Africa - specificul demografic

 Specificul demografic

Africa este al doilea continent după numărul de locuitori: 1,2 miliarde. 

Densitatea medie este de 40 loc/kmp. Există regiuni cu valori mari ale densității (în lungul fluviilor, zonele litorale): valea Nilului, zona lacurilor africane, litoralul Golfului Guineea, NE și S continentului. Cele mai mici valori ale densității umane se înregistrează în zona deșerturilor (Sahara, Kalahari, Namib).

Densitatea populației

Până la începutul secolului al XX-lea, Africa a fost slab populată, din cauza numeroaselor epidemii și mai ales a comerțului cu sclavi practicat îndeosebi în secolele XVII-XVIII (africanii reprezentând principala sursă de forță de muncă pentru Lumea Nouă). După procesul de decolonizare, acest continent cunoaște o adevărată explozie demografică.

Specificul demografic al Africii este dat de:

• ritmul mediu anual de creștere a populației, diferit de la un stat la altul;
• ponderea foarte ridicată a populației tinere (41% din totalul populației are vârste cuprinse între 0 și 14 ani, respectiv 19% între 15 și 24 de ani);
• puternice contraste teritoriale privind repartiția populației (există areale aproape lipsite de populație și regiuni intens populate, precum litoralul atlantic în jurul Golfului Guineei);
• concentrarea populației în așezările rurale (57,5% populație rurală).

Diversitatea populației Africii se traduce printr-o mare varietate etnică (circa 3 000 de grupuri etnice), lingvistică (peste 1 300 de limbi și dialecte) și religioasă (la religiile animiste s-au adăugat islamismul și creștinismul). Din punct de vedere rasial și etno-cultural, în cadrul Africii se pot identifica două grupe de populații:

• negrii, răspândiți la sud de Sahara și reprezentați prin numeroase grupuri etnice: sudanezi, bantu (în Africa Centrală și Sudică), pigmei (în pădurile Africii Centrale), hotentoți și boșimani (în sudul Africii
• arabo-berberii în Africa de Nord, rezultați din amestecul vechii populații din regiune cu arabii; dintre berberi, mai cunoscuți sunt tuaregii, popor tipic nomad din Sahara.

Hidrografia României

 Caracteristici

- România are o rețea hidrografică bogată și variată (râuri, lacuri, fluviul Dunărea, Marea Neagră, ape subterane)

- rețeaua hidrografică este unitară: toate râurile sunt colectate, mai devreme sau mai târziu, de Dunăre și apoi de Marea Neagră. Excepție fac râurile dobrogene

- rețeaua hidrografică este radiară: marea majoritate a râurilor României izvorăsc din Carpați și se scurg în toate direcții.

Europa - așezarea geografică și țărmurile

 Așezarea geografică

Europa este situată în emisfera nordică, fiind cuprinsă între:

- Oceanul Înghețat (Arctic), la nord

- Oceanul Atlantic, la vest

- Marea Mediterană, la S

- Munții Ural, la E

- fluviul Ural, Marea Caspică, Munții Caucaz, Marea Neagră, la sud-est.

Între aceste limite, Europa are o suprafață de 10 mil. kmp.

Punctele extreme ale continentului nostru sunt:

cel mai nordic punct — Capul Nord, Norvegia (71° 08′ 02.835″ N)
cel mai sudic punct — Punta de Tarifa, Spania (36° 00′ 00.175″ N)
cel mai vestic punct — Caul Roca, Portugalia (09° 30′ 02.727″ W)
cel mai estic punct — capătul estic al Republicii Komi, Rusia (66° 11′ 57.225″ E)

Țărmurile Europei

-țărmurile reprezintă linia care desparte uscatul de apă. Dacă urmărim această linie de-a lungul Europei observăm că este foarte sinuoasă: golfuri, insule, peninsule, delte, lagune, fiorduri.

