târgovişte, Bârlad, Vaslui, Reşiţa, Deva, Bistriţa Slobozia, Călăraşi – sunt oraşe de echilibru cu influenţă judeţeană şi interjudeţeană;
• cele mai multe oraşe sunt oraşele mici şi foarte mici cu influenţă locală în teritoriu

Municipiul Bucureşti este centru urban de nivel european cu caracteristici de metropolă regională pentru sud-estul Europei.

Orașele Europei

SISTEMUL DE ORAŞE AL EUROPEI

Sistemul de oraşe al Europei este rezultatul unor transformări succesive. În diferite perioade istorice oraşele europene au fost cele mai mari din lume: Roma în Antichitate, Constantinopolul în Evul Mediu şi Londra în epoca modernă.
Sistemul de oraşe al Europei este alcătuit din totalitatea aşezărilor urbane din spaţiul european aflate în relaţii complexe de interdependenţă şi definite prin localizare, ierarhie, centralitate şi mărime teritorială.
            Localizare oraşelor europene este condiţionată de configuraţia terenului, de resursele de apă şi de căile de comunicaţii.a
            Localizarea grupată a oraşelor europene se referă la ariile cu grad sporit de concentrare a acestora sub formă de aglomeraţii urbane, conurbaţii şi chiar megalopolisuri. Cele mai reprezentative aglomeraţii urbane din Europa sunt metropolele: Moscova (12,2 mil. loc.), Paris (11,3 mil. loc.), Londra (11,2 mil. loc.), Berlin (4,1 mil. loc.), Milano, Madrid, Roma, Atena.
Aglomeraţiile de tip megalopolis se conturează în câteva areale după cum urmează:

Middland, megalopolisul englez, cuprinde marea Londră şi oraşele Birmingham, Manchester, Liverpool, Schefield, Nottingham, Leeds, şi înglobează cam jumătate din populaţia Marii Britanii (cca. 33 mil. loc.)

Ruhr-Rhin, megalopolisul german, dezvoltat în jurul conurbaţiei Ruhr-Rhin, cu o populaţie de peste 25 mil. loc. care înglobează oraşele Stuttgart, Frankfurt am Main, Kőln, Dűsseldorf şi Essen

Randstad-Holland, megalopolisul olandez, care ocupă jumătatea vestică a ţării şi concentrează 60% din populaţia Olandei (cca. 10 mil. loc.), include cele două capitale Amsterdam şi Haga precum şi oraşele Rotterdam şi Utrecht.

Alte zone cu grad sporit de concentrare a oraşelor sunt: Bazinul Parisului, sud-estul Ucrainei, valea fluviului Volga, nord-estul Franţei, litoralul mediteranean al Spaniei, sudul Poloniei.

Cele mai vechi centre urbane ale Europei au apărut în jurul Mării Mediterane în perioada antică (în Grecia, Italia, sudul Franţei) şi pe ţărmul Mării Negre:

• oraşele greceşti au apărut atât în bazinul Mării Mediterane (Atena, Corint, Byzantion, Marsala) şi la Marea Neagră (Tomis, Histria, Callatis)
• oraşele romane: Roma, Londra (Londinium), Paris (Lutetia), Viena (Vindobona), Kőln (Colonia)

În Evul Mediu s-au dezvoltat oraşele hanseatice (Anvers, Bruges, Hamburg şi Bremen), cele din bazinul mediteranean (Bizantium-Constantinopol, Genova, Veneţia), dar şi multe oraşe din Europa Centrală (Paris, Londra, Cracovia, Praga, Viena, Milano, Braşov, Târgovişte, Iaşi, Budapesta), şi Europa de Est (Kiev, Moscova, St. Petersburg).

În Epoca Modernă au apărut oraşe noi care sunt un produs al Revoluţiei Industriale al activităţilor de producţie şi comerţ: Manchester, Liverpool (Marea Britanie), Rotterdam (Olanda), Sankt Petersburg (Rusia), Odessa (Ucraina), Essen (Germania), Reşiţa şi Hunedoara (România).

După al Doilea Război Mondial a apărut o explozie de centre urbane înfiinţate fie prin acordare de statut urban unor comune, fie prin înfiinţarea de oraşe noi în jurul unor obiective industriale nou construite: Nowa Huta (Polonia), Dunaujváros (Ungaria), Eisenhüttenstadt (Germania), Victoria (România).

