Ion Simionescu

Ion Simionescu (n.10 iulie 1873, Fîntînele, judeţul Bacău – 7 ianuarie 1944, Bucureşti) geolog prin specializare, naturalist de mare anvergură, cu preocupări ample în geografie și biologie, profesor universitar, academician, mare popularizator al frumuseţilor naturale ale tării şi culturalizator al mulţimii.

Datorită unor împrejurări nefericite, în fragedă pruncie, când părinții săi Maria și Toader Gheorghiu au trecut la cele veșnice, este nevoit să se mute la Botoşani, la bunica dinspre mamă, unde își petrece primii ani ai copilăriei. Aici urmează cursurile primare, la şcoala nr.1, “Marchian” (1879-1833), la care a învăţat şi Nicolae Iorga, acesta fiind cu doi ani mai mare, apoi Liceul “Laurian” (1883-1890). În toamna anului 1890 se înscrie la Universitatea din Iaşi, la Facultatea de Ştiinţe, unde îi are, printre profesori, pe Grigore Cobălcescu şi Petru Poni. După absolvirea facultăţii (1894) funcţionează pentru scurt timp ca suplinitor la Liceul “Laurian” din Botoşani, deoarece a plecat la Viena (1895) ca bursier al Academiei Române, pentru a se specializa în Geologie, mai exact în domeniul Paleontologiei şi unde de altfel şi-a susţinut şi doctoratul, în Filozofie, specialitatea Geologie (1898). După finalizarea doctoratului a plecat la Grenoble, unde și-a desăvârșit pregătirea în paleontologie. Revine în ţară în anul 1899 și intră prin concurs în învăţământul superior, la Catedra de Mineralogie a Universității din Iași. Activitatea neobosită depusă pe multiple planuri îi permite să se afirme plenar: profesor titular (1905), decan al Facultăţii de Ştiinţe (1910), membru titular al Academiei Române (1911), după ce fusese primit ca membru corespondent în 1907, Rector al Universităţii din Iaşi (1912 şi 1923), deputat de Botoşani (1919), Profesor la Universitatea Bucureşti (1929), Preşedinte al Academiei Române (1940) și diferite funcţii de mare răspundere în cadrul Ministerului Instrucţiunii publice.

Prin pregătirea sa ştiinţifică de geolog s-a ocupat mai ales de probleme de paleontologie şi stratigrafie, lăsînd posterităţii o operă de peste 2000 de titluri, din care 112 lucrări strict științifice, prin care a descris 707 taxoni specifici, dintre care nu mai puțin de 98 sunt noi pentru știință. A elaborat de asemenea 17 monografii paleontologice de mare valoare, în care defineşte şi denumeşte după criterii toponimice o serie de termeni stratigrafici intrați în uzanță internațională – subetaje ale Sarmațianului (Volhinian, Basarabian, Chersonian), un tratat de geologie (1927) și numeroase sinteze din diverse zone ale ţării, dar în special din trei regiuni: Dâmbovicioara, Dobrogea şi Podişul Moldovei.

Slujind universitatea ieșeană vreme de trei decenii, la catedră, în senat sau ca Rector a avut și satisfacția de a conduce primul doctorat în Geologie susţinut în România (1909) de către Gh.Macovei, ulterior și el membru al Academiei.

Ca intelectual de înaltă ţinută, Ion Simionescu a îmbinat munca de cercetare atât din domeniul Geologiei, Biologiei sau Geografiei cu o intensă activitate culturală şi de popularizare a ştiinţei.

Numeroase scrieri sunt dedicate frumuseţilor patriei şi poporului român: “prinos smerit către prea scumpa ţară, cu frumuseţi atât de mândre, cu neam vrednic, dar aşa de greu şi de des încercat”. A călătorit mult prin ţară, a ţinut sute de conferinţe, pe teme foarte variate şi în locuri foarte diferite, de la Ateneul Român din București până la Şendriceni-Dorohoi,de fiecare dată transpunând auditoriul în mijlocul evenimentelor relatate.

