Transporturile

SISTEME DE TRANSPORT

Europa dispune de cel mai diversificat, dens şi complementar sistem de transport de pe Glob;

•  reţeaua feroviară depăşeşte 360.000 km şi este electrificată în proporţie de 45 % (locul 2 pe Glob, după America de Nord);

• prin Europa circulă cel mai rapid tren din lume, TGV (350 km/h) şi cel mai luxos (Orient Expres);

• reţeaua rutieră depăşeşte 6,6 mil. km, fiind modernizată diferenţiat, de la vestul spre estul continentului;

Europa ocupă locul al doilea pe Glob în privinţa lungimii reţelei de autostrăzi, bine reprezentată în Europa de Vest şi în curs de amenajare şi extindere în Europa Centrală şi de Est;

• parcul de autoturisme depăşeşte 230 de milioane (locul al 2-lea după America) şi peste 40 mil. autovehicule comerciale (locul al 3-lea după America şi Asia)
• magistralele feroviare şi rutiere se întretaie în mari noduri de transport reprezentate de marile metropole;

•  pentru eficientizarea fluxurilor de transport de mărfuri şi persoane au fost stabilite la nivelul continentului (mai puţin Rusia) nouă coridoare de transport paneuropene;

     Transporturile maritime (cu tradiţii încă din antichitate în bazinul mediteranean şi ulterior în ţările atlantice) s-au revigorat după cel de-al doilea război mondial;

•   în transportul maritim predomină mărfurile debarcate (2/3 din total), iar ca porturi mari sunt Rotterdam (locul al 2-lea pe Glob), Anvers/Antwerpen, Hamburg, Londra, Le Havre, Marsilia, Barcelona, Constanţa;

•  transporturile fluviale se realizează îndeosebi pe Rin (locul întâi ca trafic şi Duisburg, locul întâi în lume ca port fluvial, cu peste 100 mil. tone/an), Dunăre, Volga, Tamisa, Elba etc.;

• reţeaua de canale, de peste 14.000 km (1/3 din reţeaua navigabilă internă, fără Rusia), completează traficul fluvial;

     Transporturile aeriene europene deţin 10,3 % din transportul mondial de pasageri; 

• în Europa se află printre cele mai mari aeroporturi de pe Glob: Heathrow (Londra), Frankfurt/Main, Charles de Gaulle (Paris), Schipool (Amsterdam), Şeremetievo (Moscova) ş.a.;\

    Transporturile speciale sunt bine reprezentate în spaţiul european (inclusiv în România) prin sistemul de conducte (mai ales pentru petrol şi gaze naturale), linii electrice de înaltă tensiune, telecomunicaţii etc.;

România are un sistem de transport similar celui continental, incluzând toate tipurile de căi de comunicaţie şi mijloace de transport;

•   deosebirile faţă de sistemul european de transport în ansamblu se referă la absenţă unor secvenţe semnificative de autostrăzi, caracterul învechit al infrastructurii feroviare etc.;
•    dominante, ca pondere, în sistemul de transport de mărfuri şi călători, rămân transportul feroviar şi rutier;
•   principalul nod feroviar, rutier şi aerian este Bucureştiul, din care pornesc radiar spre graniţe, 9 magistrale feroviare şi 10 rutiere;
•   prin România trec trei coridoare de transport paneuropene (IV, VII şi IX), 5 magistrale feroviare de importanţă europeană şi patru magistrale rutiere (TEM, E 60, E 70 şi E 85);
•   transportul fluvial se face pe Dunăre, pe Bega şi pe Prut (în aval de Albiţa);
•   transportul maritim este deservit de patru porturi: Constanţa (cel mai mare port la Marea Neagră, cu un volum de peste 30 mil. tone/an), Mangalia, Năvodari şi Sulina;
•   transporturile aeriene sunt deservite de 17 aeroporturi, cel mai mare fiind aeroportul internaţional „Henri Coandă” (Bucureşti-Otopeni), cu peste 3 mil. pasageri pe an, care face legătura cu peste 50 de mari oraşe ale lumii;
•    aeroporturi mixte (interne şi internaţionale) sunt „Aurel Vlaicu”(Bucureşti-Băneasa), „Mihail Kogălniceanu” (Constanţa), Timişoara, Cluj-Napoca, Arad,

