În cadrul unui parteneriat cu o școală din Cernoleuca am hotărât să mergem pentru două zile în Rep. Moldova. Am pornit în Basarabia cu idei preconcepute. În primul rând că drumurile sunt proaste. Apoi că n-ai ce vedea, că relieful este șters etc etc. Au existat și colegi care ne-au încurajat să mergem, să vedem că lucrurile sunt cu totul și cu totul altfel. Și chiar au fost! Am plecat de la 5,30 A.M. și pe la 9,30 treceam vama de la Albița.
vama Albița
Se circulă destul de lejer, puține mașini pe ambele sensuri. Doar în Chișinău am văzut ambuteiaje.
Prima oprire o facem la Mănăstirea Căpriana. Ne abatem un pic de la drum (E581) și după 2-3 km zărim de pe un deal frumoasa mănăstire formată din Biserica Voievodală, ctitorie a domnitorilor Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanul, Vasile Lupu, Gavriil Bănulescu-Bodoni și Biserica de Iarnă din perioada țaristă. În apropiere un lac artificial, probabil tot al mănăstirii. Un grup de copii primea informații ascultător de la un călugăr cu barbă mare. În biserici alte grupuri. Liniște și verdeață, o vreme superbă. Frumoase ambele biserici. Prima mai veche, secunda undeva mai în spate pe un aliniament mai înalt are o formă aparte.
Toalete foarte curate undeva în spate.
temerarii
Mănăstirea Căpriana, catapeteasma
mănăstirea Căpriana
Până la Chișinău n-am făcut mult de aici. Oraș mare, întins, cu blocuri și case așezate pe o suprafață mare. Mergem direct în centru. În căutarea unui loc de parcare vedem sediul Guvenului, Arcul de Triumf și o mulțime de clădiri vechi bine conservate. Știam de Parcul Central, așa că aici ne-am desfășurat cea mai mare parte din perioada petrecută în capitală. Un bulevard central era ocupat de o competiție ciclistă la care erau invitați să participe copii de 4-6 ani și mai mari. Multă voie bună, muzică, animație, lume la plimbare și o mulțime de bicicliști cu echipament adecvat. Noi am căutat mai întâi o casă de schimb valutar. Am găsit destul de repede. cursul de 4,2 lei pe 1 leu românesc ne-a dat curaj să facem cumpărături. Am schimbat 400 RON pentru 2 persoane (eram cu soția). Am văzut și elemente locale dar și elemente moderne, semn că globalizarea n-are cum să ocolească acestă parte a Europei: firme străine, bănci cu capital străin, terase în stil occidental, fast fooduri. Noi știam de La Plăcinte, o franciză, așa că am căutat unul din multele localuri de acest gen. În drum spre cel mai apropiat La Plăcinte am traversat Parcul Central și am vizitat și Catedrala din acest parc.Deosebit de frumoasă. Era un botez sau o cununie acolo...Ceva mai încolo, am găsit și restaurantul La Plăcinte.
sediul Guvernului
Catedrala din Chișinău
Catedrala din Parcul Central
Arcul de Triumf
Chișinău, Muzeul de Istorie
Catedrala din Parcul Central, Chișinău
Acest drum a fost cu ghinion. În primul rând era cam peticit. Mașina nu a depășit 60-70 km/h. Am ajuns la Bălți pe la 19,30-19,45.
Bălți, un magazin dulce
Bălți, construcție modernă
Bălți, tanc
Abia am mai găsit deschis la Bucurie,
faimosul magazin de dulciuri moldovenesc. Este un brand cunoscut și
recunoscut în toată țara. În Chișinău n-am dat peste nicio Bucurie așa
că aici efectiv am năvălit în micuțul magazin. Săracele femei de la
tejghea au făcut vânzare în 15-20 de minute cât n-au făcut în toată
săptămâna. Eu nu sunt amator de dulciuri, dar am gustat mai mult așa din
curiozitate. Pot spune că am devenit fan Bucurie! Ce-i bun e bun! Noroc
cu bomboanele și ciocolatele astea că nu știu cum le-aș fi putut împăca
pe colegele mele supărate foc pe mine că am ratat Orheiul...Bălți este
un oraș măricel, curat, frumos cu multe însemne ale unei perioade
trecute dar care nu poate fi uitată așa de ușor. Pe multe clădiri am
văzut secera și ciocanul, steaua roșie, un tanc etc. Dar și aici, deși
suntem mult în nord, am văzut un mall, un Jisk, blocuri cu 10 etaje, o
clădire înaltă din sticlă etc. Am văzut și Teatrul Vasile Alecsandri.
