Relieful major al continentelor

Munții sunt forme de relief înalte, cu vârfuri ascuțite și pante abrupte, care depășesc 800–1.000 de metri altitudine.

Mod de formare: majoritatea munților se formează prin coliziunea plăcilor tectonice (ex: Himalaya s-a născut când India a lovit Asia). Alții apar din vulcani (cum e Etna) sau eroziune veche (cum sunt Munții Apalași).

Caracteristici/elemente componente:

• Vârfuri înalte (ex: Everest, 8.848 m)
• Văi adânci și depresiuni;
• culmea;
• poala muntelui (baza muntelui).

Exemple:

• În lume: Himalaya (Asia) – cel mai înalt lanț muntos.
• În România: Munții Carpați – „coloana vertebrală” a țării noastre, cu vârful Moldoveanu (2.544 m).

Munții Alpi (Vf. Mont Blanc, 4807 m) (sursa: Simon de la Pixabay)

Ghețar în Alpii Elveției (sursa: Duernsteiner de la Pixabay)

Creastă și vârf în Alpii Elveției (sursa: Christel de la Pixabay)

Munți vechi, tociți, erodați: Ural (ugraland, CC BY 2.0, via Wikimedia Commons.)

Podișurile – sunt forme de relief înalte (300–1.000 m), dar plate sau ușor ondulate.

Mod de formare: Apar din ridicarea lentă a scoarței sau eroziunea munților vechi (ex: râurile taie văi adânci, lăsând platouri înalte).

Caracteristici:

• Suprafețe plane, 
• versanți abrupți,
• râurile pot forma canioane.

Exemple:

• În lume: Podișul Tibet (Asia) – cel mai înalt, numit „Acoperișul lumii” (4.500 m).
• În România: Podișul Dobrogei – plat și vechi, cu peșteri și stânci calcaroase.

Platoul Waterberg, Namibia (Harald Süpfle, CC BY-SA 2.5, via Wikimedia Commons.)

Podișul Tibet, marginit la sud de Munții Himalaya (NASA, Domeniu Public, via Wikimedia Commons)

Podișul Central Moldovenesc (Cezar Suceveanu, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons)

Dealurile – sunt forme de relief joase (200–800 m), cu pante domoale și vârfuri rotunjite.

Mod de formare: Se formează prin eroziunea munților (apa și vântul le „șlefuiesc”) sau mișcări tectonice mici. Uneori sunt rămășițe de podișuri erodate.

Exemple:

• Dealurile Toscanei (Italia) – celebre pentru vii și peisaje verzi.
• În România: Dealurile de Vest, Subcarpații.

Dealurile Toscanei (Italia) (sursa: Светлана de la Pixabay)

Dealurile Silvaniei (sursa: https://www.outdooractive.ro/ro/ghid-de-calatorie/dealurile-silvaniei/57943246/)

Câmpiile –  sunt forme de relief joase (sub 300 m), plate și întinse.

Mod de formare: prin depunerea de aluviuni (pământ adus de râuri) sau eroziunea veche a uscatului. Sunt adesea în zone joase, lângă râuri sau mări.

Caracteristici:

• Suprafețe plane, bune pentru culturi și așezări;
• Sol foarte fertil (aluviuni);
• Râuri leneșe și lacuri.

Exemple:

• În lume: Câmpia Panonică (Europa Centrală) – mare și fertilă.
• În România: Câmpia Română (sudul țării) – cea mai întinsă, cu culturi de grâu și floarea-soarelui.

Câmpia Mongoliei de Est (sursa: Kanenori de la Pixabay)

Câmpia Europei de Est (sursa: Ottó de la Pixabay)

Câmpia Pitești (sursa: Bogdan, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons.)

Toponime cu poveste: Carpații

Decupajul a fost realizat utilizând harta Le Royaume de Hongrie ou se trouvent La Transilvanie, La Moldavie, La Valaquie, L’esclavonie, La Bosnie, La Servie et la Bulgarie & C. chez Chiquet, A Paris, 1719 (sursa: https://nelucraciun.wordpress.com/harti-istorice/)

Când spunem Carpați, ne gândim imediat la munții noștri, care străjuiesc România și dau identitate geografică și culturală acestui spațiu. Dar de unde vine numele lor și ce povești ascunde?

Originea numelui

Cuvântul Carpați are rădăcini vechi, cel mai probabil din limbile traco-dacice. Mulți cercetători îl leagă de termenul indo-european karp sau kerp, care înseamnă „piatră”, „stâncă”, „munte”. Această legătură etimologică reflectă chiar aspectul dur și stâncos al masivelor.

În izvoarele istorice apar denumiri variate:

• Carpates montes – la geograful Ptolemeu (sec. II d.Hr.);

• Karpathos – în izvoare grecești;

• Carpathicus – în texte latine medievale.

Numele a fost asociat și cu tribul dacilor carpi, atestat în izvoarele romane, care locuia la poalele estice ale munților.

Răspândirea toponimului

Interesant este că termenul „Carpați” nu este specific doar României: întreaga arcadă carpatică (Slovacia, Polonia, Ucraina, România, Serbia) poartă aceeași denumire, sub forme adaptate fiecărei limbi:

• slovacă: Karpaty

• poloneză: Karpaty

• maghiară: Kárpátok

• ucraineană: Karpaty

Un nume cu rezonanță culturală

În cultura românească, Carpații nu sunt doar un toponim geografic. Ei simbolizează rezistența, identitatea și frumusețea naturală. Poeți, scriitori și istorici i-au menționat ca loc de refugiu, dar și ca axă a neamului.

Concluzie

Toponimul Carpați este o dovadă vie a felului în care un cuvânt străvechi a supraviețuit veacurilor și a rămas un nume comun pentru o întreagă regiune a Europei Centrale și de Est.