Clasificarea oraşelor după criterii geografice
-după poziţia geografică

• Oraşe situate pe litoral, oraşe-port: Londra, Sankt Petersburg, Rotterdam, Odessa, Istanbul, Barcelona.
• Oraşe situate în interiorul continentului: Paris, Viena, Berlin, Moscova, Kiev, Bucureşti.

-după mărimea demografică
În Europa există peste 60 de oraşe cu populaţie ce depăşeşte 1 mil. loc.
În prezent, aglomeraţia urbană Moscova este considerată cea mai mare entitate urbană a Europei (cu o populaţie de 12,1 mil. loc.).
În viitorul apropiat este de aşteptat ca oraşul Istanbul să devină cel mai mare oraş al Europei sub aspect demografic.

-după funcţia urbană

• Oraşe cu funcţie comercială: Genova, Leipzig, Veneţia, Anvers, Lyon, Cracovia, Narwik, Cardiff, Arhanghelsk, Odessa.
• Oraşe cu funcţie industrială: Manchaster, Birmingham, Essen, Katowice, Doneţk, Torino, Braşov
• Oraşe cu funcţie culturală: Viena, Florenţa, Sankt Petersburg, Cannes, San Remo, Davos, Versailles, Oxford, Cambridge, Heidelberg
• Oraşe cu funcţii de servicii: Băile Herculane, Vichy, Karlovy-Vary, Nisa
• Oraşe cu funcţie financiară: Londra, Paris, Zűrich, Frankfurt
• Oraşe cu funcţie portuară: Rotterdam, Hamburg, Liverpool, Gdansk, Constanţa

Nivelul de urbanizare al Europei este evidenţiat şi de ponderea de 77 % a populaţiei urbane.

Populația Europei

POPULAŢIA ŞI CARACTERISTICILE EI GEODEMOGRAFICE

EUROPA
a. Evoluţia numerică a populaţiei Europei cuprinde două perioade distincte:
- creşterea lentă din sec. III până în 1759: Europa avea 40mil locuitori în sec. III, 80 mil. locuitori în anul 1500 şi 140 mil. locuitori în anul 1759. Creşterea lentă a fost cauzată de epidemii, invaziile popoarelor migratoare, războaie, lipsa resurselor alimentare.
- creşterea evidentă a populaţiei în condiţiile exploziei demografice declanşată de revoluţia industrială din Anglia, Franţa, Germania, Ţările de Jos: între anii 1800 şi 1900 populaţia Europei a crescut de la 203 mil. de locuitori la 408 mil. de locuitori, pentru ca în 2004 să înregistreze 706 mil. de locuitori (cu includerea populaţiei Federaţiei Ruse, dar fără includerea părţii europene a Turciei).

b. Distribuţia spaţială a populaţiei
        Populaţia este distribuită inegal în Europa, în funcţie de factorii naturali, factorii tehnologici şi economici, factorii demografici şi factorii sociali.
Densitatea medie a populaţiei este de 70 loc./km2, plasând Europa pe locul doi după Asia.
         Pe state există densităţi medii diferite: state cu densităţi medii de peste 200 loc./km2 (Germania, Belgia, Olanda, Regatul Unit); state cu densităţi între 150-200 loc/km2 (Italia, Elveţia, Danemarca), state cu densităţi cuprinse între 100-150 loc/km2 (Portugalia, Franţa, Polonia, etc.), state cu densităţi cuprinse între50-100 loc/km2 (Irlanda, Spania, Austria, România, Bulgaria, Grecia etc.) şi state cu densităţi sub 50 loc/km2 (Islanda, Norvegia, Finlanda, F. Rusă).
Cea mai mare densitate de populaţie o are Monaco (16.000 loc./km2), iar cea mai mică densitate o are Islanda (2,7 loc./km2)
       Pe zone, densităţi mai mari de 300 loc./km2 apar în Olanda, Belgia, Ruhr, centrul şi sud-estul Marii Britanii, nordul Italiei, valea Rinului; între 100-200 loc./km2 (Europa de Vest şi Europa Centrală); sub 50 loc./km2 (Europa nordică, Europa de Răsărit şi Peninsula Balcanică).

c. Mişcarea naturală a populaţiei
       Europa este spaţiul unui dramatism demografic deoarece natalitatea a coborât la 11-12‰, iar mortalitatea a urcat la 11‰, rezultând un spor natural cuprins între 0 şi 1‰.
       Pe state, în ultimii ani s-au înregistrat rate ale natalităţii între 15 şi 20‰ în Albania, Turcia, Islanda şi Irlanda; rate reduse ale natalităţii sub 10 ‰ în Austria, Germania, Ungaria, România, Rusia, şi chiar de 8-9‰ în Bulgaria, Ucraina.
Bilanţul natural al populaţiei Europei este negativ în ţări ca: Letonia (-7,1‰), Ucraina (-6,2‰), Rusia (-4,8‰), Belarus (-4,7‰), România (-2‰).