PROBLEMA ENERGIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI ÎN ROMÂNIA

PROBLEMA ENERGIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI ÎN ROMÂNIA

         În prezent Uniunea Europeană realizează aproximativ 1/3 din energia electrică produsă pe Glob şi ½ din energia produsă în centrale nucleare;

  resursele primare de energie ale ţărilor membre U.E., inclusiv România, sunt limitate, ceea ce explică preocuparea pentru asigurarea unor mari cantităţi de hidrocarburi din zonele Orientului Apropiat şi Mijlociu, Asia Centrală, Marea Caspică; resursele U.E. se limitează la rezervele de petrol şi gaze naturale din Marea Nordului, Olanda, Polonia şi României şi cele de cărbune din Regatul Unit, Germania, Polonia, Cehia);

       Ţările U.E. utilizează surse variate, cu pondere diferită de la ţară la ţară, în producerea energiei electrice; predomină: cărbunele (Bulgaria, România, Slovenia, Germania, Cehia, Polonia), petrolul (Austria, Belgia, Regatul Unit, Franţa, Ungaria), minereurile radioactive-energia nucleară (Bulgaria, Franţa, Lituania), apele curgătoare-hidroenergie(Suedia, România), alte surse – predominant energie eoliană (Austria);

       Resursele neconvenţionale (energia mareelor, eoliană, termală) ocupă ponderi nesemnificative atât în Europa cât şi în România; în prezent România este dependentă de resurse energetice din exterior în proporţie de 40%;

        În politica energetică a ţărilor U.E. se constată câteva tendinţe:

• diminuarea sau chiar eliminarea cărbunelui ca resursă utilizată în producţia energiei electrice (din cauza poluării accentuate),
• creşterea ponderii energiei nucleare (dar sub o strictă supraveghere), Ørealizarea unor sisteme complexe de transport a petrolului şi gazelor naturale (în condiţiile în care totuşi se are în vedere limitarea dependenţei U.E. faţă de importurile de gaz şi petrol);

        Comisia Europeană din 10 ianuarie 2007 a adoptat un Pachet de măsuri ce defineşte politica energetică a U.E. pe viitor, remarcându-se:

•   realizarea unui studiu de impact cu privire la realizarea unei pieţe comune a gazului şi electricităţii;
•   interconectarea cu prioritate a conductelor (oleoducte, gazoducte) şi a liniilor de transport a energiei electrice din ţările U.E.;
•   promovarea unei producţii de energie electrică durabilă (având în vedere reducerea poluării conform Protocolului de la Kyoto, respectiv reducerea emisiilor de gaze cu 8% faţă de nivelul anilor 1990 şi prevenirea schimbărilor climatice datorată încălzirii globale);
• promovarea surselor de energie regenerabilă şi a biocarburanţilor;
•  monitorizarea producţiei de energie nucleară în spaţiul U.E.;
• elaborarea unui Plan strategic european, cu accent pe utilizarea în viitor a unor tehnologii cât mai performante;

        Comisia Europeană a publicat la 8 martie 2007 Cartea Verde (semnată o zi mai târziu de şefii statelor membre U.E.), care impune liniile directoare ale unei politici energetice comune şi lansează o dezbatere publică la nivelul U.E.;

Obiectivele U.E. prevăd paralel cu diversificarea surselor necesare producerii energiei electrice şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% până în anul 2020, cu 30 % până în anul 2030 şi cu 60-80 % până în anul 2050.

Economia Europei - caracteristici

 ACTIVITATILE ECONOMICE – CARACTERISTICI GENERALE

 Europa concentrează toate activităţile economice prezente pe întinsul Globului;

•   se caracterizează printr-o economie dezvoltată;
•   spre deosebire de celelalte continente, serviciile sunt dominante, atât în ponderea populaţiei ocupate, cât şi în realizarea PIB-ului, urmate de industrie, pe ultimul loc situându-se activităţile primare (în principal agricultura);
•   cele mai multe state europene sunt dependente de importul de materii prime, în principal din afara continentului (excepţie Rusia şi, parţial, Marea Britanie, Norvegia, Ucraina);        
•  gradul de industrializare, deşi variat, este ridicat în majoritatea ţărilor continentului;
• industria, foarte dinamică, se reorientează, în ultimul timp, spre ramurile de vârf, renunţând treptat la subramurile demodate sau poluante, de regulă mari consumatoare de resurse;
•   agricultura este, într-o mare măsură, intensivă şi performantă, mai ales în ţările Europei de Vest, de Nord-vest şi Centrale;
•   căile de comunicaţie se includ într-o reţea complexă, modernă şi diversificată, cu o mare densitate;
•   activităţile comerciale şi turistice plasează Europa pe primul loc între continentele lumii, au o dinamică amplă, iar eficienţa acestora variază în limite foarte largi, de la o ţară la alta, ţările vest-europene realizând mari venituri naţionale din aceste activităţi;
•    în Europa se diferenţiază două categorii de state:
•    state dezvoltate, cu populaţie predominant urbană şi nivel de instrucţie foarte înalt;
•     state aflate într-o situaţie de tranziţie, cu caracteristici comune ţărilor dezvoltate (nivel de instrucţie ridicat şi unele ramuri de vârf) şi elemente ale subdezvoltării (asistenţă socială deficitară, proporţie importantă a populaţiei rurale şi eficienţă economică parţial redusă,  situaţie specifică şi României;