• insule: Marea Britanie, Islanda, Irlanda, Sicilia, Sardinia, Cipru, Creta
• peninsule: Scandinavia, Iberică, Italică, Balcanică, Crimeea, Iutlanda
• golfuri: Biscaya, Lion, Finic, Botnic
• delte: Dunării, Padului
• estuare: Garonne
• fiorduri - pe țărmul Norvegiei (Scandinavia)

imagini aici

Dimensiunile și domeniile regionalizării și globalizării

 Globalizarea - aspecte generale

Prin globalizare se înțelege procesul de extindere a dimensiunii unui fenomen (social, economic, tehnic etc) la nivelul întregii planete.

Domeniile majore ale globalizării se referă la:

• globalizarea informațiilor - transmiterea acestora prin TV, radio, net, telefon instantaneu
• globalizarea schimbului de produse și servicii
• globalizarea circulației oamenilor
• globalizarea valorilor culturale (și a pseudovalorilor ocazionale)
• globalizarea limbii engleze.

O consecință pozitivă a globalizării o reprezintă accesul rapid la progresele științifice și tehnologice în orice loc de pe planetă. 

Ca efecte negative amintim: generalizarea unor modele, ștergerea diferențelor între comunitățile locale, diminuarea diversității. 

Alte consecințe ale globalizării se referă la:

• Relațiile om – spațiu geografic. Prin activitățile umane se modifică toate geosferele și relațiile dintre ele, iar acestea influențează direct dezvoltarea economică, socială și politică.
• Creșterea numerică a populației determină cele mai importante modificări globale ale spațiului geografic: sporirea consumului de energie, modificarea componentelor mediului, consum mai mare de resurse, modificări climatice, migrații ș.a.
• Activitățile industriale și dezvoltarea tehnologică generează transformări de mare întindere în desfășurarea circuitelor naturale de pe Terra; industria (energetică, chimică, de prelucrare a unor minerale) are efecte dintre cele mai puternice în spațiul geografic. Arderea combustibililor fosili (pentru necesități energetice) este considerată cauza principală a modificării antropice a climatului.
• Modificarea utilizării terenurilor. Extinderea agrosistemelor, despăduririlor și reducerea biodiversității au o influență directă asupra climatului, a ciclului hidrologic și a ciclurilor biogeografice.
• Poluarea transfrontalieră implică transmiterea de agenți poluanți prin aer, sol, apă, fie prin ploi acide, fie pe cursul râurilor peste granițele politice. 
• Presiunea tot mai accentuată a societății umane asupra componentelor spațiului geografic la nivel global are următoarele efecte: schimbări ale climei, reducerea stratului de ozon, modificări ale ciclurilor biogeochimice, modificări ale ciclului hidrologic și ale resurselor de apă, ridicarea nivelului Oceanului Planetar ș.a
• Atmosfera și sistemul climatic reprezintă resurse esențiale ale vieții care înglobează și depășesc statele și continentele. După cum nimeni nu stăpânește efectiv atmosfera, nimeni nu poate fi exclus de la a face uz de ea. 

Serviciile și globalizarea

Serviciile includ acele activități care contribuie la dezvoltarea economică și la creșterea calității vieții. Ele includ:

- căile de comunicație și transporturile (rutiere, feroviare, subterane; maritime, fluviale, pe lacuri; aeriene)

- sistemele speciale de transport (prin conducte, transportul energiei electrice)

- telecomunicațiile (telefon, televiziune, radio)

- servicii financiar-bancare

- servicii medicale și de asistență socială

- servicii educaționale

- tehnologie inteligentă (internet)

- comerț

- turism.  

Clima, apele și biogeografia Africii

Clima Africii

-este influențată de așezarea geografică (Africa este dispusă simetric față de ecuator și este străbătută de cele 2 tropice)
-din centru spre cele 2 extremități se deosebesc următoarele tipuri climatice:

• ecuatorial - cald și umed tot anul
• suecuatorial - cald tot anul dar cu un sezon ploios și unul secetos (dependente de alizee)
• tropical deșertic
• mediteranean

Vegetația Africii

-zonele de vegetație, faună și sol sunt dispuse simetric față de ecuator:

• pădurea ecuatorială
• pădurea cu frunze căzătoare
• savana
• deșerturile tropicale (Sahara și Kalahari)
• vegetația mediteraneană