d. Speranţa de viaţă
În Europa speranţa de viaţă este de 70 de ani.
Pe state apar diferenţieri mari: în Islanda 79 de ani la bărbaţi şi 83 de ani la femei; în Elveţia 84 de ani la femei.
În statele din Europa de Est s-a înregistrat o scădere a speranţei medii de viaţă ca urmare a degradării nivelului de trai.

e. Mobilitatea teritorială a populaţiei
       După marile descoperiri geografice europenii au părăsit continentul şi au contribuit decisiv la colonizarea „lumii noi”.
       Începând cu a doua jumătate a secolului XX şi în prezent asistăm la o tendinţă inversă (locuitorii altor continente se îndreaptă spre Europa ca forţă de muncă, cele mai multe sosiri sunt din fostele colonii către Marea Britanie, Franţa, Olanda, care au şi adoptat o legislaţie favorabilă).
       După 1989 s-a înregistrat un flux de emigranţi dinspre ţările est-europene spre Europa Occidentală.
       Fenomenul “brain drain” a căpătat o extensiune mare (persoane super dotate fiind racolate spre ţările dezvoltate vest europene).

f. Structura populaţiei pe grupe de vârstă
      Pe ansamblu, Europa se caracterizează printr-o pondere mare a populaţiei în vârstă de peste 60 de ani: Italia este ţara cu cea mai îmbătrânită populaţie de pe glob (19,7 %); Germania şi Grecia (18 %), Belgia şi Suedia (17 %), etc.
Există şi ţări cu pondere mare a populaţiei tinere: Albania (27 %), Islanda, Irlanda, Cipru (20 %).

g. Structura profesională a populaţiei
      Structura populaţiei pe ramuri de activitate economică prezintă mari diferenţe: valorile medii plasează Europa între continentele cu un nivel de dezvoltare economică ridicată, cu o importantă forţă de muncă ocupată în servicii (60 %), industrie (27%) şi agricultură (17%).
Partea centrală şi de vest a Europei are o pondere de peste 70 % a populaţiei ocupate în sfera serviciilor.

h. Structura populaţiei pe medii (urban/rural)
În Europa populaţia urbană are o pondere de 73 %, iar cea rurală de 27 %.

i. Structura confesională
În Europa religia dominantă este creştinismul cu trei culte principale: catolicismul, protestantismul şi ortodoxismul. Alte culte: cultul musulman prezent în Albania.

ROMÂNIA

a. Evoluţia numărului de locuitori
In secolul XX populaţia României s-a dublat numeric, de la 12,7 mil. locuitori în 1912 la 23,1 mil. locuitori în 1989.
În prezent populaţia României este de 21,7 mil. de locuitori.

b. Mişcarea naturală a populaţiei

După 1989 s-a produs o scădere a natalităţii de la 16 ‰ la10 ‰ în 2004 ca urmare a reducerii ratei fertilităţii.
În aceeaşi perioadă mortalitatea a crescut de la 10,6 ‰ la 12,7 ‰ (în 1996) şi 11,9 ‰ (în 2004), pe fondul ponderii ridicate a populaţiei de vârsta a treia şi a scăderii nivelului de trai.
Bilanţul natural (sporul natural) a scăzut de la 5,3 ‰ în 1989 la -2,7 ‰ în 2002 şi -1,9 ‰ în 2004, -1,9 în 2006.

c. Mobilitatea teritorială a populaţiei
Exodul rural-urban din perioada 1960-1989 a favorizat migraţiile definitive de la sate spre capitală şi oraşele mari (Bucureşti, Constanţa, Braşov, Timişoara, Iaşi, Cluj).
După 1989 centrele de atracţie au rămas marile oraşe şi municipiul Bucureşti, dar în limite mai reduse.
S-a înregistrat o migraţie dinspre oraşele mici şi mijlocii spre mediul rural.
După 1989 s-a înregistrat o creştere a migraţiilor definitive spre ţările bogate din Europa de Vest şi spre America de Nord.
O componentă importantă o reprezintă şi migraţiile pentru muncă spre Italia, Spania, Germania, Marea Britanie.