GEOGRAFIE UMANĂ - EUROPA ŞI ROMÂNIA

 ELEMENTE DE GEOGRAFIE UMANĂ ALE EUROPEI ŞI ROMÂNIEI

Europa
Este un continent de locuire străveche.
Succesiunea unor civilizaţii: cretană, minoică, elenistică, etruscă, celtică, romană, bizantină, medievală, modernă şi contemporană au influenţat aspectul actual al culturilor europene, dar şi al civilizaţiilor mondiale actuale.
Populaţia Europei este în prezent de 726 mil. loc., ceea ce reprezintă 11 % din populaţia totală a Terrei.
Continentul Europa cuprinde un total de 46 de state din care 44 de state sunt integral în Europa şi 2 state se extind atât în Europa cât şi în Asia (Federaţia Rusă şi Turcia).
Există mai multe accepţiuni cu privire la numărul de locuitori ai Europei în funcţie de raportarea la teritoriu pe care îl luăm în considerare:

• Europa (inclusiv Federaţia Rusă şi Turcia europeană) cu 736 mil. loc.;
• Europa (inclusiv Federaţia Rusă fără Turcia) cu 726 mil. loc.;
• Europa (fără Federaţia Rusă şi Turcia europeană) cu 582 mil. loc.;
• Europa (cu partea europeană a Federaţiei Ruse, fără Turcia) cu 686 mil. loc.;
• Europa (fără Federaţia Rusă şi cu Turcia europeană) cu 592 mil. loc.;
• Uniunea Europeană (cu 27 ţări) cu o populaţie de 492 mil. loc.

România
Din punct de vedere al geografiei umane, România se caracterizează prin anumite particularităţi ale populaţiei, aşezărilor şi organizării administrativ-teritoriale:
Populaţia României este o populaţie neo-latină situată în extremitatea estică a ariei de extensiune a acesteia.
Teritorial şi ca populaţie, România este încadrată în romanitatea orientală.
Cele mai importante momente din istoria României sunt: Unirea Munteniei cu Moldova în 1859 sub numele de România, urmată de integrarea Dobrogei în 1878 şi Unirea din 1918 cu formarea României Moderne.
Din punct de vedere administrativ, România este organizată în 41 de judeţe şi Municipiul Bucureşti.

2.1. HARTA POLITICĂ A EUROPEI. ROMÂNIA CA STAT AL EUROPEI

Europa a fost leagănul unor vechi civilizaţii, fiind continentul care a găzduit metropole coloniale, care şi-a împărţit lumea şi pe care s-a declanşat Revoluţia Industrială care a dat naştere puterilor moderne, dar şi continentul pe care a luat naştere nazismul şi comunismul.
În secolul XX, după Primul Război Mondial, numărul statelor Europei a crescut de la 19 la 27; după Al doilea Război Mondial Europa avea 35 de state, iar în prezent are 46 de state.
Harta politică a Europei s-a modificat sensibil în perioada 1989-1993 când, după destrămarea Uniunii Sovietice, au apărut 15 state naţionale dintre care 7 în Europa (Rusia, Estonia, Letonia, Lituania, Belarus, Ucraina şi Moldova).
După destrămarea Iugoslaviei au apărut 6 state naţionale (Serbia, Croaţia, Slovenia, Bosnia-Herţegovina, Macedonia, Muntenegru), iar după divizarea paşnică a Cehoslovaciei au apărut 2 state noi (Cehia şi Slovacia).