Aici, avea să aflăm, vin colegele noastre din Cernoleuca odată pe an la
teatru. Dacă am fi mers pe la Orhei am fi întârziat cel puțin două ore,
dar am fi trecut direct prin Sângerei și am fi văzut Consulado...Pe la 21 am pornit în căutarea cazării: la Sângerei. Până la Sângereii Noi am mers ok după gps here, de pe telefonul meu. Apoi ne-am abătut de la șosea la stânga pentru a ieși mai repede la destinație. N-a fost deloc așa. Am intrat în sat, pe un drum neasfaltat, îngust, ne-am învârtit pe acolo cred că vreo oră și tot ieșeam într-un cimitir! A trebuit să ieșim din nou la asfalt și să ne continuăm drumul încă vreo 5-6 km! Afară se întunecase și noi orbecăiam pe drumuri. La un moment dat am dat și de acest orășel scufundat în întuneric la orele 22. La un peco ni s-a confirmat că la vreo 100 de metri se află hotelul Consulado. Greu am dat de el căci era și acesta „părăsit” cu toate luminile stinse. Am intrat singur în hotel căutând recepția. Am dat de ea dar era închisă. Două numere de telefon lângă un program încurajator: 24/24. Formez și sun. Imposibil de format acest număr. Altă rețea. Noroc cu telefonul șoferului care și-a cumpărat cartelă. Îl sun pe patron care mă asigură că totul este ok. Sosește el și recepționera și chiar este ok. Aproape ok, căci eu făcusem rezervare pentru 3 duble și 3 triple, iar el avea altă configurație a camerelor. Dar ce mai contează detaliile astea? Hotelul s-a dovedit peste aștepările noastre, patronul a mai lăsat 50 de lei/ cameră pentru disconfortul pe care ni l-a creat. Camerele foarte curate, paturile comode și mai late ca la noi, apă caldă, televozor în cameră. Cu toată oboseala am mai zăbovit pe hol pe niște canapele faine la un pește și la glume legate de gps și de Sângerei. Ciprian ar fi vrut să bem ceva dar legea aici interzice vânzarea băuturilor alcoolice după ora 10 seara. Asta afost prima zi.
Dimineața la 7,30 eram deja cu bagajele făcute și puțin mai încolo coboram din nou din microbuz pentru o cafea de nota 10 într-un Lukoil primitor. Acum puteam să pornim spre Edineț și mai departe spre Cernoleuca, destinația noastră finală. Afară începuse să plouă bine în reprize. Drumul nesperat de bun, circulația la fel de răzleață. Când și când câte o mașină. Cele mai multe vechi: moskvici, lada, mercedes model 2000 sau bmw tot de pe acolo. Puține microbuze, rare autocarele. Multe daciile logan, mcv, rar câte un duster. Facem stânga de la drumul principal și la 10,30 ajungem la Cernoleuca. Mai întâi am văzut la marginea satului, departe pe dreapta, Moara, despre care se tot vorbește când vine vorba de Cernoleuca. Este în paragină. Avea să aflăm că ei n-au voie să o repare pentru că este în patrimoniu, iar autoritățile n-au bani...De aia Ciprian a propus s-o dărâmăm! În felul ăsta o vor construi din nou.
Dăm și de Gimnaziul „Igor Vieru”, o construcție cu etaj situată la distanță față de drum. O curte mare verde, îngrijită, cu multe flori și mulți copaci. O clădire veche ne atrage atenția în partea dreaptă situată în incinta colegiului. Un fost orfelinat...
fostul orfelinat
cu prietenii noștri din Gimnaziul Igor Vieru
Apoi plecăm la Muzeu. Un fel de muzeu despre care citisem înainte de plecare. Este o casă particulară a fiului marelui pictor Igor Vieru. Fiul său, Roland, sculptor, a amenajat casa părintească într-un muzeu cu 5000 $ câștigați din vânzarea unor tablouri în Italia. Practic un hol cu vase ceramice atârnate de grinzi, și două camere tapisate cu tablouri, cărți, ziare și reviste cu articole despre opera lui Igor Vieru.
poarta casei lui Igor vieru
Spectacolul este completat de explicațiile spumoase date de cei doi soți care la un moment dat se acoperă unul pe altul. Seamănă mult cu Muzeul „Nicolae Popa” din Târpești. Aceeași poartă din lemn masiv sculptată frumos, sculpturi în curtea de la Târpești, fântâni sculptate la Cernoleuca etc. L-am invitat la noi și pe dl Roland să vadă muzeul de la Târpești. A auzit doar de Popas, nu de Nicolae Popa. La ora 16, după o cafea, ceai, apă minerală, fursecuri și plăcinte am pornit spre casă. Intrăm în țară pe la Stânca-Costești. Trecem practic peste barajul marelui lac. Chiar este mare! La 23.30 eram la ușa apartamentului!