d. Densitatea populaţiei
În anul 2004 valoarea medie a densităţii populaţiei României a fost de 90,9 loc/km2, iar în 2006 de 89,2 loc/km2.
Densitatea medie a populaţiei pe judeţe evidenţiază următoarele categorii: între 30-40 loc/km2 (judeţele Tulcea şi Caraş Severin), valorile cele mai mari înregistrându-se în oraşele mari (Bucureşti, 8093 loc/km2 în 2004).

e. Structura pe grupe de vârstă
Între 1970 şi 2005 s-a înregistrat un declin al populaţiei tinere (scăderea ponderii populaţiei tinere de la 26 % în 1970 la 16 % în 2005) şi o creştere a ponderii populaţiei de vârsta a treia de la 7 % în1970 la 14 % în 2005.

f. Structura profesională a populaţiei
În prezent tendinţa de redresare a economiei României s-a resimţit şi în structura profesională a populaţiei: ponderea populaţiei în sectorul servicii este de 38 %, în agricultură de 32 % şi în industrie 25 %.
Aproximativ 5,1 % din populaţia de peste 65 de ani este ocupată în muncă.

g. Structura etnică

Din totalul populaţiei României, în anul 2002 ponderea populaţiei pe naţionalităţi era următoarea: 89,5 % români, 6,6 % maghiari, 2,5 % rromi, 0,3 % germani şi 1,1 % alte naţionalităţi.

h. Structura pe medii (rural/urban)
În prezent populaţia urbană a României are o pondere de 55 %, iar cea rurală de 45 % din populaţia totală a României.

i. Alte aspecte
Asemănător altor state europene, România se află în faza finală a tranziţiei demografice.
Cea mai numeroasă generaţie din istoria României a fost cea născută în perioada 1967-1968, când s-au născut 550.000 de persoane.

Resursele României

Resursele României

Petrolul  - se extrage din următoarele areale:

• Subcarpaţi: Moldovei (Depresiunea Tazlău-Caşin), de Curbură (Depresiunea Berca-Sărata Monteoru, Urlaţi-Câmpina-Moreni), Getici (între Olt şi Jiu);
• Câmpia Română: Călmăţui, Brăilei, Ploieşti-Târgovişte, Piteştiului, Găvanu-Burdea, Boianului, Romanaţilor;
• Podişul Getic: Hulubeşti, Bogaţi, Moşoaia, Zătreni, Brăteşti;
• Câmpia de Vest: S-E Aradului, N-E Timişoarei, Vingăi, Nădlac, Jimbolia;
• Platforma continentală a Mării Negre.

Gaze naturale – se găsesc în pământ sub două forme: gaz de sondă şi gaz metan.

• Gazul metan – se extrage din structuri geologice numite domuri, în Depresiunea Colinară a  Transilvaniei (Câmpia Transilvaniei şi Podişul Târnavelor);
• Gazele asociate - localizate în structurile ce conţin petrol din: Subcarpaţii de Curbură, Podişul Getic, Câmpia Brăilei, Câmpia Ploieşti-Târgovişte, Câmpia Ialomiţei).
• Centre de extracţie a gazelor naturale: Mediaş, Copşa Mică, Luduş, Glodeni, Slănic Moldova, Dărmăneşti, Băicoi, Urlaţi, Plopeni, Videle, ş.a.

Cărbunii – folosiţi la fabricarea coxului (la obţinerea fontei, combustibililor, în centrale termoelectrice). Sunt împărţiţi în două categorii:

• Cărbuni superiori: huilă: bazinul Petroşani, Munţii Banatului (Anina şi Cozla); antracit – Schela.
• Cărbuni inferiori: lignit: Podişul Getic (bazinul Motru-Rovinari, Platforma Olteţ), Munţii Banatului (Anina), Subcarpaţii de Curbură, Munţii Baraolt (din Carpaţii Orientali), Depresiunea Vad-Borod (Munţii Apuseni); cărbune brun – depresiunile: Comăneşti (din C. Orientali), Brad (Munţii Apuseni), Almaş (Pod. Transilvaniei); turbă – în Depresiunea Dornelor.

 Uraniul – în Carpaţii Occidentali şi Carpaţii Orientali (Crucea).

Minereuri de fier  Harghita - Lueta, Băişoara-Cluj, Munţii Poiana Ruscă

Minereuri auro-argentifere (aur şi argint): în Munţii Metaliferi (Săcărâmb, Bucium, Baia de Arieş, Roşia Montană, ş.a.), Munţii Gutâi (Cavnic).

Minereuri complexe (Cu, Pb, Zn, Al): Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei şi în Munţii Apuseni.

Aluminiul – se extrage din bauxită, care este exploatată din Munţii Pădurea Craiului