Se poate observa că Federaţia Rusă, deşi ca întindere are o proporţie mare a teritoriului său în Asia, cea mai mare parte a populaţiei este concentrată în partea europeană.
Turcia este mai mult un stat asiatic, partea sa europeană, deşi mică, a jucat un rol activ în istoria Europei (Imperiul Bizantin şi capitala acestuia Bizanţ, apoi Constantinopol); la aceasta trebuie subliniate şi aspiraţiile Turciei de a deveni membră a UE.
Există şi state de dimensiuni foarte mici (Andora, San Marino, Vatican, Malta şi Liechtenstein).
Unele state europene au şi în prezent teritorii extraeuropene care sunt dependente de acestea (cazul Franţei, Olandei, Regatului Unit şi Danemarcei).
În ultimii ani se observă tendinţa de a include printre ţările europene şi ţările din zona Caucazului (Azerbaidjan, Georgia, Armenia).
Cipru este un stat asiatic, dar poate fi considerat stat european (bazându-ne pe relaţiile sale cu Grecia şi pe apartenenţa la U.E.).
Pe continentul nostru există atât state unitare (Franţa, România) cât şi state federale (Germania, Austria, Rusia).
Ca formă de stat cele mai multe ţări europene sunt republici, având ca şef de stat un preşedinte, dar există şi 10 monarhii (Belgia, Danemarca, Norvegia, Olanda, Spania, Suedia, Marea Britanie, Monaco, Liechtenstein, Luxemburg).
Capitalele statelor europene sunt, de regulă, cele mai importante oraşe ale ţărilor respective, din punct de vedere demografic, economic şi cultural. Există şi excepţii, ca în cazul Elveţiei, unde Berna nu este cel mai mare oraş al acestei confederaţii, sau cazul Olandei unde Amsterdam şi Haga îşi împart funcţia de capitală.
După mărimea suprafeţei, cel mai întins stat este Federaţia Rusă care are suprafaţa de 17 075 400 km2, iar cel mai redus este Vatican cu suprafaţa de 0,44 km2.
După criteriu geografic, statele europene sunt cuprinse în 5 regiuni geografice: Europa de Vest, Europa de Nord, Europa Centrală, Europa Meridională şi Europa de Est.

România, stat al Europei

România este stat european prin poziţie şi caracteristici. Componentele naturale ale teritoriului românesc sunt: Munţii Carpaţi, Dunărea şi Marea Neagră.
Prin Carpaţi şi fluviul Dunărea, România poate fi considerată ţară central-europeană.
România are populaţia de 21,7 mil. locuitori, ocupând locul al nouălea între statele europene.
Din punct de vedere politic, statul român este o republică parlamentară conform Constituţiei din 1991.
România este membră NATO din anul 2004 şi membră a UE din 1 ianuarie 2007.

Hidrografia - ghețarii

Clasificarea ghețarilor

1. ghețari de calotă / continentali -

    în Islanda, Insula Novaia Zemlea, Insula Svalbard, Arh. Franz Josef

2. ghețari montani - 

   în Alpi, Pirinei, Mț Scandinaviei (la peste 3.000 m), Mț Ural, Mț Sierra Nevada, Mț Apenin, Scoţia, Islanda, Faeroe şi I-le Shetland.

mai multe puteți citi aici

Hidrografia - lacurile Europei

Clasificarea lacurilor

a) lacurile naturale

• lacurile glaciare
• formate în regiunile acoperite de calota cuaternară: Ladoga, Onega (Rusia), Mazuriene (Polonia), Varern, Vattern, Malaren (Suedia), Saimaa (Finlanda)
• formate în zonele montane înalte acoperite de ghețarii cuaternari/actuali: Geneva / Leman (Elveția), Zurich (Elveția), Constantza/Bodensee (Germania/Elveția/Austria), Como, Garda, Maggiore (Italia), Bucura, Zănoaga, Lala, Buhăescu (România)

• lacuri tectonice: Marea Caspică (S=371.000 km, nivelul apei sub cel al Oceanului Planetar, la -28 m), L. Balaton (Ungaria), L. Ohrid, L. Prespa (Macedonia/Albania)
• lacuri vulcanice: L. Nemi (Masivul Central Francez), L. Sf. Ana (România), L. Albano și L. Bolsena (Italia), în Masivul Șistos Renan etc
• lacuri carstice - în Apuseni (Vărășoaia), în Alpii Dinarici
• lagune și limanuri - la Marea Neagră (Razim, Sinoe, respectiv limanul Nistrului), la Marea Baltică (laguna Vistula), la Marea Nordului

b) lacuri artificiale

• hidroenergetice: L. Volgograd, L. Samara, L. Novgorod (pe Volga), Porțile de Fier (pe Dunăre), L. Țimleansk (pe Don), L. Dnepropetrovk (pe Nistru)