Apele Africii

-1/2 din suprafața Africii are scurgere permanentă spre ocean; există suprafețe endoreice (care nu se scurg spre ocean, cum este Ciadul), dar și suprafețe însemnate areice (lipsite de scurgere).
-cele mai mari fluvii ale Africii sunt:

• Nilul
• Nigerul
• Congo (Zair pe hărțile mai vechi)
• Orange
• Zambezi

-lacurile după origine se împart în

• lacuri tectonice: Ciad, Victoria, Tanganyka, Malawi
• lacuri artificiale: Nasser pe Nil, Cabora Bassa pe Zambezi, Volta pe fluviul Volta.

Vârful Everest

Vârful Everest este cel mai înalt punct de pe Pământ, cu o altitudine de 8848 m deasupra nivelului mării. Se află în Munții Himalaya, la coordonatele 27°59'20.62" N și 86°55'28.27" E, pe granița dintre Nepal și Tibet (China). 

Poziția geografică a vârfului Everest

În nepaleză numele muntelui este सगरमाथा, Sagarmāthā (Mama oceanului), iar în Tibet este cunoscut sub numele de Chomolungma (mama universului). Numele din limba engleză, Everest, a fost dat în onoarea topografului britanic Sir George Everest.

George Everest, omul care a refuzat ca „acoperișul lumii” să îi poarte numele

Everest – iată nume recunoscut de aproape orice om de pe Pământ. Este scurt și ușor de reținut și pare să fi fost inventat special pentru a desemna cel mai înalt vârf muntos din lume.

Însă puțini știu că a existat o persoană care nu a fost de acord ca vârful din Himalaya să se numească așa. Este vorba chiar despre topograful Sir George Everest, al cărui nume a fost ales pentru „acoperișul lumii”.

George Everest. Foto: Wikimedia

Deși în trecut exploratorii obișnuiau să boteze cu propriile nume locurile pe care le descopereau, denumirea Everestului are o cu totul altă poveste. De fapt, George Everest nu a văzut niciodată cu ochii săi muntele care îi poartă astăzi numele.
Chiar dacă și-a lăsat amprenta asupra istoriei geografiei, Everest nu a avut parte de aventurile unui explorator, ci de viața mai liniștită și monotonă a unui topograf, potrivit Enciclopediei Britannica.

Marea operațiune de măsurare a Indiei

Măsurători topografice realizate la Calcutta în 1832. Schiță de James Prinsep. Foto: Wikimedia

Născut la 4 iulie 1790 într-o familie înstărită din Londra, George Everest a părăsit casa natală la vârsta de 16 ani, pentru a urma o carieră militară în India. Dar aplecarea sa spre științele exacte l-a făcut în scurt timp să se îndrepte spre topografie.

În 1818, Everest a devenit asistentul principal al lui William Lambton, coordonatorul Marii ridicări topografice din India. Lambton demarase proiectul în 1802, iar scopul său era măsurarea cu precizie științifică a întregului subcontinent indian.

De-a lungul anilor, specialiștii care au lucrat la proiect au reușit demarcarea exactă a teritoriilor britanice din India și măsurarea înălțimii giganților din Himalaya: Everest, K2 și Kanchenjunga.

Lui George Everest i s-a atribuit, însă, o sarcină plictisitoare: să continue măsurarea unui arc meridian de la vârful sudic al peninsulei până în Nepal, pe distanța de aproximativ 2.400 de kilometri.

O hartă realizată de topografi în 1870. Foto: Wikimedia

Abnegația lui Everest a fost răsplătită: în 1823, când Lambton a decedat, George Everest a fost numit coordonator al proiectului, iar în 1830 a primit funcția de topograf general al Indiei, pe care a ocupat-o până la momentul pensionării, în 1843.

George Everest consuma mercur în doze mari

Poate că cel mai cunoscut aspect cu privire la viața lui George Everest au fost numeroasele boli de care a suferit. Pe lângă malarie, topograful s-a îmbolnăvit și de febră tifoidă, hepatită, febra pădurii Kyasanur (o febră hemoragică virală transmisă de căpușe).