Dacă ar fi să-i aşezăm pe frontispiciul operei sale un dicton care să-l cuprindă în totalitate şi să ne edifice asupra resurselor care au constituit suportul realizărilor sale demne de cei mai iluştri înaintaşi ai ştiinţei şi culturii româneşti şi poate chiar universale, atunci gândul ne duce spre ceea ce el singur admira: crezul care l-a înscris pe marele Pasteur în Pantheonul geniului uman, “în ziua în care nu lucrez nimic, îmi pare că săvârşesc un furt”.

sursa: situl Universitatii "AL. I. Cuza" Iași (http://www.uaic.ro)

Insula Sahalin

Stat:
Rusia

Regiune:
Orientul îndepărtat

Suprafaţa:
85.350 km²

Populaţie:
532.393 (1. ianuarie 2005)
Capitală:
Iuşno-Sahalinsk

Densitate:
6,2 locuitori pe km²
Nr. de circulaţie auto:65

Sahalin este o regiune din sud estul Rusiei (Oblast Sahalin) de care aparţine insula cu acelaşi nume (japoneză: Karafuto) fiind situată la nord de Japonia în Oceanul Pacific de nord. Regiunea (pe limba rusă: Сахалинская область) are o populaţie compusă în mare parte de ruşi (82 %), ucrainieini (6,5 %), coreeni (5 %), populaţia ainu (locuitorii vechi ai Japoniei) a fost în până în anii 1945 deportată în Japonia. Insulele aparţinătoare au fost anexate în secolul XIX Rusiei constituind un motiv de conflict cu Japonia. La sfârşitul secolului XIX lea aici se aflau lagăre de muncă forţată a deţinuţilor politici şi prinzionierilor de război. Până în anul 1945 sudul Sahalinului a aparţinut Japoniei la sfârşitul celui de al doilea război mondial Rusia ocupă şi Sahalinul de sud constituind regiunea Sahalin. In regiunea Sahalinului de nord se găsesc zăcăminte de petrol şi gaze naturale.O ramură economică importantă a regiunii o constituie industria pescuitului.
Din punct de vedere geografic se află în Marea Ohoţk având coordonatele long. 50° 17′ N. lat. 142° 58′ E.
Uzina de gaz natural lichefiat din Sahalin a fost inaugurată şi va produce efectiv din anul 2010. Capacitatea sa este de 9,8 milioane de tone de gaz, adică 4 la sută din producţia mondială. Circa 65 de procente din cantitate merg în Japonia, iar Statele Unite şi Coreea de Sud îşi împart restul.

Un cutremur puternic inregistrat pe 2 august 2007, in estul insulei Sahalin, a ridicat o portiune de 3 kilometri patrati din apele marii, a anuntat Boris Levin, seful Institutului de Geologie Marina si Geofizica al Academiei ruse de Stiinta, citat de Russia Today. Astfel, suprafaţa insulei a crescut cu 3 kmp.

clasa a VI a Ţările Europei

Jocuri şi concursuri

1. Notaţi pe caiete vecinii Germaniei
2. Căutaţi pe atlase canalele care străb Germania
3. Caracterizaţi Austria / Bulgaria / Cehia, precizând: 3 unităţi de relief, 3 râuri (fluvii), vegetaţia, 3 oraşe mari, distanţa în km între Bucureşti şi capitala fiecarei ţari analizate
4. Comparaţi Danemarca cu România precizând 3 asemănari şi 3 deosebiri, refeindu-vă la : aşezarea geografică, suprafaţă, relief, climă, vegetaţie, reţea hidrografică, populaţie sau economie.
5. Realizaţi un itinerar turistic prin Franţa / Italia / Marea Britanie / Spania / Grecia, prin 10 oraşe din fiecare din aceste state, amintind 10 obiective turistice naturale şi 10 antropice
6. Traversaţi Marea Mediterană de la Marsala (Sicilia) la Tunis (Tunisia). Caracterizaţi clima şi vegetaţia de pe cele 2 ţărmuri. Câţi km despart cele 2 oraşe?
7. Traversaţi Europa pe apă (fluvii şi canale) pe direcţia E-V, precizând: ţările străbătute, fluviile/canalele, 10 oraşe de pe aceste fluvii
8. Scrieţi 3 unităţi de relief care se extind pe 3 ţări fiecare
9. Comparaţi litoralul din N Europei cu litoralul din S Europei. Ce constataţi?
   

clasa a VI a Resursele Europei

jocuri şi concursuri

1. Ce sunt resursele naturale?
2. cum pot fi împărţite resursele naturale?
3. daţi 2 exemple pt fiecare tip de resursă
4. ce avantaje şi dezavantaje prezintă fiecare tip de resursă?
5. care sunt principalele regiuni cu resurse:

• carbonifere
• petroliere
• de minereuri de fier

1. De ce poluarea este cel mai mare duşman al mediului?
2. Ce este poluarea?
3. Care sunt sursele de poluare din oraşul nostru?
4. Ce măsuri putem lua pentru a reduce poluarea?

1. caracterizaţi hidroenergia/energia eoliană, precizând:

• definiţia
• răspândirea în Europa
• avantajele
• dezavantajele

2. Comentaţi următoarea afirmaţie "Azi se consumă de 7 de ori mai multă apă decât acum 100 de ani".

Insula Madagascar

Insula Madagascar


Situată în Vestul Oceanului Indian (ţărmul de E al Africii) 11*57’ – 25*38’ lat S şi 43*12’ – 50*17’ long E.

Suprafaţa: 587.041 Kmp

Origine continentală

Stat independent ( Republica Democratica Malagasi)

Madagascarul, a IV-a insulă din lume ca marime poate fi numit drept un minicontinent deoarece prin relief, floră, faună şi populaţie se diferenţiază mult de Africa, deşi este situată la numai 400 Km, fiind separate de strâmtoarea Mozambic.

Din punct de vedere geologic insula reprezintă o componentă a vechiului continent Gondwana, fracturat şi dislocat la care s-au adăugat formaţiuni mai noi.

Sub aspect morfo-structural se disting 3 unităţi: centrală, de podiş înalt cu masive muntoase, vestică, tot de podiş dar mai jos , şi estică, de câmpie litorală îngustă.

Unitatea centrală de podiş cu altitudine de 1000m un soclu vechi precambian este constituită din micasisturi, quarţite iar masivele muntoase din granite care formează abrupturi puternice. În N se găseşte masivul Tsaratanana, cu vîrful Maromocotro de 2886 m cel mai înalt din insulă, în centru domină masivul Ancaratra cu vîrful Tsiafajavona – 2638m iar în S masivul Andrigitra cu vîrful Picbodi – 2666 m . Trecerea spre podişul vestic constituit din calcare ş gresii se face pritr-un abrupt numit Bongo Lava. Erupţiile vulcanice de vârste şi tipuri diferite au complicat relieful insulei prin neck-uri formate din fonolite şi trahite, pânze de lavă în munţii Ambre, vulcanii care au trecut în inactivitate recent( Nosi-Be) şi curgeri de bazalte frecvente care au format lacuri de baraj. Ţărmul este, în general puţin fragmentat şi jos . Cel oriental, rectiliniu, fără accidente, cu excepţia golfului Antonogil de natura tectonică; cel occidental, uneori stâncos, de regulă este nisipos, cu dune către S şi însoţit de recife coraligene.

Râurile se dirijează în cea mai mare parte sper V, având pante line în podişuri şi rupturi cu cascade şi defilee la trecerea dintre o unitate în alta morfostructurală.

Clima prezintă variaţii de la N unde este ecuatorială (calda şi umeda) la S unde este tropicală(uscată). De asemenea, variaţii sunt de la V la E impuse de circulaţia maselor de aer, şi pe verticală ca urmare a prezenţei munţilor înalţi datorită alizeului ţărmul de E este umed , cel de NV de asemenea, datorită musonului, în schimb partea de SV este mai uscată. Ciclonii traversează adeseori insula producând ravagii, inundaţii cum a fost cea din 1959.

Temperatura medie anuală la Antananarive este +18,4 grade C dar la înălţimi apare uneori şi îngheţul. Precipitaţiile ajung la 3500 mm/an pe ţărmul de E, scad în zona centrală la 1300 mm/an şi se reduc la SV până la 350 mm/an unde se dezvoltă savana. În general, se distinge un anotimp uscat din mai până în octombrie (iarna australă) şi altul ploios.



Vegetaţia este variată, cu codri seculari din specii de arbori cu esenţe tari şi valoroase: abanos, palisandru, eucalips, bumbac, santal iar în regiunile mai puţin umede baobabul şi arborele de pâine. O bună parte din păduri au fost defrişate pentru a face loc culturilor.

Fauna este originală constituind o provincie zoogeografică numita Malgaşă. Menţionăm maimuţele lemuriene sau aşa zisele maimuţe false, boul cu cocoaşă, crocodili, cameleoni, papagali, şopirle.

Subsolul insulei este bogat în grafit, crom, uraniu, toriu şi pietre preţioase. Principalele culturi şi plantaţii sunt cele de orez, porumb, cartofi, batate, manioc, fasole, arahide, banane, nuci, etc.

Madagascarul este cel mai mare producator de vanilie din lume.