În același timp, suferea de neuropatie periferică și de tulburări de vedere, de sindromul Guillain-Barre (o tulburare autoimună a sistemului nervos) și de eretism, o boală neurologică provocată de ingestia de mercur, pe care topograful îl lua în doze mari pentru a-și trata afecțiunile, potrivit unui studiu realizat în 2013, după cum arată BBVA Open Mind.
Everest încerca să își trateze afecțiunile cu mercur, ceea ce i-a agravat bolile și mai tare. Foto: Pinterest

În pofida sănătății sale șubrede, George Everest a fost un muncitor neobosit și conștiincios. În 1843, Everest s-a pensionat și s-a întors în Anglia, iar postul din India a fost ocupat de învățăcelul său, Andrew Scott Waugh.

În 1841, Waugh finalizase măsurarea meridianului în partea de nord și pusese ochii pe un vârf uriaș din Munții Himalaya, denumit până atunci Vârful B sau Vârful XV.

Opoziția lui George Everest

Waugh nu a reușit să măsoare muntele. A făcut-o matematicianul indian Radhanath Sikdar în 1852. Acesta l-a informat pe Waugh că așa-numitul Vârf XV este cel mai înalt din lume, cu o altitudine de exact 29.000 de picioare (8.839.2 metri).

Grafică: Incredibilia. Sursa datelor

Lui Waugh i-a luat câțiva ani să confirme calculele, iar în 1856 și-a comunicat concluzia Societății Regale de Geografie, propunând ca vârful să fie botezat Everest, după predecesorul său.

Atât Waugh, cât și George Everest obișnuiau să adopte denumirile locale pentru elementele geografice pe care le studiau. Dar, în acest caz, muntele se afla în afara granițelor stăpânirii britanice, iar localnicii din sud, susținea Waugh, foloseau foarte multe nume pentru respectivul vârf.
În ciuda opoziției lui George Everest, cel mai înalt vârf din lume îi poartă astăzi numele. Foto: The Bangkok Post

Dar ideea a întâmpinat o opoziție neașteptată: cea a lui George Everest însuși, care susținea că numele său era imposibil de transliterat în limba hindi și că indienii nu l-ar fi putut pronunța.

Cu toată reticența lui Everest, după o lungă dezbatere, numele propus de Waugh a fost adoptat în mod oficial, iar de atunci cel mai înalt vârf din lume este cunoscut în întreaga lume drept Vârful Everest.

Munții Himalaya. sursa: pixabay

Relieful Africii

 Relieful Africii

-este masiv, format pe un fundament (soclu) vechi (500 mil ani)
- predomină podișurile (Etiopiei, Kordofan, Shaba) și depresiunile (Nigerului, Ciadului, Nilului, Congo, Kalahari)

-munții sunt prezenți în NV (Munții Atlas), în S (Scorpiei și Capului) și în partea CE unde s-a dezvoltat un sistem de grabene (șanț tectonic) cunoscut sub numele de Marele Rift African. În acest șanț tectonic se află o serie de lacuri (de origine tectonică): Tanganyka, Malawi), mărginite de munții vulcanici (Kilimandjaro cu 5895 m, Kenya, Ruwenzori, Virunga).
-câmpiile ocupă suprafețe reduse și sunt fie litorale (Câmpia Mozambicului, Câmpia Golfului Guineea), fie fluviale (Câmpia Nilului sau Câmpia Nigerului).

Tipuri de relief

• relieful tectonic - situat în partea CE a continentului, cuprinde acel rift est-african
• relieful deșertic - cuprinde marile deșerturi africane (Sahara, Kalahari, Namib) cu erguri (câmpuri de dune) și hamade (platouri stâncoase)
• relieful vulcanic - cu conuri și cratere - prezent în zona riftului și în Sahara (Tibesti și Ahaggar)
• relief glaciar - la peste 3000 m altitudine
• relief litoral - cu delte, plaje, faleze.

Sahara, câmp de dune (erg)

Sahara, câmp de pietre (hamada)

Marele Rift African