Pădurile ocupă numai 21% în schimb păşunile cu fâneţe depăşesc jumatate din teritoriul ţării 57,9% practicându-se o creştere excesivă a bovinelor, caprinelor şi ovinelor. Deşi este înconjurată de ape, pescuitul ocupă o pondere mică în economie. Industria este reprezentata prin cateva ramuri ale industriei alimentare: carne, zahar si textile.

Populatia 20,653,556 locuitori este constituită din malgaşi 99%, precum şi francezi, asiatici şi câţiva italieni.
densitatea populatiei 35.2 loc/km2

Denumirea insulei de Madagascar aparţine lui Marco Polo care o dă dupa numele baştinaşilor “ madegaşi” şi înseamnă “ţara malgaşilor”.

clasa a VIII a - teste

10/10
1. De ce România este o ţară pontică?
2. Enumeră Obcinele Bucovinei.
3. Care sunt limitele Grupei de Nord?
4. Precizează geologia din V Orientalilor.
5. Care sunt munţii vulcanici?
6. Altitudinea maximă din Grupa Sudică.
7. Depresiuni şi râuri din Grupa Centrală.
8. Diviziuni din Grupa Moldo-Transilvană.
9. Resurse din Munţii Călimani.
10. Un pas din Grupa Maramureşului şi a Bucovinei

Câteva aspecte despre populaţia Boliviei

Situată în America de Sud, Bolivia este o ţară mare, cu o suprafaţă de peste 1 milion kmp şi interesantă sub aspectul populaţiei.
Relieful acestei ţări este dispus în trepte ce scad din partea vestică (Munţii Anzi, 6.500 m), la sub 300 m în est unde se dezvoltă câmpiile fluviale ale Madeirei şi Paraguayului.
Deşi 2/3 din suprafaţa ţării o reprezintă zonele joase, aici trăiesc aproximativ 20 % din populaţia Boliviei. Cea mai populată regiune este podişul înalt Altiplano, cuprins între ramurile Andine, unde altitudinile sunt cuprinse între 3.300 şi 3.850 m. Circa 70% din populaţia Boliviei trăieşte în acest podiş înalt unde climatul terperat continental este de preferat celui tropical din est.
Numeric, populaţia Boliviei numără 8,8 milioane locuitori, după recensământul din 2005, iar estimările din 2006 indicau o populaţie de 8,9 milioane locuitori.
Densitatea populaţiei are valori de 1 loc/kmp în zona estică şi 10 loc/kmp în zona andină.
Rata anuală de creştere este estimată la 1,45%.
Limbile vorbite în Bolivia sunt:
- spaniola, vorbită de 87% dintre locuitori,
- quechua, vorbită de 34% dintre locuitori,
- aymara, guarani, pano.
Gradul de alfabetizare este de 87%.
Structura populaţiei pe grupe de vârstă:

• 35% din populaţie este cuprinsă în grupa 0-15 ani,
• 60% din populaţie are vârsta cuprinsă între 15-64 ani,
• 5% din populaţie depăşeşte 65 de ani.

Din aceste date reiese că Bolivia are o populaţie tânără. Natalitatea are valori mari, 23,8 ‰ iar mortalitatea 7,6 ‰. Rezultă un spor natural de 16,2 ‰ .
Speranţa de viaţă în Bolivia este de 65,5 ani.

Primele 10 oraşele ale Boliviei sunt:

Santa Cruze (1,5 mil. loc),

El Alto (907 000 loc),

La Paz (877 000 loc),

Cochabamba (608 000 loc),

Sucre (281 000 loc),

Oruro (228 000 loc ),

Tarija (194 000 loc),

Potosi (160 000 loc),

Sacaba (104 000 loc),

Montero (98 000 loc).

Din lista aceasta de oraşe se poate constata că doar Sacaba se află în afara zonei înalte, restul fiind situate în Altiplano. De asemenea, mai trebuie consemnat faptul că Bolivia se află printre cele trei ţări din America Latină, alături de Peru şi Guatemala, în care populaţia amerindiană are valori mari: aymara (2 milioane), chiquitano (180.000), guarani (125.000).


Bibliografie

• Anatol Eremia, Dicţionar geografic universal, Editura Litera internaţional, 2008
• Nicolae Ilinca, Geografie umană, Editura CD Press, Bucureşti, 2004
• Dicţionar enciclopedic, vol. I, Editura encicopedică, Bucureşti, 1993
• Horia C. Matei şi colaboratori, Statele lumii, editura Rombay, 1993
• Atlasul geografic al lumii, Cartographya, Budapesta, 2003
• Enciclopedia Britannica, 2010